M-am gândit că ţi-ar plăcea să auzi o întâmplare hazlie din viaţa noastră de familie. Este o relatare referitoare la imperfecţiunile pe care le descoperim, imediat după căsătorie, la cel care fusese până atunci “îngerul” nostru.
La începutul căsniciei, mama ta nu suporta obiceiul meu de a lăsa sertarele şi uşile şifonierului deschise. Eu credeam sincer că aşa trebuia să fie. Aveam nevoie de şosete? Le alegeam din următorul sertar, pe care îl lăsam deschis.
Ca să-ţi spun sincer, credeam că unul din motivele pentru care Dumnezeu a creat femeia era acela de a închide sertarele! Mama mea a închis sertarele în urma mea timp de douăzeci şi doi de ani. Dar, în mai puţin de douăzeci şi două de ore, am descoperit că mireasa cu care tocmai mă căsătorisem nu putea să tolereze o astfel de nerânduială.
Ceea ce m-a făcut, însă, să-mi ies din pepeni, a fost atunci când am descoperit cu spaimă că această încântătoare fiinţă, de care mă legasem pentru totdeauna, avea dezagreabila obişnuinţă de a apăsa tare pe mijlocul tubului de pastă de dinţi, în loc să-l preseze încet-încet, de jos în sus. (Ia seama, deci, că sunt unele lucruri pe care nu le descoperă cineva înainte de căsătorie). De ce făcea ea acest lucru îngrozitor? Pentru că, pur şi simplu, se obişnuise dintotdeauna să facă astfel. Probabil că familia ei nu nutrea nici un interes special pentru pasta de dinţi. îi păsa însă de sertare! Se pare că pentru familia ei închisul sertarelor era semn al ordinii şi al bunei gospodăriri. însemna chiar mai mult: că fiecare membru al familiei îi respecta, astfel, pe ceilalţi.
Toate acestea îmi par acum atât de hazlii! Este şi acesta unul din efectele binefăcătoare pe care trecerea timpului le are asupra noastră… Ne face să vedem ca amuzante lucruri care, altădată, numai distractive nu erau.
Îţi doresc să vă distraţi de fiecare dată când veţi descoperi dulăpioarele cu micile voastre ciudăţenii.
Al tău, amuzându-se, Tata
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu