din “Scrisori Caterinei, sfaturi unei tinere casatorite” Editura: Bizantina

Draga mea Caterina,
După ce ai terminat şcoala, ai început să ieşi la plimbare însoţită de diverse persoane. Priveam cu discreţie pe prietenii tăi când veneau să te ia de acasă. Ne întrebam atunci dacă vreunul dintre acei băieţi va fi alesul tău.

Dacă mi-aduc bine aminte, nici unul dintre prietenii tăi nu era o alegere nepotrivită. Ne minunam de gustul tău. Toţi erau băieţi drăguţi. Nu mi se părea curios nici chiar băiatul acela corpolent care semăna cu un clovn şi care era “de casă”, cum spuneai tu. Găseam la fiecare câte ceva care îl făcea simpatic.

Stau şi-mi amintesc acum, una câte una, situaţiile, şi cred că tânărul acela ce părea ca “un căţeluş pierdut care caută adăpost” ne-a dat impresia că niciodată nu va pleca de lângă noi.

A fost foarte aproape de a câştiga acordul nostru…
Când discutam cu mama ta despre companiile tale, ne simţeam mândri de prietenii tăi. Erau toţi băieţi cu maniere, bine îmbrăcaţi, când era nevoie, şi buni “capi de familie”. Aceasta din urmă era una din calităţile pe care le susţineai cu tărie. Faptul că eşti încă plină de viaţă este o dovadă a ceea ce spun.

Acel tânăr foarte înalt căruia îi plăcea fotbalul ne-a speriat. Cheltuia, cred, o întreagă avere când îţi telefona de departe. Ne amintea de credinciosul câine al Sfântului Bernard, care era uriaş, dar tot atât de politicos. Într-o seară – pe care n-am s-o uit niciodată – întorcându-te de la plimbare, ne-ai spus că n-o să-l mai revezi. Eram încă în birou când ai intrat şi ai început să-mi spui că nici relaţia cu acest băiat nu a fost ceva serios. Ştii cum sunt taţii: m-am temut totdeauna să nu te afli într-o situaţie delicată, “Este atât de bun”, insistai, “dar nu mă interesează să-l mai întâlnesc. Asta-i tot.”

În acea seară m-ai rugat să stăm puţin de vorbă. Din câte îmi amintesc, cuvintele tale erau aceleaşi: “Mă tem uneori pentru mine. Mi se pare că toţi prietenii mei sunt minunaţi, dar numai pentru puţin timp. După aceea, simt că mă plictisesc alături de ei. După ce ieşim de câteva ori împreună, am sentimentul că-i cunosc atât de bine încât nu mă mai interesează. Crezi că ceva nu e în ordine cu mine? (‘And mă gândesc la căsătorie, mă tem. Cum va fi posibil să-mi petrec întreaga viaţă alături de acelaşi om? Crezi că voi întâlni vreodată omul care să-mi ţină treaz interesul pentru totdeauna?”

Te-am asigurat, atunci, că într-o zi se va ivi cineva care va avea forţa să-ţi ţină treaz interesul pentru totdeauna. Aveai reţinerile tale şi spuneai că nu eşti sigură de aşa ceva. Apoi ai adăugat aceste cuvinte care m-au entuziasmat şi pe mine: “Am luat hotărârea să nu mă căsătoresc niciodată decât dacă voi întâlni băiatul acela care să fie atât de interesant încât să-mi trebuiască o viaţă întreagă pentru a-l cunoaşte şi pentru a afla totul despre el.”

Mă gândeam că ceea ce ai spus era nemaipomenit. În ziua aceea ai atins gustul fericirii tale care avea să vină. A trecut ceva timp şi, deodată, ezitările tale au devenit entuziasm. Ne-ai anunţat despre existenţa lui pentru prima linia într-o seară, la ora mesei, când ne-ai telefonat de la facultate, unde mai rămăseseşi puţin. Îţi aminteşti? Vocea îţi tremura de entuziasm. Mi-ai spus: “Tată, aici cu mine se află băiatul desăvârşit şi minunat. Lucrează la facultate. Este cel mai interesant tip pe care l-am întâlnit. S-a plimbat prin toată lumea - dac-ai şti de câte ori!” (Aşa ai spus în momentul acela. Cred, însă, că trebuie să fi făcut tot atâtea călătorii câte face un recrut obişnuit pe vapor.

Vocea ta se auzea ca un râu năvalnic: “Ştie despre toate lucrurile mult mai mult decât ştiu eu. Este minunat. Ştie tot ce e legat de televiziune. Aceasta este, de fapt, specialitatea lui. Este aproape o autoritate în ceea ce priveşte America de Sud. Am uitat să-ţi spun că îl cheamă Petre; nu-i aşa că e cel mai frumos nume din lume?

Studiază şi lucrează în acelaşi timp, învăţând o groază de lucruri. Este un domn. De altfel, sunt sigură că n-ai cunoscut niciodată pe cineva care să-i înţeleagă atât de bine pe ceilalţi, aşa cum o face el. Toţi îl iubesc, pentru că discută cu fiecare despre ce-i interesează. Şi să vezi surpriză: iubeşte Grecia, ca şi voi. Vaporul lui a stat într-un port grecesc trei săptămâni.”

Ai continuat să-mi vorbeşti mult timp pe acelaşi ton şi cu acelaşi entuziasm. Îmi amintesc că am fost atât de captivat de cuvintele tale, încât am uitat că ai dat telefon cu taxă inversă. Desigur, mi-a trecut prin cap să-l întreb pe prietenul meu care lucrează la Palatul Telefoanelor dacă pentru asemenea situaţii există tarife reduse.

Ţi-ai continuat torentul de cuvinte, aruncând asupra mea cu noi şi noi superlative. În cele din urmă, am revenit cu picioarele pe pământ, când mi-am dat seama că poate cineva încearcă să-mi telefoneze în acea clipă şi nu găseşte firul liber.

Înainte de a încheia convorbirea, am convenit ca, de îndată ce Petre se va fi eliberat de multele lui obligaţii, să te aducă acasă cu splendida lui maşină, pentru a-l cunoaşte şi familia ta.

“Ce-a fost cu zarva asta?” a întrebat unul din fraţii tăi în timp ce închideam telefonul.

“Am vorbit despre viitorul partener de viaţă al Caterinei” am spus.

“Despre cine?!” au întrebat toţi într-un glas.

În acea seară am stat de vorbă veseli, până târziu.

Aţi venit în cele din urmă, acasă şi am văzut despre ce e vorba. În faţa noastră se afla bărbatul visurilor tale, pentru care inima ta bătea cu putere. Am stat de vorbă împreună despre toate lucrurile minunate care vi se întâmplaseră.

Una dintre cele mai importante pagini care s-au scris vreodată despre dragoste este capitolul al 13-lea din Epistola I către Corinteni. Când o vei reciti, fii atentă la fraza: “În parte cunoaştem şi în parte proorocim.” Este singura care se repetă. Apostolul pare să spună: “Întoarce-te şi priveşte din nou nesfârşitele feţe ale dragostei. În ele există totdeauna ceva care trebuie studiat.” Frumuseţea relaţiilor omeneşti nu presupune imediat cunoaşterea desăvârşită a celuilalt.

Cât de adevărat este acest cuvânt!

Întâi şi-ntâi, simt o uşurare pentru că oamenii nu sunt în măsură să vadă tainele sufletului meu. Dacă analizăm mai profund acest aspect, ne vom convinge cât de minunat este să nu ştim totul despre ceilalţi oameni. Dacă nu am fi avut această împătrită protejare, este posibil să fi strigat toţi ca nebunii cuprinşi de disperare: “Opriţi pământul să se mai rotească. Vreau să cobor!” Când aplicăm cuvântul de mai sus la căsătorie, vedem ce minunat dar este aceasta. Este extraordinar de important să fii căsătorit cu cineva şi să vezi înlăuntrul lui insule pe care trebuie să le descoperi, munţi pe care trebuie să-i urci, câmpuri pe care trebuie să le cercetezi şi încă multe alte minuni pe care le poţi descoperi odată cu trecerea timpului.

Desigur, aceasta dă naştere şi unor probleme. Nu poţi să înveţi imediat cum să abordezi oamenii. Este adevărat că nu te vei plictisi niciodată într-o astfel de călătorie. Este adevărat, de asemenea, că uneori e posibil să te ducă la deznădejde. De aceea, când simţi nevoia să strigi: “De ce soţul meu face lucruri atât de aiurea? Oare voi înţelege vreodată de ce se poartă aşa?”, atunci învaţă să fii recunoscătoare pentru faptul că nu poţi să-l înţelegi imediat. Fiindcă exact această frumuseţe a cunoaşterii incomplete este aceea care face ca viaţa îndrăgostiţilor să fie atât de fascinantă.

O astfel de încercare poate să te obosească, dar poate să facă, în acelaşi timp, ca inima ta să cânte de bucuria vieţii.

Eu şi mama ta suntem căsătoriţi de 26 de ani. Te asigur că nu trece zi fără să-mi dăruiască noi emoţii. Chiar şi acum descopăr la ea lucruri pe care nu le ştiam înainte şi sunt recunoscător faţă de uriaşa ei personalitate, care îmi va lua o viaţă întreagă să o cunosc. Recunoscător şi plin de speranţe frumoase, pe care deocamdată le cunosc numai în parte.

Sigur că îţi aminteşti de Ana. Când voi eraţi mici ne ajuta în casă. Lucra doar o jumătate de zi, dar urmele pe care le-a lăsat după plecarea ei sunt profunde. Devenisem atât de buni prieteni încât nu ne temeam să-i cerem părerea în problemele noastre. Astfel, când ne mâniam pe voi copiii sau când eram prea aspri cu vreunul dintre voi, ea vă strângea în braţe şi spunea: “Ceea ce avem cu toţii nevoie este răbdarea lui Hristos.”
Mare lucru este acesta pentru fiecare părinte!

Dar la fel de eficient este sfatul acesta şi pentru fiecare bărbat şi femeie care doresc să-şi unească vieţile.

Nu grăbi lucrurile. Roagă-te lui Dumnezeu să-ţi dea răbdare. Acordaţi-vă unul altuia timp să vă maturizaţi. Căsnicia nu este un simplu ritual. Este o creaţie.

Al tău, cu bucuria aşteptării necunoscutului,
Tata