Am judecat ieri pe femei, dar mai bine zis nu pe femei, ci pe Eva, care a adus robia în lume prin pacat. Poate ne vor întreba femeile: Pentru care pricina gresind aceea ne-am osândit noi si cazând numai o fata, vina s-a întins la toata firea? Acelasi lucru vor zice si slugile: De ce Ham facând de ocara pe tatal sau, pedeapsa a trecut la tot neamul lui? La fel si cei ce se tem de stapânitori vor zice: De ce sunt ei sub jugul stapânirii din pricina altora care traiesc în rautate?
Deci ce vom zice noi catre toti acestia? Un raspuns vom da la toate întrebarile. Gresind cei mai dinainte prin neascultarea lor au adus robia, si aducându-se aceia, cei de pe urma au întarit-o prin pacatele lor. Si de vor putea sa se arate pe ei însisi totdeauna curati de pacate, poate pe drept vor putea grai împotriva, iar daca si ei sunt vinovati de multe certari si pedepse de prisos este aceasta dezvinovatire. Si nu am zis ca pacatul nu aduce robie, ci ca tot pacatul este înjugat cu robia, învinuind firea pacatului, iar nu un pacat oarecare. Si precum toate bolile cele nevindecate duc la moarte, dar nu toate sunt la fel, tot asa si pacatele nasc robie, cu toate ca nu sunt de acelasi fel.
Eva a gresit atingându-se de pom si a fost osândita pentru aceasta. Dar tu sa nu faci o alta gresala mai cumplita decât aceea.
La fel si pentru robi o putem zice si pentru supusi. Cei dintâi au adus pacatul, iar cei ce au fost dupa ei au atras asupra-le puterea stapânirii cu gresalele pe care le-au facut, desi multi întorcându-se catre fapta buna, s-au izbavit de stapânire. Si de voiti sa vorbim mai întâi despre femei, ca sa vedeti ca fericitul Pavel, cel ce a pus asupra lor legaturile, tot ei le-a dezlegat, “Si femeia de are barbat necredincios si el voieste sa vietuiasca cu ea, sa nu-si lase barbatul” (I Cor. 7, 13). Pentru ce? “Caci ce stii tu, femeie, daca îti vei mântui barbatul” (I Cor. 7, 16).
Dar cum poate femeia sa mântuiasca? Daca îl va sfatui, îl va îndemna si-l va învata cuvântul dreptei credinte. Dar ieri, o fericite Pavel, ziceai: “Nu îngaduiesc femeii sa învete pe altul” (I Tim. 2, 12). Cum dar acum o faci învatatoare barbatului ei ? Nu fac aceasta contrazicându-ma. Dar asculta pentru care pricina a oprit-o pe ea si pentru care pricina a întors-o iarasi la scaunul învataturii, ca sa cunosti întelepciunea lui Pavel.
Barbatul sa învete. De ce ? pentru ca nu s-a amagit. “Si nu Adam a fost amagit” (I Tim. 2, 14). Dar femeia sa se învete. De ce? Pentru ca “amagita fiind, s-a facut calcatoare de porunca”. Dar aici este împotriva. Caci, când va fi barbatul necredincios, iar femeia credincioasa, sa învete femeia. De ce ? Pentru ca nu s-a amagit, fiindca este credincioasa. S-au întors cele ale învataturii, sa se întoarca dar si cele ale stapânirii.
Ai vazut cum peste tot robia urmeaza amagirii pacatului, iar nu firii? Deci a început venind amagirea la femeie, amagirii i-a urmat si supunerea. S-a mutat amagirea la barbat, s-a mutat si supunerea. Si precum la început i s-a încredintat barbatului mântuirea femeii, pentru ca el nu se amagise, zicând: “Si spre barbatul tau va fi întoarcerea ta si el te va stapâni” (Fac. 3, 16), asa si aici când femeia credincioasa are barbat necredincios, mântuirea barbatului o încredinteaza femeii, zicând: “Caci ce stii tu, femeie, daca îti vei mântui barbatul?”. Ce alta dovada mai luminata decât aceasta poate arata ca robia nu urmeaza firii, ci pacatului ?
Acel lucru se poate zice si pentru robi. “Ai fost chemat rob? Fii fara grija”. Vezi cum arata iarasi ca robia n-are putere când este fapta buna? “Iar de poti sa fii liber, mai mult supune-te” (I Cor. 7, 21). Adica petrece mai mult în robie. De ce? Fiindca cel ce este chemat rob întru Domnul este liber întru Domnul.
Ai vazut ca robia este numai cu numele, iar libertatea cu lucrul? Pentru care pricina a fost lasat sa petreaca rob? Pentru ca sa cunosti marimea libertatii. Si dupa cum la cei trei tineri mai minunat lucru a fost a se pazi trupurile lor în focul acela, decât a se stinge cuptorul, tot asa mai minunat lucru este a se arata libertatea în robie, decât a desfiinta robia. De aceea zice: “Iar de poti sa fii liber, mai mult supune-te” , adica ramâi rob, caci ai libertatea cea adevarata.
Voiesti sa vezi acest lucru si la stapânitori? Nabucodonosor era împarat si aprinzând cuptroul foarte tare, a adus pe cei trei tineri înaintea lui. Tineri parasiti, lipsiti de toata apararea, robi, departati de patrie. Si ce zice împaratul? “Oare asa este cu adevarat Sedrah, Misah si Abednego, ca dumnezeilor mei nu slujiti si chipului celui de aur, care l-am ridicat nu va închinati ?” (Dan. 3, 14). Ai vazut cum pe aceia, desi erau robiti, fapta buna i-a facut mai împarati decât împaratul si i-a aratat mai înalti în cugetare ?
Caci au raspuns nu ca si cum ar fi vorbit cu împaratul, ci ca si cum ar fi vorbit catre un supus al lor, asa de cu îndrazneala raspundeau. Nu este treaba noastra sa raspundem împaratului la întrebarea aceasta. “Este Dumnezeul nostru în ceruri… puternic sa ne scoata pe noiu (Dan. 3, 17). Iau adus aminte împaratului de facerea de bine din vremea lui Daniil, rostind aceleasi cuvinte pe care le-a spus si acela atunci: “Taina pe care vrea s-o afle regele, nu pot s-o faca cunoscuta lui nici înteleptii, nici prezicatorii, nici vrajitorii, nici cititorii în stele. Dar este un Dumnezeu în cer. Care descopera tainele” (Dan. 2, 27-28). Deci despre cuvintele acestea îi aduceau aminte împaratului, ca sa-l faca mai blând. Si apoi îi zice: “Si chiar daca nu ne va scapa, sa stii o împarate, ca dumnezeilor tai nu vom sluji si chipului cel de aur care l-ai ridicat nu ne vom închina” (Dan. 3, 18).
Ai vazut întelepciunea la acei tineri? Ca nu cumva cei ce erau atunci de fata sa prihaneasca pe Dumnezeu ca este neputincios de se va întâmpla sa cada ei în cuptor si sa moara, apucând ei mai înainte au marturisit puterea Lui, zicând: “Ca este Dumnezeul nostru în ceruri, puternic sa ne scoata pe noi”. Iar daca vor scapa de vapaie, sa nu se socoteasca ca slujesc lui Dumnezeu pentru plata, au adaus: “Si de nu, sa stii, o împarate, ca dumnezeilor tai nu vom sluji si chipului celui de aur, care l-ai ridicat nu ne vom închina”.
Si cu aceste cuvinte propovaduind si puterea lui Dumnezeu si aratându-si si îndrazneala sufletelor lor, ca nu cumva ceea ce a zis diavolul despre Iov napastuindu-l, sa zica careva si despre acestia. Dar ce a zis diavolul despre Iov? “Oare în zadar se teme Iov de Dumnezeu? Oare nu ai îngradit Tu toate cele dinafara si cele dinauntru ale casei lui?” (Iov 1, 9-10). Deci ca sa nu poata zica nimeni astfel si despre acestia, apucând ei mai înainte au astupat gura cea nerusinata. Deci ceea ce ziceam ca de va fi cineva rob, sluga, strain sau pribeag în pamânt strain, dar de va avea cu sine fapta cea buna va fi mai presus si mai împarat decât toti împaratii. Ai vazut ca si robia femeilor s-a dezlegat si a slugilor si a celor supusi stapânitorilor? Hai acum sa-ti arat ca si frica de fiare a fost înlaturata.
Daniel a fost aruncat oarecând în groapa cu lei în Babilon, dar leii n-au îndraznit sa se atinga de el, caci au vazut chipul cel dintâi si împaratesc care stralucea în el; au vazut însusirile acelea pe care le avea Adam înainte de pacat. Caci cu aceiasi supunere au venit la Adam si au primit numele. Si nu numai aici, ci si la fericitul Pavel s-a petrecut la fel. Caci fiind în acel ostrov al barbarilor, sedea la foc si se încalzea. Apoi din vreascuri a sarit o vipera si s-a apucat de mâna lui. Dar ce s-a întâmplat? Degrab a cazut aceea, pentru ca neaflând pacat, nici a musa n-a putut. Si precum noi de voim sa ne suim pe vreo stânca neteda, dar de nu vom gasi nimic de ce sa ne tinem, îndata cadem în noianul sau în prapastia ce va fi dedesubt; asa si fiara aceea cu toate ca era foc dedesupt, dar neaflând pacat de care sa se apuce si sa-si înfiga dintii, a cazut în foc si s-a mistuit.
Voiesti sa-ti spun si un al treilea fel de dovada? Primul a fost ca nu numai cei dinainte au gresit, ci si cei de dupa ei. Al doilea a fost ca cei ce au facut fapte bune nu numai ca au suportat cu usurinta robia din viata aceasta, ci s-au si izbavit de ea precum am aratat despre femei, despre cei supusi stapânitorilor si despre fiare. Al treilea este ca venind Hristos mai mari bunatati ne-a adus acum, decât acelea din care am fost scosi din pricina celor ce au gresit la început.
Spune-mi de ce plângi? Pentru ca gresind Adam ai fost scos din rai? Fa fapte bune si nu raiul, ci însusi cerul ti-l deschizi si nici un rau nu o sa patimesti din neascultarea celui întâi zidit.
Plângi ca ai fost lipsit de stapânire asupra fiarelor? Iata îti supun tie pe draci, de vei fi cu luare aminte. “Caci iata v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului” (Lev. 10, 19). Nu a zis “stapâniti”, ca la fiare, ci “calcati” dându-ne o stapânire si mai mare.
La fel si Pavel nu a zis: Dumnezeu sa supuna pe satana sub picioarele voastre, ci: “Dumnezeul pacii sa zdrobeasca repede pe satana sub picioarele voastre” (Rm. 16, 20). Si nu mai este ca mai înainte ca “acela va pazi capul tau si tu îi vei pazi calcâiul” (Fac. 3, 15), ci avem biruinta completa prin desavârsita zdrobire si pierdere a vrajmasului.
Eva te-a supus barbatului ? Dar eu te fac de o cinste nu numai cu barbatul, ci si cu îngerii de vei voi. Ai fost lipsit de viata aceasta? Dar eu îti daruiesc pe cea viitoare, pe cea vesnica, fara de moarte si plina de nenumarate bunatati. Nimeni dar sa nu socoteasca ca patimeste necazuri din pricina celor de mai înainte. Caci de voi spune pe toate acelea ce ni se vor darui, vom afla ca ele sunt mult mai mari decât cele pe care le-am pierdut. Dar din cele ce s-au zis se dovedesc si celelalte.
A dam ti-a adus viata ostenicioasa? Dar Hristos ti-a fagaduit viata de unde a fugit durerea, întristarea si suspinul în împaratia cerurilor, caci zice: “Veniti binecuvântatii Tatatui Meu, mosteniti împaratia cea pregatita voua de la întemeierea lumii. Caci am flamânzit si Mi-ati dat sa manânc; am însetat si Mi-ati dat de am baut; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati îmbracat; în temnita am fost si ati venit la Mine” (Mt. 25, 34-36).
Oare vom auzi si noi acel glas fericit? Ma cam îndoiesc, caci se trece foarte mult cu vederea saracii. Este vreme de post. sfatuire si aratare a învataturilor celor mântuitoare, rugaciuni dese si slujbe se fac în toate zilele. Dar care este folosul dupa atâta silinta? Niciunul. Caci ne ducem de aici si trecem pe lânga sirurile de saraci care stau pe amândoua partile ca si cum am vedea niste stâlpi, iar nu trupuri de oameni. Asa fara de milostivire îi trecem cu vederea ca si cum am fi vazut niste chipuri neînsufletite, iar nu oameni cu duh si suflare. Dar vei zice ca foamea te sileste acasa.
Dimpotriva foamea ar trebui sa te înduplece sa ramâi. Caci pântecele cele satule, dupa vorba poporului, nu cunosc pe cele flamânde, iar cele flamânde din pricina foamei cunosc si pe cele straine, cu toate ca nu întru totul. Tu alergi la masa care este pregatita si nici putin nu suferi sa astepti, iar saracul sta pâna seara, silindu-se ca sa-si adune hrana cea de peste zi. si vazând ca ziua se sfârseste, iar argintul înca nu l-a adunat îndeajuns pentru hrana din ziua aceea, se chinueste si se scârbeste, si este silit sa îndrazneaca la lucruri mai mari decât puterea lui. De aceea seara mai tare ne supara pe noi, jurându-se, plângând, tânguindu-se, întinzându-si mâinile si alte gesturi nerusinate sunt siliti sa faca.
Caci se tem ca nu cumva, dupa ce vor pleca spre casele lor, sa se rataceasca prin oras ca într-o pustietate. Si precum cei ce se primejduiesc de stricarea corabiei, apucându-se de vreo scândura, ostenindu-se ca mai înauite de seara sa intre în liman, ca nu cumva venind noaptea sa ramâna afara si sa patimeasca primejdie mai cumplita, asa si saracii, temându-se de foamete ca de stricare de corabie, se silesc ca mai înainte de seara sa adune argintul necesar pentru hrana lor, ca nu cumva ducându-se la casele lor, sa ramâna afara din liman. Caci pentru ei liman sunt mâinile celor ce-i ajuta.
Iar noi nici în târg nu ne plecam la nevoile acelora, nici dupa ce ne întoarcem acasa si nici când ni se pune masa plina de nenumarate bunatati – daca trebuie sa numim bunatati pe acelea pe care le mâncam spre osânda nemilostivirii noastre – caci auzindu-i umblând pe ulite, strigând si vaitându-se noaptea în întuneric ca într-o pustietate adânca, nici asa nu ne înduplecam. Dupa ce ne saturam si mergem la somn, auzindu-i iarasi tânguindu-se pe afara, ramânem nepasatori, ca si cum am fi auzit latrat de câine turbat, iar nu glas de om. Nu ne îndupleca nici vremea, – caci noaptea când toti dorm, acela se tânguieste singur -, nici simplitatea cererii – caci nu cere ceva mai mult de la noi, decât putina pâine si câtiva bani, – nici marimea nevoii, – caci de-a pururea se lupta cu foamea -, nici blândetea rugatorului, – caci fiind cuprins de atâta nevoie nu îndrazneste sa vina la usa, ci de departe se roaga.
Si de va lua, rasplateste multumiri, iar de nu va lua, nici asa nu scoate vreun cuvânt, nici ocaraste sau huleste pe cei ce pot sa-i dea si nu-i dau. Si precum cineva este tras la pedeapsa nesuferita de un speculator, cu toate ca se roaga si se cucereste la cei ce trec, care nici un ajutor nu-i dau; asa si acesta tragându-se de foame ca de un speculator spre noapte si privegherea cea nesuferita, întinde mâinile rugându-se cu mare strigare la cei ce stau sus prin case, dar nu dobândeste nici o iubire de oameni, ci se izgoneste cu nemilostivire si cu multa cruzime.
Si nimic din acestea nu ne îndupleca pe noi. Ci dupa atâta nemilostivire îndraznim sa întindem mâinile la cer si sa vorbim cu Dumnezeu despre mila si sa cerem iertare pacatelor noastre, netemându-ne ca nu cumva sa se pogoare vreun fulger din cer asupra noastra dupa astfel de rugaciune si dupa atâta cruzime si nemilostivire.
Spune-mi, cum vom merge la somn si la odihna fara sa ne temem ca însusi saracul acesta va veni la noi în vis, întinat, mânjit si îmbracat cu haine rupte, si tânguindu-se si plângând va imputa cruzimea noastra? Caci pe multi am auzit zicând de multe ori ca ziua trecând cu vederea pe saraci, noaptea s-au vazut pe ei însisi legati cu funii si trasi de mâinile saracilor si patimind multe si nenumarate rele. Dar acestea sunt în somn si în vis si sunt ca o pedeapsa vremelnica. Oare nu te temi ca poate vei vedea pe saracul acesta care acum se tânguieste, striga si se vaita în sânurile lui Avraam, precum a vazut oarecând bogatul pe Lazar ?
Iar cele ce urmeaza de aici le las la cunostinta voastra, caci stiti pedepsele cele amare si nemângâiate, cum a cerut apa si n-a dobândit nici o picatura; cum i se ardea limba; cum a facut multa rugaciune, dar n-a dobândit nici o iertare; si cum se va munci fara sfârsit. Ci o, sa nu fie, ca sa suferim acestea cu lucrul, ci auzindu-le graindu-se sa scapam de pedeapsa si facându-ne vrednici de primirea plina de dragoste a stramosului Avraam, sa mergem în acelasi loc cu el, cu darul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia împreuna cu Tatal si cu Duhul Sfânt I se cuvine slava si stapânirea acum si pururea si în vecii vecilor. Amin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu