Noi, fie ca ne dam, fie ca nu ne dam seama, ne hranim din jertfa
lor pentru ca si Romania de astazi, si lumea de astazi traieste datorita
jertfei celor dinainte. Astazi este, sigur, la moda sa se alerge dupa placeri,
dupa pofte, dupa distractii, iar jertfa este un lucru simpatic atunci cand
apare in filme la televizor.
Fara femeile care acum 150 de ani sau acum 200 de ani stateau la
cratita si isi cresteau copiii si se jertfeau, nici unul dintre noi nu ar mai
fi astazi. Daca s-ar fi gandit si ele ca e mai bine sa aiba o viata usoara si
ca nu are rost sa faca copii, mai ales ca erau vremuri cumplite, cu razboaie,
cu amenintari, cu navaliri, noi nu am mai exista astazi. Tot neamul s-ar fi
stins demult.
Cei care nu sunt prigoniti sunt cei care nu sunt ai lui Hristos.
Daca cineva o duce bine si este lipsit de orice fel de prigoana sau de orice
fel de incercare, de greutate si toata lume se poarta frumos cu el, omul acela
este pe un drum foarte gresit.
parintele Mihai Andrei Aldea
(ucenicul părintelui Sofian Boghiu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu