Milostenia

Un preot povestea din memoriile sale din tinereţe : Într-o iarnă grea făcusem într-o zi o cale de mai multe ore pe jos. Învins de foame şi oboseală, mă culcasem în zăpadă şi în curând căzui într-o toropeală. Deodată mă simţii cuprins de două braţe puternice şi fusei ridicat în trăsură. Apoi mi se dădu ceva de mâncare şi băutură spre a mă întări şi fusei depus în cea mai apropiată comună.

        Un căruţaş fu cel care îmi salvă viaţa. Îi mulţumii din inimă şi voiam să-i dau o răsplată bănească. Dar el respinse cu indignare. Atunci spune-mi cel puţin numele dumitale, îl rugai eu, dar el răspunse : Precum văd, dumneata eşti preot. Spune-mi, te rog, cum l-a chemat pe samarineanul milostiv?

        La aceasta îi rămăsei dator cu răspunsul.

Era odată un preot foarte cunoscut pentru milostenia sa. Într-o zi de iarnă, un boier bogat se duse să-i facă o vizită. Intrând în casă, boierul rămase uimit de ceea ce văzu în camera de primire a preotului. Mobila era foarte simplă şi puţină de tot, iar pereţii erau spoiţi cu var şi fără tablouri sau covoare.

        - Părinte, îl întrebă boierul, ce e sărăcia aceasta din odaie?

        - Prietene, îi răspunse preotul, când intru iarna în casă, pereţii nu mi se plâng niciodată că nu au podoabe pe ei sau că le e frig. Săracii însă, care intră pe poarta casei mele, primesc totdeauna câte o mâncare călduţă şi câte o hăinuţă, care îi poate apăra de frig.