Ștefan Luchian

Stefan Luchian

Biografie


Ștefan Luchian s-a născut la 1 februarie 1868, la Ștefănești, un sat (azi oraș) din Botoșani, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian și al Elenei Chiriacescu. Vocația viitorului pictor se declară încă din copilărie. El rezistă cu încăpățânare eforturilor mamei sale de a-l înscrie la școala militară. În 1873 familia se mută la București. Ștefan Luchian se înscrie în 1885 la clasa de pictură a Școlii Naționale de Arte Frumoase, pe care o absolvă în 1889, obținând medalia de bronz pentru un Cap de expresie și un Studiu după natură. Maestru nedisputat i-a fost, în această perioadă de formare, Nicolae Grigorescu, la care Luchian găsi încurajarea, fără să-i împiedice libera dezvoltare a personalității. În toamna anului 1889 pleacă la München, unde studiază două semestre la Academia de arte frumoase și execută copii după operele lui Correggio și Rembrandt, aflate la Muzeul de artă. Revine în țară în 1890 și participă la prima expoziție a societății de artă Cercul artistic. Pleacă în anul următor la Paris, unde studiază la Academia Julian și cunoaște, în muzee și expoziții, viața artistică pariziană, aflată în acea perioadă în plină efervescență impresionistă. Tabloul Ultima cursă de toamnă arată influența evidentă a lui Manet și Degas, dar și ecoul unor predilecții mondene, pe care Luchian va continua să le aibă pentru o vreme și la București.





Revenit la București, va fi în 1896 principalul inițiator al "Expoziției artiștilor independenți", care se va deschide chiar în fața Salonului Oficial. Se înscrie la concursul pentru ocuparea catedrei de pictură a Școlii de Belle-Arte din Iași, de la care se retrage însă, protestând împotriva mașinațiunilor de culise. În 1900 participă cu două pasteluri la "Expoziția Universală" de la Paris. În același an apar primele manifestări ale unei afecțiuni ale măduvei spinării, maladie cunoscută sub numele de Scleroză Multiplă, care, după ameliorări trecătoare alternând cu noi agravări, îl lasă infirm pentru tot restul vieții. Soarta îi este potrivnică, boala și sărăcia materială mergând mână în mână. Continuă totuși să lucreze cu frenezie și până în anul 1915 expune neîntrerupt la diverse expoziții. Prezență eminentă în viața artistică a timpului, Luchian nu cunoaște pentru multă vreme succesul. Astfel, la expoziția sa din 1905, singurul cumpărător al unui tablou a fost pictorul Grigorescu. Un grup restrâns de admiratori și prieteni îl aclamă, condiția sa materială continuă însă să fie dintre cele mai precare.



Din 1909 până la sfârșitul vieții va fi țintuit în fotoliu. Fixase însă în memorie "splendorile scânteietoare" ale peisajului românesc, pe care îl va reda într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate și de finețe, de sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, de colorit strălucit și delicat totodată. Tehnicii uleiului Luchian îi alătură, pentru peisaj și pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care ajunge la o măiestrie neegalată. Fluiditatea contururilor, delicatețea catifelată a petalelor, le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului. Luchian începuse să picteze flori mai dinainte, dar abia din 1908 el își concentrează în această direcție toată energia creatoare, toată pasiunea pentru natură, toată dragostea pentru viață și pentru frumos. Iată de ce "florile" lui Luchian au acea intensitate aproape dramatică a sentimentului, acea lumină interioară, acea simplitate gravă care fac din multe dintre ele - este de ajuns să menționăm Anemonele - adevărate capodopere.



Luchian a murit la 28 iunie 1916. Către sfârșitul vieții nu mai putea ține penelul cu degetele paralizate. Punea pe cineva să i-l lege de încheietura mâinii. Astfel sfârșea, în flacăra unei inepuizabile pasiuni pentru arta sa, viața unui pictor.
Peisaje


Ultima cursă de toamnă, 1892

Margine de crâng, 1903

Birt fără mușterii, 1903

Marea Neagră la Tuzla, 1904

Sălciile de la Chiajna, 1906

Fântâna de la Brebu, 1908

După ploaie, 1909

Moara de la poduri, 1909

Pe dealul Hinganilor, 1909

Vara, 1912
Flori


Dumitrița, 1904

Părăluțe, 1907

Garoafe, 1907

Flori de tufănică, 1908

Anemone, 1910

Trandafiri, 1910

Maci, 1910

Albăstrele

[modifică] Portrete

Safta florăreasa, 1901;

Moș Nicolae Cobzarul, 1906

Un zugrav - Autoportret, 1907

Fata cu basma înflorată

[modifică] Compoziții

După muncă, spre casă, 1905;

La împărțitul porumbului, 1905;

Epilogul răscoalei,1907;

Lăutul, 1911 - 1912