Cat priveste moastele sfintilor, Biserica si credinciosii au convingerea ca prin atingerea de ele si prin rugaciunile adresate sfantului langa moastele lui, adeseori se infaptuiesc vindecari si alte fapte minunate datorita legaturilor duhovnicesti care se stabilesc intre credinciosi si persoanele reprezentate in icoane sau ale caror moaste s-au pastrat, si in ultima analiza datorita lui Hristos, prin energiile necreate.
Un temei pentru cinstirea moastelor si al credintei in puterea ce iradiaza din ele ni-l da Sfanta Scriptura prin invierea unui mort aruncat peste osemintele proorocului Elisei (IV Regi 13,21). Dar nu orice trup care nu se descompune poate fi considerat trup sfintit, fiindca uneori lipsa de descompunere este rezultatul pacatului, si nu al virtutii. De aceea, la slujba inmormantarii se citeste rugaciunea de dezlegare a trupului, pentru ca trupul sa se elibereze din legatura pacatului si sa se intoarca in pamantul din care a fost facut. Cu adevarat sfinte sunt moastele sfintilor care au fost canonizati ca atare de Biserica soborniceasca si care s-au dovedit ca facatoare de minuni. Incoruptibilitatea sfintelor moaste nu este rezultatul unor fenomene naturale, ci este darul lui Dumnezeu fata de cei care L-au preamarit prin viata lor sfanta si curata.
Puterea dumnezeiasca ce lucreaza prin trupurile Sfintilor dupa moartea lor e o continuare, dar si o intensificare a puterii ce lucra prin trupurile lor cat au fost in viata. Chiar umbra trupului lui Petru avea puterea sa vindece pe bolnavii peste care trecea (Fapte 5, 15). Unii bolnavi se vindecau prin simpla atingere de stergarele folosite de Sfantul Apostol Pavel (Fapte 19, 11).
Mentinerea osemintelor lor in stare de incoruptibilitate este o arvuna a viitoarei incoruptibilitati a trupurilor dupa inviere si dupa deplina lor indumnezeire. Ele se mentin incoruptibile pentru ca in efe se mentine o putere dumnezeiasca din vremea cand trupurile lor erau unite cu sufletul. Ba, mai mult, asupra lor se prelungeste starea de indumnezeire sporita a sufletelor lor din starea actuala. Aceasta se datoreaza faptului ca puterile sufletului si harul dumnezeiesc din el isi prelungesc lucrarea si in trup, infaptuind si in acesta o stare de sfintenie, cat timp sfantul traieste pe pamant, si un fel de stare de incoruptibilitate, dupa trecerea sufletului sfantului, prin moarte, la o stare mai accentuata de indumnezeire.
Mentinandu-se neputrezite, osemintele Sfintilor arata ca sufletul lor si harul Sfantului Duh din ei raman mai departe intr-o legatura cu trupurile lor, asa cum arata si Sfantul Grigore de Nyssa. De aceea, cei ce se roaga langa osemintele sfantului nu se adreseaza propriu zis acestor oseminte, ci persoanei sfantului. Cinstirea trece la persoana, ca si in cazul cinstirii icoanelor. Moastele sunt astfel o anticipare a trupului pnevmatizat de dupa inviere. Cultul sfintelor moaste pastreaza vie in constiinta credinciosului ideea ca trupul n-a fost facut sa moara, ci sa invieze si sa se invesniceasca in Hristos.
Titluri date Sfinţilor
Cuvios sau Cuvioasă: un Sfânt monah. De exemplu: Sfântul Cuvios Ioan Scărarul.
Cuvios Mucenic: un Sfânt monah care a fost martirizat. De exemplu: Sfântul Cuvios Mucenic Anastasie Persul.
Doctor fără de arginți: un Sfânt care a făcut vindecări, dar a refuzat să fie plătit pentru acestea. De exemplu: Sfinții Doctori fără de arginți Cosma şi Damian.
Drept: o persoană sfântă din timpul Vechiului Legământ (Israelul Vechiului Testament), uneori termenul este folosit și pentru unii sfinţi căsătoriți din Biserica creștină (a Noului Legământ).
Dreptcredincios sau Binecredincios: se folosește mai ales pentru conducătorii politici (domni, prinți, regi, împăraţi) canonizați. Ex. Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare și Sfânt.
Făcător de minuni sau Taumaturg: un Sfânt cunoscut pentru faptul facerea de minuni (fie din timpul vieții, fie după moarte). De exemplu: Sfântul Nectarie Taumaturgul
Fericit: este un apelativ folosit uneori pentru Sfinții a căror operă teologică nu întrunește integral acordul Bisericii, precum Fericitul Augustin de Hippona. Distincția de sorginte romano-catolică între Sfinți (sancti) și Fericiți (beati) nu se face însă cu rigurozitate în Biserica Ortodoxă, asfel că apelativele de Sfânt și Fericit tind să fie considerate echivalente și să fie folosite alternativ (ex: Sfântul/Fericitul Ieronim).
Gură de Aur sau Hrisostom: este apelativul-epitet acordat exclusiv Sfântului Ioan Gură de Aur pentru deosebitele sale capacități oratorice și scriitoricești puse în slujba credinței.
Iconograf sau făcător de icoane este un Sfânt care s-a făcut cunoscut (și) prin pictarea de icoane. De exemplu: Sfântul Andrei Rubliov iconograful.
Izvorâtor de Mir: un Sfânt ale cărui moaşte emană un undelemn cu miros bun (dulce) și adesea făcător de minuni. Ex. Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir.
Înaintemergătorul (în gr.: Prodromos): este un titlu atribuit exclusiv Sfântului Ioan Botezătorul, cel care a pregătit venirea Domnului Iisus Hristos.
Întâiul chemat : este un apelativ folosit pentru Sfântul Apostol Andrei, deoarece a fost primul care a fost chemat la apostolie de Mântuitorul Hristos.
Întocmai cu Apostolii: un Sfânt sau Sfântă a cărui (cărei) lucrare a contribuit la întemeierea vieții Bisericii, fie prin lucrare misionară directă sau prin susținerea rolului Bisericii în societate. Ex: Sf. Mironosiță Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena. Se adaugă mai ales Sfinților de rang împărătesc.
Luminătorul X (nume de țară): Sfântul care a adus cel dintâi credința unui popor sau regiune, sau care a avut o lucrare de evanghelizare importantă în acel loc. Ex: Sf. Grigorie, luminătorul Armeniei. Uneori, aceștia mai primesc și numele de apostoli ai popoarelor pe care le-au adus la credință.
cel Mare: este un apelativ atribuit Sfinților a căror lucrare a fost deosebit de importantă pentru Biserica Ortodoxă, precum Sfântul Antonie cel Mare (ca unul din întemeietorii monahismului) sau Sf. Atanasie cel Mare, cunoscut pentru scrierile sale de apărare a Ortodoxiei împotriva arienilor.
Mărturisitor: este Sfântul care a suferit pentru credință, dar nu a suferit moartea mucenicească. De exemplu: Sf. Maxim Mărturisitorul
Melod, imnograf sau făcător de cântări: este un Sfânt cunoscut pentru faptul că a alcătuit mai multe cântări bisericești. De exemplu: Sfântul Roman Melodul.
Milostivul sau cel Milostiv: un Sfânt cunoscut pentru lucrarea sa filantropică, în special pentru mila față de săraci. De exemplu: Sfântul Ioan cel Milostiv, arhiepiscopul Alexandriei (12 noiembrie)
Mironosiţă sau de Mir purtătoare: se spune despre femeile care au fost prezente la Patimile Mântuitorului și care au mers la mormânt ca să ungă trupul lui Iisus cu miresme. De exemplu: Sfânta Mironosiță Maria lui Cleopa.
Mucenic: un Sfânt care a murit pentru credință. De exemplu: Sfântul Mare Mucenic Mina.
Întâiul Mucenic: primul mucenic dintr-o anumită regiune (in cazul Sfântului Mucenic și Arhidiacon Ştefan, acesta este întâiul mucenic al întregii Biserici).
Mare Mucenic: un Sfânt care a suferit chinuri (torturi) și moarte pentru credința în Hristos, şi a cărui pătimire lui a fost mai deosebită.
Nou Mucenic: un mucenic din vremuri mai recente care, adesea, poartă același nume cu unul din vechime. De exemplu: Sfântul Noul Mucenic Ioan Valahul. Se spune mai ales despre sfinţii mucenici din vremea turcocraţiei sau de cei martirizați pe vremea comunismului în Rusia și în alte părți.
cel Nou se spune despre orice Sfinți de dată mai recentă care poartă același nume cu alții de mai demult, şi deci pentru a-i deosebi.
Sfințit Mucenic: (en:Hieromartyr) un mucenic care era și cleric. Ex. Sf. Sfinţit Mucenic Patrichie.
Muceniță fecioară: o Sfântă muceniță necăsătorită care a trăit în curăție (dar care nu a fost monahie). Ex: Sf. Muceniță Lucia fecioara
Nebun pentru Hristos: un Sfânt cunoscut pentru aparenta, dar în fapt sfânta sa nebunie. Ex: Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos.
Patriarh: se folosește cu două sensuri distincte: pentru Sfinții ierarhi ortodocși de rang patriarhal, dar și pentru unii dintre drepții Vechiului Testament, precum Patriarhul Avraam.
Purtător de chinuri: un Sfânt care și-a înfruntat moartea într-un mod asemănător cu Hristos. Ex. Sf. Mare Mucenic Pantelimon.
Purtător de Dumnezeu sau Teofor: un Sfânt care Îl poartă pe Dumnezeu în el și care are inima aprinsă de iubirea Lui. Ex: Sf. Ignatie Teoforul.
Purtător de biruință: titlu ce poate fi atribuit atribuit unui Sfânt militar care a dat dovadă în timpul vieții de un mare curaj și care a fost cinstit în mod particular de credincioși ca ajutător în războaie. Ex: Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.
Sfințit este un apelativ folosit pentru toți sfinții clerici.
Stâlpnic: un Sfânt cuvios care s-a nevoit cel puțin o parte din viața sa locuind în vârful unei coloane, fără nici un fel de acoperiș. Ex. Sfântul Simeon Stâlpnicul.
Teolog: un Sfânt a cărui învățătură despre Dumnezeu și cunoaștere a lui Dumnezeu au fost considerate ca excepțional de importante pentru Biserica creștină. Doar trei Sfinți poartă numele de Teolog în Biserica Ortodoxă: Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Simeon Noul Teolog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu