Unul din cele mai fericite cupluri, pe care totdeauna le-am admirat eu şi mama, sunt Elena şi George. Nu păreau, în exterior, să aibă prea multe puncte comune. El este vânzător iar ea este pensionară. George este sufletul întrunirilor la care ia parte. Elena rămâne la periferia vieţii sociale. Şi totuşi, iradiază dragoste. I-am observat, pentru prima dată, la o masă oficială, în timp ce un participant îşi citea discursul. Din când în când, unul prindea mâna celuilalt şi schimbau priviri cu un zâmbet complice, ca şi cum ar fi purtat o discuţie a lor tacită.
Într-o altă seară, ne-au invitat să cinăm împreună cu ei. Ai fi rămas uimită dacă ai fi văzut cât de mult se străduia George să o ajute. De două-trei ori s-a dus în bucătărie după ea, învârtindu-se să facă şi el ceva. Am auzit-o la un moment dat spunându-i: “Nu, dragul meu, mă descurc singură.” Mai târziu i-a dat să servească prăjitura, şi el – auzi tu! – a servit-o întâi pe ea! Nu ştiu ce spune cartea bunelor maniere despre aceasta, dar cred că pe el nu-l interesa nicidecum. Interesant este că nici pe ea n-a deranjat-o deloc. Ca şi altă dată, când nu s-a arătat deloc supărată că, la începutul cinei, i-a ţinut scaunul să se aşeze, lăsându-ne pe noi să ne descurcăm singuri. Şedea pe scaun radiind înţelegere şi plăcere, întreaga cină a fost un deliciu: de câteva ori în timpul discuţiilor i-a cerut părerea şi, mai important decât atât, a aşteptat cu răbdare să i-o audă… Iar la sfârşit a ajutat-o să strângă masa.
După masă, când am rămas singur cu George pe terasă, am vrut să-l întreb care este secretul unei căsnicii atât de fericite: “Văd cât de potriviţi sunteţi tu şi Elena”, i-am spus. “Vă urmăresc de mult timp şi găsesc minunată legătura voastră. întâlnesc zilnic atâtea cupluri nefericite şi aş vrea să cunosc secretul vostru, care ar ajuta şi pe alţii.”
A râs la început, mai mult din şovăială decât din surprindere. în următoarele minute mi-a relatat o istorioară extraordinară.
“Când ne-am căsătorit – a început el – am trăit vremuri grele. Ajunsesem până acolo încât să discutăm despre divorţ. S-a întâmplat să citim ceva care ne-a dat o idee. Am hotărât atunci ca fiecare să scrie pe o bucată de hârtie ce nu-i place la celălalt. Sigur că nu era uşor, dar, în cele din urmă, Elena mi-a dat lista ei iar eu i-am dat-o pe a mea. Gustul pe care ni l-a lăsat citirea listelor a fost foarte amar. Mai mult decât cele scrise pe hârtie nu ne-am spus niciodată deschis unul altuia. După aceea am făcut ceva care poate să ţi se pară fără sens, dar sper să nu râzi când am să-ţi spun: am mers în grădină, am aruncat amândouă hârtiile la coşul de gunoi şi le-am ars. Şi în timp ce fumul se ridica în sus am simţit fiecare nevoia, pentru prima dată după mult timp, să-l îmbrăţişeze pe celălalt. Am mers apoi în casă şi am început să întocmim o nouă listă: cu toate calităţile pe care le puteam găsi unul altuia. Aceasta ne-a luat suficient de mult timp, mai ales că relaţiile noastre nu erau grozave. Am insistat, totuşi, şi când am terminat noile liste am mai făcut şi altceva ce poate să-ţi pară, de asemenea, amuzant. Mi-a spus: “Mergem în dormitor să-ţi arăt?”
L-am urmat pe George în dormitorul îngrijit al cuplului, cu pereţii colorat zugrăviţi şi cu patul de modă veche ca al bunicii acoperit cu o frumoasă cuvertură cu flori. Într-un loc pe perete, la iveală, atârnau – ce crezi? – înrămate cele două liste cu calităţile pe care fiecare le vedea la celălalt. Atât şi nimic mai mult.
“Dacă avem o reţetă secretă a fericirii noastre, probabil aceasta este. Am căzut de acord să citim listele cel puţin o dată pe zi. Acum le cunoaştem pe de rost. Mi-ar fi greu să-ţi explic cât bine mi-au făcut aceste liste. Adesea când conduc sau aştept vreun client îmi zic în sinea mea: Când am să-l mai aud pe vreunul că se vaită de soţia lui, mă gândesc la listele noastre şi-mi fac semnul crucii… Mai interesant este că, atunci când repet calităţile pe care mi le găseşte Elena, mă străduiesc şi mai mult să n-o dezamăgesc. Şi cu cât văd mai des calităţile ei, cu atât mai mult mă agăţ de ele. Acum însă, cred că Elena este cea mai nepreţuită făptură din lume. Acestea…”
A spus “acestea…” şi le-a considerat puţine. Şi totuşi, “acestea” constituie esenţa fiecărei convieţuiri reuşite. în acest mod, dragostea are forţa să neutralizeze treptat petele negre dintr-o căsnicie şi să scoată în evidenţă lucrurile pozitive.
Te-ar interesa să afli cum am dat reţeta Elenei şi a lui George, de multe ori, diverselor cupluri? Se vede că tinerii uită deseori marile visuri pe care şi le-au făcut împreună înainte de a-şi pune verighetele. La un moment dat le ascund bine, ca să nu le vadă înaintea lor… După puţin timp, orice amănunt pozitiv despre celălalt dispare din minte şi se îndreaptă amândoi cu uşurinţă spre judecată: “Bună soţia mea, dar…” sau “Cât de bun ar fi fost dacă…”
Trebuie, desigur, ca cineva să aibă în vedere şi părţile negative ale unei căsnicii. Vom reveni asupra acestui aspect. Însă, privind lucrurile în căsnicie din perspectivă pozitivă, nu ne ajutăm numai să devenim mai fericiţi în însăşi casa noastră; învăţăm în acelaşi timp să preţuim bunătatea celor¬lalţi, care se află în afara casei, lucru care îi determină şi pe aceştia să preţuiască mai mult calităţile noastre.
Iată o altă frază a Sfântului Apostol Pavel din Epistola 1 către Corinteni, cap.13, care merită să o aveţi mai des în minţile voastre: “Dragostea nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.”
Al tău, Tata
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu