sâmbătă, 27 august 2011

40 de zile de la trecerea la Domnul a „Duhovnicului de la malul mării“ : Patriarhul României, la parastasul părintelui Arsenie

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, oficiază astăzi slujba Parastasului de 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire părintele arhimandrit Arsenie Papacioc.
Măreşte

Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de pomenire va participa şi Episcopul Tomisului, Înalt Preasfinţitul Teodosie, fiind aşteptaţi să participe şi alţi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoţi şi diaconi, credincioşi, ucenici şi cei care l-au cunoscut şi preţuit pe părintele Arsenie - "Duhovnicul de la malul mării".
Din aceeaşi ediţie:
Examen de definitivat pentru profesorii de religie
Sfinţirea demisolului bisericii din Corneşti
Anunţ umanitar
Pelerinaj în Ţara Sfântă pentru românii din Italia
Colocviu internaţional despre monahismul feminin în Serbia

Slujba Parastasului va fi precedată de slujba Sfintei Liturghii începând cu ora 9:30 la Mănăstirea Sfânta Maria - Techirghiol, după cum a declarat pentru Radio Trinitas părintele arhimandrit Cleopa Nistor, administratorul Aşezământului medical "Sfântul Pantelimon" din Techirghiol: "La parastas sunt aşteptaţi cei care l-au cunoscut, precum şi ierarhi, preoţi care veneau la părinte în cursul vieţii. Dimineaţă, la ora 8:30 se oficiază slujba Acatistului şi Ceasurile, iar la ora 9:30 Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa credincioşilor care vor participa la această Sfântă Liturghie şi vor rămâne până la sfârşitul acesteia. După săvârşirea Sfintei Liturghii, în jurul orelor 11:30-12:00, va începe parastasul pentru părintele Arsenie Papacioc".

Părintele Arsenie Papacioc a trecut la Domnul în data de 19 iulie 2011, la vârsta de 97 de ani, şi a fost înmormântat pe 21 iulie 2011 la Mănăstirea "Sfânta Maria" - Techirghiol.

Slujbă de pomenire şi pe 13 august
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat şi la slujba de pomenire a "Duhovnicului de la malul mării" de la Mănăstirea "Sfânta Maria" - Techirghiol. Atunci, la finalul slujbei, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un cuvânt de învăţătură în care a evocat viaţa şi activitatea vrednicului de pomenire părintele Arsenie Papacioc. De asemenea, printre altele, Preafericirea Sa a evidenţiat în cuvântul său rolul important al duhovnicului în viaţa credincioşilor. Patriarhul României a arătat că duhovnicul este vocea lui Hristos, fiind într-o permanentă conglăsuire cu Sfinţii Părinţi, iar cele trei izvoare principale după care se ghidează sunt: Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi şi propria experienţă. Totodată Preafericirea Sa a mărturisit celor prezenţi că locul unde părintele Arsenie şi-a dus viaţa, aici la Mănăstirea Techirghiol, va fi transformat în muzeu pentru ca toţi care vor veni la mănăstire şi vor intra să simtă ca şi când părintele ar fi încă aici.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Cert este ca avem un rugator in ceruri,pe parintele Arsenie!

afişări de pagină