“Standard & Poor’s a retrogradat 4 bănci greceşti”. Impactul în România

Într-o sinteză de ştiri din zilele trecute, de pe războiîntrucuvânt, citeam că: “focul grecesc, altădată o armă redutabilă a armatei bizantine, este acum o metaforă plastică pentru a desemna plaga falimentului – inevitabilă pentru Grecia şi … zonele limitrofe, cum am fi noi şi bulgarii, întâmplător toate 3… ţări ortodoxe. Dupa scrisoarea “secretă” a ministrului de finanţe german, decizia Standard and Poor’s este al doilea semnal că Grecia trebuie să intre în faliment“. Practic, ce s-a întâmplat: Standard and Poor’s a degradat ratingul Greciei la CCC, semn că agenţia de rating consideră că va fi forţată să coboare ratingul Atenei la default (D) – de vreme ce este posibil ca creditori privaţi să fie implicaţi în următorul pachet de ajutor. Grecia este acum cea mai slab cotată din lume, sub Ecuador, Jamaica, Pakistan sau Grenada.

În afara de S&P, “atacuri” vin şi din Europa, unul dintre ele este declaraţia noului preşedinte al Bundesbank, Jens Weidmann, care opinează că “euro poate depăşi fără nicio problemă eventualul faliment al Greciei”, de fapt referindu-se la faptul că băncile greceşti au cote de piaţă semnificativ de mari doar în România şi Bulgaria, în celelalte ţări prezenţa lor fiind destul de slabă, deci impactul acolo ar fi unul minor. Deşi sunt şi bănci occidentale care au expunere pe Grecia, marea parte a crizei greceşti s-ar opri, însă, la porţile zonei Euro, unde băncile greceşti deţin cele mai mari cote.

Astăzi aflu ca Standard & Poor’s a retrogradat 4 bănci greceşti care activează şi în România.

S&P a tăiat ratingul de credit pe termen lung de la B la CCC (foarte speculativ) cu perspectivă negativă pentru băncile greceşti National Bank of Greece (NBG), EFG Eurobank Ergasias (EFG), Alpha Bank şi Piraeus Bank.

NBG, prezentă în Romania prin Banca Românească, are o expunere pe datoria Greciei de cca 20 mld euro, adică cca 200% din capitalul de bază al băncii, Piraeus Bank are peste 8 mld euro (tot 200%), EFG Eurobank (Bancpost din România) are 7,5 mld euro (170%), iar Alpha Bank are cca 5 mld euro (80%). Aproximativ un sfert din profitul băncilor greceşti se obtine în România.

Astfel, în timp ce subsidiarele româneşti ale băncilor de mai sus aveau o rată a solvabilităţii la sfârşitul trimestrului I de peste 17% conform Standardelor Internationale de Raportare Financiară, mai mare decât al subsidiarelor băncilor vest-europene, agenţia de rating Standard and Poor’s coboară ratingul de credit al băncilor-mamă. Chiar daca S&P exagerează, totuşi există măcar un sâmbure de adevăr, şi aceasta înseamnă că, în ciuda ratingului foarte scăzut al ţării, şi prin urmare al posibilităţii contractării unor împrumuturi cu dobânzi mai mari, băncile autohtone sunt scoase din schema creditării Greciei şi dacă până acum, conform declaraţiei viceguvernatorului BNR Cristian Popa, în ce priveşte subsidiarele din România “nu s-au observat retra­geri de fonduri de către băncile-mamă“, de acum înainte aceste retrageri de fonduri este foarte posibil să existe. Astfel, scăderea ratingului Greciei şi a ratingului de credit al băncilor greceşti este o invitaţie a “investitorilor” străini la finanţarea datoriei Greciei. În plus, în ce ne priveste, conform declaraţiilor aceluiaşi, instituţiile de credit cu capital grecesc au în porto­foliu un volum substanţial de titluri de stat, care vor permite acces la lichi­ditate pe termen scurt de la Banca Naţională, iar  depozitele românilor în băncile greceşti sunt în general depozite cu maturităţi de la trei ani în sus şi fără clauze de restituire anticipată, deci fără clauze de plată mai în avans faţă de termen.

Aşadar, în timp ce “băncile greceşti se confruntă cu retrageri masive de numerar”, românii pot sta “liniştiti”, pentru că oricum nu pot retrage înainte de termen, sau se pot ruga ca hotărârea agenţiei de rating S&P de coborâre a ratingului celor 4 bănci greceşti să nu degradeze foarte mult situaţia băncilor respective. Sau se pot “incălzi” la gândul că Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare “veghează” pentru dânşii, odată cu majorarea plafonului de garantare la 100.000 euro de la 01 ian. 2011. E mai puţin cunoscut, desigur, următorul detaliu din Ordonanţa de Guvern prin care se stabilesc condiţiile de înfiinţare şi funcţionare a Fondului (O.G. nr. 39/2006), când la Art. 6 se specifică: “Fondul garantează, în limitele şi condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă”, iar mai departe, la “Resursele fondului”, aflăm care sunt acestea: contribuţiile iniţiale şi periodice ale instituţiilor de credit, împrumuturi, fonduri de la Guvern, donaţii, venituri din investiţii proprii, împrumuturi din emiterea de obligaţiuni ale fondului. De asemenea, se menţionează în textul ordonanţei că “Începând cu 1 ianuarie 2011, termenul pentru începerea plăţii compensaţiilor este de 20 de zile lucrătoare de la data când depozitele au devenit indisponibile”, aşadar se poate da o sumă modică după 20 de zile, urmând ca restul să se dea “dupa posibilităţi” – şi asta perfect legal. În acelaşi timp, se estimează că resursele Fondului ar acoperi cca 2-3% din valoarea depozitelor bancare actuale… În ordonanţă scrie şi că ”Fondul poate cere Guvernului să garanteze împrumuturile sale, acesta din urmă fiind obligat să ia o decizie în această privinţă în termen de 15 zile de la data cererii” – deci Guvernul e obligat nu să garanteze, ci să ia o decizie dacă garantează sau nu! Ca şi în reclamă, poţi dormi linistit, FNI lucrează pentru tine…

SURSA:N-AM CUVINTE.BLOGSPOT.COM