joi, 2 iunie 2011

STRIGATOR LA CER!! STATUL PLATESTE TRANFORMAREA IN MONSTRI: Al saselea roman a fost operat pentru SCHIMBARE DE SEX. Cum i s-a atasat unei femei un „penis” …


Zece medici au transformat în această dimineaţă o femeie de 35 de ani într-un bărbat. S-a întâmplat la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti. Operaţia a durat 14 ore, iar pacientul este al şaselea român care a beneficiat de o intervenţie de schimbare de sex.
Ca şi precedentele operaţii, şi aceasta va fi decontată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a explicat pentru gândul dr. Cristian Niţescu, coordonatorul echipei medicale care a operat în această dimineaţă.Intervenţia face parte din sistemul DRG, care precizează clar ce acte medicale sunt decontate obligatoriu de Casă”, spune acesta.
Cum devine o femeie bărbat

“Intervenţia a fost una de reconstrucţie a neopenisului, operaţie extrem de laborioasă, la care au participat două echipe de doctori”, a explicat dr. Cristian Niţescu, unul dintre membrii echipei medicale. “Procesul de schimbare de sex a mai presupus o intervenţie de vaginectomie, adică excizia vaginului, operaţie care a fost făcută în luna noiembrie a anului 2010, dincolo de tratamentul endocrinologic”, a mai spus esteticianul într-o conferinţă de presă.
Potrivit specialistului, operaţia de schimbare de sex în cazul unei femei care îşi doreşte să devină bărbat acoperă o perioadă mai mare de timp, aproximativ 18 luni, în funcţie de recomandările medicului. Într-o primă etapă, pacientei – care a devenit în această dimineaţă bărbat – i-au fost îndepărtate, în urmă cu şase luni, uterul şi trompele, ulterior realizându-se vaginectomia, a explicat dr. Cristian Niţescu.
O a doua etapă a operaţiei de schimbare de sex, de importanţă majoră, a fost realizată în noaptea trecută, intervenţia finalizându-se cu “ataşarea neopenisului la zona receptoare”. Două echipe medicale au lucrat în paralel, sub coordonarea doctorului Cristian Niţescu.
Una dintre echipe a intervenit în zona antebraţului, iar cealaltă în zona coapsei, apoi în zona organelor genitale. Practic, pacientei i s-a realizat “o disecţie pe antebraţul drept, de unde s-a extras lamboul radial. Acesta a fost ulterior tubulizat pentru a se crea neopenisul, cu neouretra în centru”. Medicii au realizat drenarea urinară printr-un cateter suprapubian, a explicat intervenţia coordonatorul .
   Proteze testiculare şi suport osos
Ulterior, pacientului i-a fost creat neoscrotul din labiile mari şi i-au fost inserate proteze testiculare. La finalul acestei intervenţii, s-a ataşat neopenisul (n.r. construit din muşchi, vene şi alte ţesuturi recoltate de la pacient) în zona receptoare. Zona excizată de pe antebraţ a fost acoperită cu grefă de piele recoltată de la nivelul coapsei.
Cu toate acestea, operaţia de schimbare de sex “nu este total finalizată”, susţine Niţescu. Potrivit acestuia, va exista şi o a treia etapă, probabil ultima, care va fi realizată peste un an, când pacientul va fi supus unei noi intervenţii.Pentru a-i asigura o viaţa sexuală activă pacientului, medicii îi vor aplica acestuia, în neopenis, un suport osos.
Bărbatul, până acum 24 de ore femeie, este în stare bună, potrivit specialiştilor. “Pacientul va fi monitorizat timp de trei-patru săptămâni şi va beneficia de consult urologic”, spune dr. Niţescu, precizând că pasul următor constă în introducerea în organul genital reconstruit a unei tije sau a unei coaste. Peste un an de zile, bărbatul îşi va putea relua viaţa sexuală, mai spune medicul estetician.
   Cine plăteşte pentru intervenţiile de schimbare de sex
Spre deosebire de homosexualism şi intersexualism (hermafrodism), transsexualismul are ca unic remediu corelarea prin intervenţie chirurgicală a fizicului uman cu trăsăturile psihice diametral opuse. În plus, datorită faptului că transsexualitatea este considerată o boală, care nu ţine de dereglări psihice. “Intervenţia face parte din sistemul DRG, care precizează clar ce acte medicale sunt decontate obligatoriu de Casă”, a precizat medicul Niţescu.
   Şase români şi-au schimbat sexul din 1995 până în prezent
Prima operaţie de schimbare de sex din România, efectuată de profesorul Ioan Lascăr, a avut loc la Spitalul de Urgenţă Floreasca în aprilie 1995. În urma intervenţiei, un tânăr de 19 ani, Sorin Florin Raţiu, a devenit femeie. Alţi patru români au mai trecut de atunci prin mâna profesorului Lascăr ca să-şi schimbe sexul, iar 20 dintre ei sunt trecuţi pe lista de aşteptare, declară chirurgul pentru gândul. “Am avut trei bărbaţi care au devenit femei, şi două femei care au devenit bărbaţi”, explică şeful clinicii de Chirurgie de la Spitalul Floreasca. “Pe lista de aşteptare mai sunt alte 20 de astfel de cazuri, dar este foarte greu pentru un transsexual să îşi motiveze intenţia”, mai spune specialistul.
Potrivit lui Lascăr, un pacient are de aşteptat un interval cuprins între 2 şi 5 ani până când să suporte intervenţia de schimbare de sex. “După ce trece de evaluările interdisciplinare – psihiatrie, ginecologie, endocrinologie, medicină legală -, urmează tratamentul hormonal şi obţinerea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Abia ulterior acestor etape se ajunge la iniţierea unei intervenţii chirurgicale”.
   Familii pentru transsexuali
Profesorul Lascăr spune că doi dintre cei cinci pacienţi ai săi şi-au întemeiat deja o familie. “Bărbatul care a devenit femeie s-a căsătorit în Belgia, iar o femeie care a devenit bărbat s-a căsătorit şi urmează să-şi susţină anul acesta examenul de licenţă. Îmi trimit felicitări de ziua mea şi ţin legătura cu ei”, povesteşte pentru gândul Ioan Lascăr. Medicul aminteşte şi că pacienţii revin periodic la controale. Uneori sunt necesare mici corecţii, explică acesta. Totuşi, mai uşoare sunt intervenţiile de transformare a unui bărbat în femeie, precizează şeful clinicii de Chirurgie Reconstructivă de la Floreasca. “Reconstrucţia organelor sexuale feminine este extrem de reuşită. Practic poţi să păcăleşti şi un ginecolog uneori. La un control este greu să realizezi că ai în faţă un fost bărbat”, susţine Ioan Lascăr.
Cele cinci intervenţii realizate de profesorul Ioan Lascăr au fost suportate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Medicul explică că nu sunt considerate intervenţii estetice, ci corecţii ale unor boli psihice. În străinătate însă o astfel de intervenţie costă între 20.000 şi 60.000 de euro, mai spune specialistul.

Niciun comentariu:

afişări de pagină