Europarlamentarul PDL Monica Macovei este singurul politician român care şi-a exprimat sprijinul pentru GayFest 2011, eveniment care se desfăşoară în Capitală până la 4 iunie şi care include şi tradiţionalul marş al minorităţilor sexuale, au declarat, luni, reprezentanţii asociaţiei ACCEPT.
“Am trimis invitaţii mai multor partide din România, pentru a lua parte la acest eveniment, iar Monica Macovei a fost singurul politician care ne-a răspuns şi care şi-a exprimat sprijinul pentru această manifestare ce are ca scop respectarea drepturilor omului, fără discriminare pe orice motiv, inclusiv orientare sexuală sau identitate de gen”, a precizat Florin Buhuceanu, reprezentant ACCEPT. Printre invitaţii speciali care au confirmat participarea la marşul de anul acesta se numără, potrivit organizatorilor, ambasadorii SUA, Marii Britanii şi Suediei, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Istvan Haller, şi reprezentantul Partidului Social Democrat din Germania, Johannes Kahrs.
Marşul minorităţilor sexuale, cunoscut şi ca Marşul Diverstăţii, va avea loc sâmbătă, în intervalul 17.00-18.45, pe traselul Piaţa Unirii – Piaţa Constituţiei – Piaţa Izvor. La eveniment sunt aşteptaţi peste 300 de participanţi.
GayFest, ajuns anul acesta la a opta ediţie, mai include proiecţii de filme de scurt şi lung metraj, expoziţii de artă contemporană şi un recital cu arii din opere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu