666 sau 999?
Situată undeva între tabloid ortodox şi manea
duhovnicească, agitaţia pe seama documentelor electronice şi a „celebrului” 666
nu reuşeşte altceva decât inducerea unei stări de angoasă panicardă în rândul
unor credincioşi. Fundamentând greşit tehnologia în religie (sau poate invers,
că nu prea îmi dau seama), adversarii sistemelor informatice au convingerea că acestea
pregătesc venirea Antihristului şi instaurarea sclaviei sufleteşti prin aşa
zisa „închisoare electronică”.
În fapt, aveam de-a face cu o nefastă repetare a poveştii
ce se vrea dogmă mântuitoare şi care sună cam aşa: mai este puţin până la
apostazia generală şi instalarea „urâciunii
pustiiri în locul cel sfânt”, adică un soi de nimicire duhovnicească. Însă,
agitatorii cu pricina dau semne că nu prea s-au ostenit cu studiul teologiei
serioase, din care, cu modestie, aş semnala câteva chestiuni:
1. La Apoc 13, 16-18, locul unde Sf. Ioan Evanghelistul ne descrie „numărul numelui fiarei” ca fiind 666,
găsim o interesantă notă: Semnificaţia
poate fi şi însă de ordin mai general: cifra 7 (simbolul perfecţiunii) minus 1
= simbolul imperfecţiunii, reprezentată de trei ori:666 ; acest număr îl poate desemna pe omul total
imperfect, pe cel care întruchipează tot ce este mai rău. Prin urmare, am
înţelege că 666 este de fapt simbolul
anti-Hristului, al celui ce se opune sau se împotriveşte, deliberat, lui
Hristos. Căci apostazia nu poate fi decât o acţiune voluntară, nicidecum indusă
sau. . . subînţelesă (sic!), cum tragi-comic susţin acuzatorii tehnologiei. Mai mult, cei ce slujesc anti-Hristului se şi
arată slujitori ai lui prin două modalităţi: fie cred şi îşi asumă ideologia
anti-creştină (semnul pe frunte), fie propovăduiesc şi lucrează la instaurarea
anti-creştinismului (semnul pe mâna dreaptă).
În acest context, este interesant de observat similitudinea
dintre expresiile „nimeni să nu poată
cumpăra sau vinde” din Apocalipsă şi „între
vânzare şi cumpărare se va strânge păcatul”( Isus Sirah 27, 2), care
desemnează, tot după notele biblice, constrângerea financiară. În fond, este
axiomatic faptul că banii au o influenţă aproape decisivă în existenţa noastră
pământească (n-ai bani, eşti cam… ce vreţi dvs). De aici, teorii
conspiraţioniste şi aiuritoare despre idolatrie şi constrângeri pot apărea
imediat (de ex: banul, semn al lui anti-Hrist) cu riscul de a rata ţinta
esenţială a vieţuirii creştine: mântuirea. Care nu depinde nici de bani, nici
de altceva exterior sufletului nostru.
De-a lungul istoriei, anti-Hrist a fost întruchipat de
diverşi dictatori anti-creştini (Nero fiind un exemplu precizat chiar de nota
respectivă), astfel că Sf. Evanghelist
Ioan spune în altă parte : „. …şi precum
aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat; de aici
cunoaştem noi că este ceasul de pe urmă” (1 Ioan 2, 18), ca şi la „Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus
Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi
auzit că vine şi acum este chiar în lume.(1 Ioan 4, 3). Lucru care a dus
încă din vremea apostolică la convingerea că nu mai este mult până la a doua
venire a lui Hristos. Ceea ce desigur, arată că, în fond, pentru fiecare dintre
noi, sfârşitul acestei lumi este incert de aproape, odată cu plecarea noastră
de aici.
Ca o paranteză, Sf.
Ap Pavel chiar are îndrăznirea teologică de a formula venirea lui
Hristos la timpul prezent: „Maran atha!
(Domnul vine !)” (1 Cor 16, 22)
2. Agitatorii nu se străduiesc nici să facă serioase
distincţii între termenii teologici „semn”
şi „pecete” sau între „nume”
şi „numărul numelui”,
fluturând doar stindardul chemării la lupta generală împotriva oricărei forme
de autoritate. Or, termenii respectivi constituie puncte de plecare ale unor
serioase şi laborioase teorii despre vremurile apostaziei generale, aşa cum le
prezintă Sf. Ioan Evanghelistul de-a lungul întregii sale Descoperiri
dumnezeieşti. Căci nimic altceva nu este Apocalipsa decât o descoperire pe care
Dumnezeu o face iubitului său ucenic, pentru a înţelege întreaga istorie a
luptei dintre bine şi rău, dintre iubire şi ură, dintre Biserica lui Hristos şi
„sinagoga Satanei”, care nu urmăreşte decât dispariţia comuniunii de dragoste
dintre om şi Dumnezeu, indiferent de mijloace sau metode. De altfel, folosirea Ortodoxiei ca ideologie
pentru a justifica idei, scopuri şi acţiuni personale de tip izolaţionist, este
o şmecherie diavolească, care a generat apariţia sectelor şi fanaticilor şi,
implicit, ruperea unităţii Bisericii.
De aceea, a interpreta literal Apocalipsa şi sub impuls
emoţional este similar cu a te lăsa înşelat prea uşor de „îngerul de lumină”
care, chipurile, te „alege” dintre toţi păcătoşii lumi pentru a-ţi comunica
„revelaţii duhovniceşti”, sau, şi mai trist, „profeţii pentru vremurile din
urmă”.
3. Dacă citeau cu atenţie Apocalipsa, speriaţii de venirea
sfârşitului ar fi înţeles că aceasta nu este altceva decât venirea lui Hristos
întru Slavă, adică Judecata Universală şi separarea „oilor” de „capre”, după
considerentul ştiut de toţi credincioşii: virtutea dragostei. Pe aceasta însă,
Sf. Ioan Evanghelistul o exprimă foarte
metaforic (e plină Apocalipsa de metafore, pentru cei neavizaţi încă) prin
expresia: „pecetea lui Dumnezeu pe
frunţile lor” (Apoc. 9, 4), pe care însă fugarii de „pecetluire” nici nu o
bagă în seamă, dovadă poate a lipsei practicării dragostei creştine, căci „Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema”
zice Apostolul neamurilor. De aceea, cei
ce iubesc pe Dumnezeu vor aştepta întâlnirea cu El plini de speranţă şi
virtute, iar ceilalţi. …cu scrâşnirea dinţilor.
4. În privinţa documentelor electronice, cred că ne putem
da seama uşor că ele se înscriu în „cele
ale Cezarului”, prin urmare acestea conferă identitate în faţa unor
autorităţi lumeşti, care nu trebuie confundate în niciun caz cu Autoritatea
divină, care are alt mod de identificare a noastră prin „numele scris în Ceruri” sau, dacă ne referim la Apocalipsă, prin „cei scrişi în Cartea vieţii Mielului”
(Apoc 21, 27).
Aşadar, strădania creştinului nu constă în fuga de
anti-Hrist, deoarece, axiologic, acesta nici nu contează pentru cel de arde de
dorul lui Hristos. Dimpotrivă, strădania creştinului este aceea de a dobândi „pecetea lui Dumnezeu”, pe care,
metaforic, îndrăznesc a o asemăna unui
999, deoarece 9 este simbolul numeric al îngerilor care slujesc lui Dumnezeu şi
Îl laudă neîncetat, destin pe care creştinul îl are întipărit în fiinţa Sa încă
de la Sfântul Botez.
În concluzie, ce alegem: fugim de 666 sau alergăm pentru
999?
Preot Nicolae Tanasescu -a scris articolul pentru Botosaneanul Ortodox
Va rugam sa comentati articolul1
3 comentarii:
Acest parinte bate campii. Cu gratie.
Parinte eu actionez dupa constiinta .Constiinta mea spune sa ma feresc de cipurile biometrice.Acum nu cred ca se va supara Dumnezeu daca sunt circumspect asupra controlului exagerat al statului asupra indivizilor.Este vreo erezie ca refuz aceste cipuri RFID? Fiecare are libertatea sa aleaga cum va proceda chiar daca este contraval. A refuza aceste cipuri va insemna sa te lipsesti de multe lucruri chiar sa o duci foarte greu.Dar trebuie sa mergi pe acea cale care crezi ca duce la lumina daca gresesc nu o fac din incapatanare ci pentru ca chiar cred ca aceste cipuri sunt inaintemergatoare pecetii 666 Consider ca acceptarea lor e o slabiciune si un compromis.In credinta nu este loc de compromisuri ori e alb ori negru.Doamne ajuta!
V-ati facut de ras ca nu stiti ce spune scriptura,marii crestini...acolo scrie clar sase sute saizeci si sase,NU 6-6-6.Este numarul numelui fiarei,care este fiara,care e numele?Protestantii nu sunt nebuni cand tipa cu toata puterea SOLA SCRIPTURA!!!
Trimiteți un comentariu