Veniţi alături de noi la
Marşul pentru Viaţă
Spune DA vieţii!
Fălticeni
sâmbătă, 26 martie
12.30 – 14.00
în faţa Catedralei “Învierea Domnului”
din Fălticeni
“Spune DA Vieţii!” este sloganul “Marşului pentru Viaţă”, eveniment care va avea loc simultan la Bucureşti, Timişoara, Satu Mare şi Fălticeni sâmbătă, 26 martie 2011. Organizatorii, peste 20 de asociaţii nonguvernamentale provita şi profamilia, cheamă astfel pe toţi românii la recunoaşterea vieții umane ca primul şi cel mai important drept, începând de la concepţie şi până la sfârşitul ei natural.
Expresia “Spune DA Vieţii!” are semnificaţia unei mărturii personale prin care participanţii afirmă deschis şi fără echivoc viața ca valoare supremă, cerând protejarea ei în toate stadiile. În mod special ei solicită protecţia celor mai vulnerabile fiinţe umane, copiii nenăscuţi, care de peste 50 de ani sunt supuşi în România unui adevărat genocid.
Alegerea datei nu este întâmplătoare: 26 martie urmează imediat marii sărbători “Buna Vestire”, considerată sărbătoarea femeii creştine şi a bucuriei de a da viaţă.
Aceasta este prima ediţie care se va derula simultan în trei oraşe româneşti, iar organizatorii promit că evenimentul va deveni unul de tradiţie, anual. De altfel “Marşul pentru Viaţă” este deja un eveniment consacrat în alte ţări, unde are loc la aceeaşi dată.
Ora şi locul de pornire:
- Bucureşti – 11.30, din Parcul Kreţulescu (lângă biserica Kreţulescu), Calea Victoriei nr. 47
- Timişoara – 11.30, din Parcul Doina, str. Ghe. Doja, nr. 25A (zona Bălcescu)
- Satu Mare – 11.30, din faţa Muzeului Judeţean
- Fălticeni – 12.30, din faţa Catedralei “Învierea Domnului”
Cu această ocazie, participanţii lansează un manifest adresat tuturor românilor de bună credinţă şi clasei politice în ansamblul ei:
MANIFESTUL “MARŞULUI PENTRU VIAŢĂ” – SPUNE “DA” VIEŢII!
Participanţii la “Marșul pentru Viață” care va avea loc sâmbătă, 26 martie 2011, în București, Timișoara, Satu Mare şi Fălticeni:Cheamă societatea la o mai mare conștientizare a valorii vieții umane, la respectul și apărarea acesteia, de la concepție până la moartea naturală; la protejarea specială a familiei tradiționale, bazată pe căsătoria heterosexuală şi monogamă,
Proclamă darul vieții ca fiind dreptul primordial, natural și inalienabil al oricărei ființe umane, iar familia, ca unicul loc propriu al exprimării iubirii sexuale şi al procreaţiei,
Cer ca toate partidele politice să includă în programele lor electorale hotărârea de a apăra viața, a promova familia și a opri “cultura morții” care își face simțită prezența distrugătoare în România de multe decenii. În mod special solicită abolirea întregii legislații care permite avortul,
Consideră că autoritățile trebuie să susțină femeia însărcinată și să implementeze o protecție activă pentru nou-născuți, întrucât aceștia reprezintă cel mai important bun al națiunii române și de ei depinde viitorul nostru comun,
Solicită protecție specială pentru persoanele cu handicap, pentru bătrâni și pentru bolnavii în stare terminală, prin asigurarea de mijloace care să îmbunătățească viața și să ușureze suferința,
Cer recunoaștere neîngrădită pentru dreptul la obiecția de conștiință al personalului medical și sunt ferm alături de cei care îl invocă în refuzarea practicilor anti-viață, precum avortul,
Se angajează să susțină și să acorde votul lor doar forțelor politice și candidaților care afirmă valorile vieții, ale familiei și moralei creștine, fără compromisuri și surogate,
Fac apel la mass-media să transmită o imagine pozitivă a vieții, maternității și sarcinii,
Îndeamnă cetățenii de bună credință să activeze în organizațiile civice provita și profamilia din întreaga țară, pentru a-și uni vocile în apărarea acestor idealuri.
sursa:bucovinaprofunda.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu