joi, 26 mai 2011

Bucurie in trei famili din Dorohoi


Trei familii de sinistraţi din Dorohoi au avut bucuria a de a participa, la sfârşitul săptămânii trecute, la slujba de sfinţire a caselor lor, ridicate cu fonduri de la Centrul eparhial Iaşi, din donaţiile făcute de credincioşii din mai multe eparhii din ţară şi străinătate. Bucuria credincioşilor a fost cu atât mai mare, cu cât slujba a fost săvârşită de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Celei trei locuinţe sunt primele finalizate cu sprijinul Arhiepiscopiei Iaşilor.
Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena din acest an va rămâne o amintire deosebită pentru trei familii din Dorohoi. Oamenii au trăit bucuria sfinţirii caselor care le-au fost ridicate cu fonduri oferite de Arhiepiscopia Iaşilor. Au aşteptat cu emoţie momentul sfinţirii, care a încununat lucrările de construcţie înfăptuite în mai puţin de un an. Slujba sfinţirii a fost oficiată de PS Calinic Botoşăneanul. Din soborul de preoţi şi diaconi a făcut parte şi pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi. După slujba de sfinţire, PS Calinic Botoşăneanul a oferit proprietarilor, din partea Centrului eparhial Iaşi, o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos şi o icoana cu Maica Domnului. Cu lacrimi în ochi, oamenii au mulţumit Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul pentru bucuria pe care le-a făcut-o păşind în casele lor pentru a le binecuvânta.
"Mulţumesc celor care au răspuns apelului Bisericii de a ne ajuta"
Cele trei familii care au fost afectate de viitura de acum un an au mărturisit că slujba sfinţirii a fost un moment deosebit din viaţa lor, îndreptându-şi gândul de recunoştinţă faţă de Centrul epahial Iaşi, care a ajutat la ridicarea caselor. "Pentru mine sfinţirea casei ridicate de Arhiepiscopia Iaşilor este o mare fericire. Acum pot să mă duc împăcată pe ultimul drum... În casa care a fost construită voi locui alături de copiii mei. Mulţumesc tuturor celor care au răspuns apelului Bisericii de a ne ajuta, în mod special Arhiepiscopiei Iaşilor", a spus Eugenia Horlăceanu. "Sfinţirea casei în care voi locui alături de familia mea de către Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul este cel mai plăcut lucru care ni s-a întâmplat vreodată. Faptul că PS Calinic Botoşăneanul a intrat în casa noastră este una din cele mai mari bucurii pe care am trăi-o. În toată această perioadă, începând din prima zi de după viitură şi până în prezent, am fost ajutaţi constant de Biserică. Gândul meu de mulţumire se îndreaptă spre toţi cei care ne-au ajutat, de la primul om care ne-a adus o sticlă cu apă, până la reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor, care ne-au ajutat la ridicarea locuinţei", a mărturisit Elena Bezercu.
Părintele protopop Stelian Ciurciun şi-a exprimat bucuria pentru faptul că cele trei locuinţe au fost sfinţite de PS Calinic Botoşăneanul, remarcând ca astfel a fost predată "investiţia duhovnicească a Arhiepiscopiei Iaşilor către cei care anul trecut au fost în culmea disperării din cauza apelor care au năvălit peste casele lor". "Au mai fost societăţi care au ajutat parţial la construcţia caselor sinistraţilor, însă aceste clădiri sunt primele date proprietarilor la cheie. Prin Centrul eparhial Iaşi au fost realizate aceste lucrări integral. Este o mare bucurie faptul că s-au predat aceste case credincio?ilor noştri. A fost o zi frumoasă din punct de vedere metereologic dar mai ales din punct de vedere duhovnicesc, pentru că toţi beneficiarii acestor case au arătat mulţumire către Dumnezeu şi către Centrul eparhial Iaşi, care le-a întins o mână de ajutor atunci când au fost în disperare. Investiţia pentru cele trei locuinţe a depăşit 350.000 lei. Oamenii au mărturisit de mai multe ori că nu ar fi avut niciodată posibilitatea să locuiască într-o astfel de casă dacă nu le-ar fi fost întinsă această mână de ajutor", a explicat protoiereul Protopopiatului Dorohoi.
70 de case din mediul rural, în curs de finalizare
Şantierul la cele trei case a fost coordonat de reprezentanţii sectorului Patrimoniu şi construcţii bisericeşti al Centrului Eparhial Iaşi în colaborare cu reprezentanţii Protopopiatului Dorohoi care au fost prezenţi pe teren şi au dat indicaţiile necesare la construcţia caselor. "Întotdeauna părerile noastre, ideile noastre au fost acceptate şi puse în lucrare, încât au ieşit trei case foarte frumoase. În zonele rurale care au fost afectate de viitura de anul trecut sunt în construcţie 70 de case, Centrul eparhial Iaşi contribuind pentru manoperă cu sume între 6.000 şi 10.000 lei, pentru fiecare clădire. Aceste locuinţe sunt în curs de finalizare. Materialele pentru construcţia caselor au fost oferite de Guvernul României", a precizat pr. Mihai Prodan, inspector eparhial în cadrul Sectorului de asistenţă socială şi medicală "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Selectarea familiilor sinistrate pentru care s-au construit case s-a făcut ţinându-se cont de o serie de criterii, precum numărul de membri pentru fiecare familie, veniturile pe cap de membru, condiţiile de boală şi de alţi factori de risc social.
Lucrări supravegheate de Centrul eparhial Iaşi
După ce viitura din seara de 29 iunie 2010 s-a abătut asupra municipiului Dorohoi şi a mai multor localităţi din mediul rural, echipa Biroului de Asistenţă Socială (BAS) "Diaconia" al Centrului eparhial Iaşi s-a deplasat în zona sinistrată. Au fost contactaţi preoţii parohi şi autorităţile locale şi au fost vizitate familiile afectate. "În municipiul Dorohoi au fost identificate familiile Bezercu, Horlăceanu şi Oboroceanu, care nu aveau casele arondate unei firme pentru a le construi. În Dorohoi, familia Oboroceanu, din punct de vedere a evaluării sociale realizată de Primăria Dorohoi, a fost cea mai defavorizată. Lucrările au fost supravegheate şi verificate de ing. Mircea Precupan, consilier al Sectorului monumente şi construcţii, alături de echipa din cadrul acestui sector", a declarat pr. Mihai Prodan. Recepţia tehnică a celor trei case construite a fost realizată la începutul săptămânii trecute de o echipă condusă de ing. Mircea Precupan.

Niciun comentariu:

afişări de pagină