sâmbătă, 9 aprilie 2011


Mitropolitul Gortinei, Ieremia: ”Pentru ortodocsii adevarati nu exista alt mod de unire decat prin intoarcerea romano-catolicilor la credinta ortodocsilor”

A remarcat Mitropolitul Gortineila parastasul de noua luni al raposatului ieromonah
Parintele Marcu Manolis a tinut cu toata puterea haturile luptei impotriva dusmanilor credintei si a papismului
A fost avva a mii de credinciosi, neadormit pastor si luptator pentru credinta ortodoxa. A avut ca model pe Sfantul Parinte al Bisericii noastre, pe Sfantul Marcu Evghenicul, cel care a luptat impotriva unirii politice cu papistasii. Nu a murit, ci traieste. Fiii sai duhovnicesti sunt chemati la noi lupte impotriva papistilor, impotriva necredinciosilor si a ereticilor cu mai multe nume.
«Ὀρθόδοξος Τύπος» reda intreaga predica a Mitropolitului Gortinei si Megalopoleosului, Ieremia, pe care a tinut-o la Duminica a 12-a a lui Luca (Duminica celor zece leprosi) la Biserica Sfantului Gheorghe Dionysiou pe 16 ianuarie 2011, la care s-a savarsit parastasul de noua luni a raposatului Arhimandrit, Parintele Marcu Manolis. Mitropolitul s-a referit in predica sa la preotii si arhiereii buni si sfinti. Asa cum a afirmat, un astfel de preot a fost si cel cu bun nume printre crestinii ortodocsi din toata lumea, raposatul ieromonah Marcu Manolis, care a fost un luptator si a tinut fraiele luptei impotriva dusmanilor credintei si mai ales ale luptei impotriva papismului. In continuare a spus ca Parintele Marcu avea ca model pe sfantul sau omonim si protectorul sau, pe Sfantul Marcu Eugenicul, Arhiepiscopul Efesului, sfantul antipapist al Bisericii noastre. Incheindu-si predica s-a adresat fiilor duhovnicesti ai Parintelui Marcu spunand urmatoarele: „Avem nevoie de voi pentru noi lupte impotriva necredinciosilor si ereticilor, impotriva papistasilor, impotriva tuturor diavolilor iadului. Precursor in luptele noastre vom avea pe Parintele nostru Marcu Manolis. Nu a murit, ci traieste! Si cand, la porunca Bisericii, va trebui sa iesim in strada il vom avea cu noi drept conducator al nostru pe parintele Marcu, ii vom face o icoana mare si o vom ridica sus, ca sa ne aducem aminte de sfantul lui chip”.
Intregul text al predicii
Textul complet al predicii Mitropolitului Gortinei si Megalopoleosului, Ieremia, este urmatorul:
„1. Astazi, fratii mei crestini, aici in aceasta sfanta biserica am savarsit Dumnezeiasca Liturghie, care, dupa cum o spune si cuvantul, este lucrare a poporului. Λεῖτος – ἔργον (lucrare publica, lucrare a poporului)[1]λειτουργία(liturghie). Multi, ostili Bisericii, spun cu necuviinta: Si ce face Biserica pentru popor? Si noi le raspundem: Biserica pentru poporul ei, pentru fiii ei, savarseste Dumnezeiasca Liturghie!
2. In Dumnezeiasca Liturghie, iubitii mei, avem aratarea lui Dumnezeu. De aceea, cand se incheie Dumnezeiasca Liturghie, auzim pe protopsalt spunand: „Am vazut lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc”. Aceasta aratare a lui Dumnezeu se da insa dupa curatia inimii fiecaruia. In aceasta, fratilor, avem o mare diferenta dintre spiritualitatea ortodoxa si Occidentali. Acestia sustin ca omul Il cunoaste pe Dumnezeu prin educatia sa. Insa spiritualitatea ortodoxa sustine ca fiecare Il traieste si Il primeste pe Dumnezeu in functie de curatia inimii sale. Astfel a spus Domnul: „Cei curati cu inima vor vedea pe Dumnezeu”.
3. Inima omului, sufletul sau adica, se pangareste cu pacatul. Evanghelia de azi, care vorbeste despre vindecarea celor zece leprosi, ne-a dat o imagine a pacatului: Pacatul este lepra. Insa lepra este contagioasa, prin urmare se transmite, iar prin mass-media de azi, pacatul se raspandeste din capitala pana in cele mai mici sate ale patriei noastre. Si la fel cum lepra provoaca mancarime a pielii si tulburare, la fel de tulburat si de nelinistit este si pacatosul.
4. Vindecarea de pacat se numeste curatire, curatire a sufletului de patimi. Si cine face aceasta curatire? Evanghelia de azi ne spune ca Hristos ii vindeca pe cei 10 leprosi. Dar a fost nevoie si de preoti. Hristos i-a trimis la preoti pe cei zece leprosi, ca sa confirme acestia vindecarea lor. Astfel incat, putem sa spunem ca Hristos prin Biserica Sa ii vindeca pe pacatosi si ii curata si ii lumineaza daruindu-le mantuirea.
5. Dar cum este preotul care vindeca? Este vindecator, pentru ca se intelege ca el insusi este vindecat.
Trei sunt etapele drumului nostru catre Dumnezeu, fratii mei: prima este curatirea, sa ne luptam, adica sa curatim inima de patimi. A doua este iluminarea, pentru ca atunci cand se curata sufletul de patimi, atunci vine Hristos si locuieste in ea. Hristos a spus deci: „Eu sunt lumina”, de aceea se si numeste iluminare a doua etapa. Si cand drumul devine statornic in aceasta etapa, atunci sufletul se indreapta catre a treia etapa, catre indumnezeire. Trei sunt deci etapele drumului duhovnicesc, la fel cum trei sunt si treptele preotiei. Si fiecare treapta corespunde fiecarui stadiu. Diaconul corespunde treptei curatirii, preotul, luminarii si episcopul, indumnezeirii. Adica: Biserica hirotonea diacon doar pe cel care se conducea cu succes in stadiul curatirii. Si cand – cu incredintarea duhovnicului si a intregii Biserici – devenea clar ca progresa cu succes in stadiul acesta, atunci Biserica il hirotonea preot. Si hirotonea episcop pe acel preot care era luminos prin curatia sa si ajunsese la indumnezeire.
(In pelerinj cu parohia p.Marcu)
Mitropolitul Gortinului si Megalopoleului Ieremia Funda, Profesor emerit la Catedra de Vechiul Testament de la Universitatea din Athena, aratadu-i P. Marcu cinstea si respectul de Mitropolit, prin inmanarea toiagului si engolpionului, 28.11.2009

Astfel incat deci, frati crestini, preotul poate curata sufletul, pentru ca se intelege din cele spuse ca el insusi este curatit si cunoaste, ca unul care s-a curatit, arta si metoda curatirii sufletului de patimi. Stie, ca invatat in cele duhovnicesti, sa corecteze „scurt-circuitul” pe care il sufera mintea si o va intoarce din nou catre Dumnezeu.
6. Exista asemenea preoti curatiti? O, fratilor, sa ne doara si sa plangem, pentru ca, odata cu cresterea pacatului, care „s-a raspandit pe pamant” (Osea 4, 3) dupa cuvantul profetului, s-au imputinat preotii si arhiereii curatiti si sfinti. Nu au lipsit acestia si este pacat si blasfemie, daca spunem ca nu mai sunt. Pentru ca sfintii preoti si arhierei se vadesc prin harul Duhului Sfant care exista in Biserica. Daca spunem deci ca au lipsit este ca si cum am spune ca a plecat harul lui Dumnezeu din Biserica si acest lucru este intr-adevar pacat si blasfemie.
Nu au lipsit deci bunii si sfintii preoti si arhierei si azi savarsim pomenirea unui adevarat sfant ieromonah, a unui avva de mii de suflete, a unui pastor neobosit si luptator pentru credinta ortodoxa, cu bun nume printre crestinii ortodocsi din toata lumea, a raposatului parinte Marcu Manolis.
” Trebuie sa aratam mai intai supunere lui Dumnezeu si apoi oamenilor ” (P.Marcu)
7. Da! Parintele Marcu – sa avem rugaciunea lui – era luptator si tinea fraiele luptei impotriva dusmanilor credintei si mai ales impotriva papismului. Ni se prezinta unii ca luptatori si marturisitori. Dar vreau sa va spun, fratilor, urmatorul lucru serios: combativitatea duhovniceasca este o harisma in Biserica si aceasta harisma nu se dobandeste printr-o oarecare voinicie omeneasca, ci este darul Duhului Sfant catre acel preot si acel crestin care traieste in pocainta si se lupta pentru curatirea sufletului sau de patimi. Astfel, cu acest temei pe care il aseaza Sfintii Parinti, nu putem sa numim luptator pe unul iubitor de slava desarta, pe altul care iubeste traiul bun sau pe cutare purtat de manie si de nebunie sau de alte patimi. Adica, combativitatea nu este o virtute separata de celelalte virtuti si anume, separata de blandete si de rabdare. Acest gheronda al nostru, Parintele Marcu, era cu adevarat un luptator, recunoscut ca atare de intreaga Biserica, si ne inclinam cu respect inaintea lui. Era luptator recunoscut si spun asta, pentru ca intai de toate era un foarte evlavios preot care traia Sfanta Liturghie, era un om al rugaciunii, era bland si ingaduitor fata de toti, era jertfitor mai presus decat ceilalti, era un parinte duhovnicesc sarguincios si afectuos fata de foarte numerosii sai fii duhovnicesti si veghea pentru ei. De aceea i s-a si dat harisma combativitatii pentru credinta ortodoxa. Asemenea luptatori haruiti cu harismele Duhului Sfant dorim sa avem si in acestia doar ne incredem. Unul dintre acestia era si Parintele Marcu caruia acum ii savarsim pomenirea de noua luni.
Smerenia lui a intrecut puterea mintii omenesti
8. Un astfel de om s-a dovedit si Parintele Marcu, ca unul care a avut ca model pe sfantul sau omonim si protectorul sau, Sfantul Marcu Arhiepiscopul Efesului, Evghenicul, a carui pomenire o serbeaza Biserica noastra miercurea viitoare (19 ianuarie). Sfantului Marcu, fratilor, Dumnezeu i-a dat harisma sa devina luptator si marturisitor al credintei. Si i-a dat aceasta harisma pentru motivul pe care l-am spus mai inainte. Adica pentru faptul ca era curat si traia in nevointa. Traia aspra nevointa si in rugaciune, dar si cerceta cu osardie Sfinta Scriptura si pe Sfintii Parinti. In vremea sa existau multi care doreau unirea cu catolicii avandu-l de partea lor pe imparatul Ioan al VIII-lea Paleologul. Dorim, iubitilor, ca ortodocsi, unirea si ne rugam pentru „unirea tuturor”, dar pe linia Sfantului Marcu Evghenicul. Adica: Pentru Sfantul Marcu si pentru ortodocsii adevarati nu exista alt mod de unire decat prin intoarcerea romano-catolicilor la credinta ortodocsilor. La Sinodul de la Ferrare-Florenta multi arhierei s-au aratat tradatori si manipulati de puterea politica au semnat unirea. Doar Sfantul Marcu Eugenicul nu s-a lasat manipulat si nu a semnat. Ceilalti arhierei au exercitat presiuni asupra lui, inca il si injurau pentru atitudinea lui, dar el a ramas ferm si spunea si marturisea: „Nu este ingaduit sa facem compromisuri in cele ale credintei”. La toate insa a dat ultimul raspuns si ultima solutie poporul credincios. Ajungand la Constantinopol, promotorii unirii mincinoase au fost primiti de popor cu dispret si dezaprobare. Crestinii nu mergeau in bisericile unde slujeau clerici filo-uniati. Nu sarutau mana arhiereilor care semnasera unirea. Cu totii erau atasati de Sfantul Marcu, pe care il primeau ca pe un marturisitor al credintei si stalp al Bisericii. Iar Sfantul Marcu, mai intai prin rugaciunea sa si prin predicile sale si ulterior prin scrierile sale, a inceput lupta impotriva unirii. Spunea: „Sunt convins ca pe cat ma indepartez si ma despart de uniatisti, pe atat ma apropii de Dumnezeu si de toti sfintii si ma unesc mai mult cu adevarul”!
Sfantul Marcu Evghenicul ingenunchind pe papa la Sinodul de la Ferrara- Florenta (1438 – 1439)
Sfantul Marcu Evghenicul ingenunchind pe papa la Sinodul de la Ferrara- Florenta (1438 – 1439)
9. Pe acesta, pe Sfantul Marcu Eugenicul l-a avut ca model si parintele nostru Marcu, de aceea s-a dovedit si acesta aparator al credintei si luptator antipapist. Nu lipsesc, nu, „nu vor lipsi din Biserica ostasii”! Unii ca acestia, ostasi ai Ortodoxiei si „fruntea crestinilor ortodocsi” sunteti si voi, iubitilor, fii duhovnicesti ai Parintelui Marcu. Avem nevoie de voi pentru noi lupte impotriva necredinciosilor si ereticilor, impotriva papistasilor, impotriva tuturor diavolilor iadului. Ca model al luptelor noastre il vom avea pe Parintele Marcu, ii vom face o mare icoana si o vom ridica sus, ca sa ne inspiram din sfantul sau chip.
Vesnica sa-i fie pomenirea, sa avem rugaciunea sa si sa mijloceasca la Domnul pentru noi, pentru Biserica noastra greceasca si pentru intreaga noastra Ortodoxie.

† Mitropolitul Gortinei si Megalopoleos, Ieremia
Ὀρθόδοξος Τύπος, 28 ianuarie 2011, pp. 1, 7.
Traducere Anna Theodorou
Patruzeci de ani incheiati a ramas nepublicat textul monumental care urmeaza, iesit din pana aparatorului constiintei ortodoxe parintesti si calauzitorului nostru duhovnicesc, vrednicului de pomenire, Marcu Manolis.
Avand ca model pe Sfantul Marcu Eugenicul, al carui nume il purta, ne-a invatat din sinaxare drumul adevarat catre indumnezeire, pe care l-au urmat Sfintii nostri. Era luptator al credintei noastre impotriva ereziilor si ecumenismului. Si samanta sa a inflorit nu doar in parohia sa, nu doar in tara noastra (Grecia), ci si dincolo de acestea.
Era in primul rand un om al dragostei dezinteresate si nediscriminatorii fata de toti oamenii. Problema oricarui om care venea la el devenea si problema lui personala. A scos multime de oameni din situatii grele, mai ales economice, impartind pana la ultimul cent din banii pe care se intampla sa ii aiba la el. Salariul lui disparea din prima zi a platii. Il impartea la nevoiasi. Pentru sine nu pastra absolut nimic. De aceea el insusi traia si manca saracacios. Desi afla ca unii oameni exploatau bunavointa sa, niciodata nu ii mustra. Totdeauna le vorbea cu noblete, cu bunatate si cu smerenie. Din nobletesufleteasca nu supara nici un om. Era extrem de nobil( εὐγενής)[4], titlu cu care il numim in acest articol.
Parintele Marcu nu practica jurnalismul in mod lumesc, ci duhovniceste, pe temeiul criteriilor si premizelor pe care le-am enuntat mai sus.
A inaugurat un jurnalism care se identifica cu viata duhovniceasca, a orientat ziarul catre toate laturile vietii cotidiene a credinciosilor si nu doar catre temele liturgice si ecleziale si a oferit tribuna chiar si contestatarilor pentru desfasurarea unui dialogul prolific asupra temelor teologice si pastorale critice, precum ecumenismul, relatiile dintre Biserica si Stat si multe altele.
Era 21 noiembrie 1958 cand in Biserica Maicii Domnului din Romvi, intr-o atmosfera emotionanta, cucernica, s-a infiintat Uniunea Ortodoxa Panelena (POE, dupa initialele grecesti: Πανελλήνιος Ὀρθόδοξος Ἕνωσις).
Parintele Haralambos Vasilopoulos, conducatorul duhovnicesc al POE, parintele Marcu Manolis, fiul sau duhovnicesc, si colaboratorii lor, au vazut cum ia fiinta un vis. Pentru ca era un vis, daca ne gandim la conditiile si greutatile care existau atunci si cu care s-au confruntat. Dar credinta vie face minuni.
Poate parea exagerat, dar credem, si din marturiile altora, ca Parintele Haralambos a fost unul dintre cei mai mari luptatori ai Ortodoxiei noastre din ultimii ani. Pretutindeni se elogia inaltimea lui morala. Era prezent la toate invitatiile. Nu se sfia niciodata. Credinta lui in Dumnezeu era vie si ferma.

Niciun comentariu:

afişări de pagină