"MILUIESTE-MA, DOAMNE!"...

 ...

   🙏 Bucuria mea, sa ne pocaim, mai inainte ca moartea sa ne inchida usa vietii noastre si sa ne deschida usa judecatii! 

   Sa ne pocaim mai inainte de a sosi ceasul mortii, fiindca, nu stim cand el va veni, sa ne pocaim astazi, sa ne pocaim acum si sa incetam de a mai savarsi pacatul. 

   Sa ne rugam si noi, asa cum se ruga Sfantul Parinte, Efrem Sirul: 

   “Mai inainte de a se opri roata vietii mele, miluieste-ma, Doamne!

   Mai inainte de a sufla vantul mortii si al bolilor, vestitoarele mortii, arata-Te in trupul meu si ma miluieste, Doamne! 

   Mai inainte ca tarana sa se intoarca in tarana, si sa piara tot chipul slavei sale, miluieste-ma, Doamne! 

   Mai inainte ca pacatele mele sa ma piarda in ceasul judecatii si sa ma rusineze, inaintea Judecatorului, miluieste-ma, Doamne! 

   Mai inainte de a sosi ostile ce inconjoara pe Fiul de Imparat, spre a duce neamul nostru cel ticalos inaintea scaunului de Judecata, miluieste-ma, Doamne! 

   Mai inainte de a suna glasul trambitei, vestind venirea Ta, Iisuse Hristoase, indura-Te si miluieste-ma, Doamne! 

   Mai inainte de a incuia usile Tale, inaintea mea, o, Fiule al lui Dumnezeu, si mai inainte de a fi dat hrana focului celui nestins al gheenei, miluieste-ma, Doamne!"

    🙏 Bucuria mea, prima predica rostita si de Sfantul Ioan Botezatorul si de Iisus Hristos, este aceasta: "Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor!" (Matei 3:2: Matei 4:17). Esentialul vietii crestinului ortodox, este sa fie spovedit si impartasit cat mai des posibil, sau macar de patru ori pe an, in cele patru posturi mari, si nu uitati ca: NU CONTEAZA DECAT UNDE PUNE DUMNEZEU SUFLETELE NOASTRE DUPA CE MURIM! Amin si Aliluia! 

        Preot Ioan 🔔

NE AȘTEAPTĂ CLIPE GRELE..

de Preot Sorin Croitoru

Toți greșim, greșim mereu..
A greși e omenește,
De aceea Dumnezeu
Rareori ne dojenește,

Căci El știe că greșim,
Dar Îl biruie iubirea
Și Se uită cum pierim,
Urâțindu-ne noi firea..

De când Fiul S-a-ntrupat,
Lumea-I este și mai dragă
Însă, cu adevărat
Cu păcatul nu-i de șagă..

Viața după legea Lui
Ne preface-ncet în îngeri..
Unde viață sfântă nu-i,
Să ne pregătim de plângeri

Căci păcatul, dragii mei,
Străduindu-se să placă,
Pune gheara pe acei
Ce nu s-au temut să-l facă

Și apoi ca un tiran
Îi silește să-l repete
Zi de zi și an de an,
Până-ncărunțesc la plete..

Cât va fi de dureros,
La o ultimă spovadă,
Pentru omul păcătos
Ce va-ncepe-atunci să vadă

Diavoli negri ca un scrum,
Chiuind de bucurie
Și strigându-i că de-acum
E al lor pe veșnicie..

Poți să ți-l imaginezi
Cum păcatele-și îngaimă?..
Ia să-mi zici acum, ce crezi,
Tu vei rezista la spaimă?..

Căci tu duh întunecat
N-ai văzut nici în coșmare,
Însă pe al morții pat
Vei vedea în număr mare..

Da, iubiții mei, e greu..
Ne așteaptă clipe grele..
Are ceruri Dumnezeu,
Însă pân-ajungi la ele..

De acea iar vă spun:
Cu păcatul nu-i de șagă,
Chiar de Domnul este bun,
Chiar de lumea Lui i-e dragă..

DĂ-NE ,DOAMNE,ASTĂZI !

Dă-ne ,Doamne,astăzi liniștea din ceruri
Poate doar atunci pașii ne-om opri,
Si-om simți in suflet ale morții geruri
Candele s-aprindem pentru veșnicii!

În mijlocul zarvei rugăciuni să urce,
Pleacă-Te,Stăpâne ,taina-mi să-Ti șoptesc,
Că nimic nu-Ți cer când cuvântul curge
Doar prin Tine,Doamne,veșnic să trăiesc !

Când sunt lut și tină ce pot eu a-Ti cere,
Lucruri trecătoare să mă veselesc?
Sau știința lumi.. să citesc în stele,
Când eu vreau pe Tine să Te preamăresc?

Când sunt cel din urmă,oare pot a-Ți cere
Să fiu așezat lângă cei dintâi?
Când în ziua nuntii, și-a chemării mele
La ospățul Tău,ultimul mă pui !

Dă-ne ,Doamne ,astăzi, îngeri să ne poarte
Pașii către calea, sufletelor vii !
Să lăsăm în urmă visele deșarte
Să urcăm Golgota pentru a trăi !

( din vol. Cu Hristos pe drumul Crucii )

( versuri: Eliana Popa)

NU POT SĂ PLÂNG PE CÂT AȘ VREA..

de Preot Sorin Croitoru

Nu pot să plâng pe cât aș vrea,
Iisuse-al meu, știind
Că Te-ai născut în grajd smerit,
Tu, Dumnezeu fiind..

Mai multă milă ai găsit
La regnul animal:
Nu foc de lemn, ci aburi calzi
De vacă și de cal!

Nu scoarțe moi, ci paie reci
Cu iz de bălegar..
Veneai să-l mântuiești pe om,
Și el n-avea habar!

Nu pot să plâng pe cât aș vrea,
Iisuse-al meu smerit,
Căci pentru mântuirea mea
Pe Cruce ai murit..

Abia când, înviind, din cer
Pe Duhul L-ai trimis,
S-a înțeles că ai făcut
Ce Tatăl ne-a promis!

CÂND AI SUFLETUL RĂNIT

Eliana Popa

Cand ti-e sufletul rănit
De omul ce l-ai iubit,
Nu mai căuta la el
Ci priveste către Cel
Care-a coborat din Slavă,
Sa bea cupa cu otravă
Care-a venit din Tărie
Ca să-ți poarte Crucea, tie !

Si pe El, L-au părăsit
Cei pe care i-a iubit !
Cine s-a dus să-l ridice
Când era căzut sub Cruce ?
Numai Simon Cirineul
I-a mai luat din spate, greul !
Pe tine te-o vindeca,
Chiar Hristos, cu mâna Sa !

Nu mai plânge-n suferință,
Ridică-te prin Credință,
Pentru al tău sufletel
El v-a coborî din Cer
Si când nu vei mai putea
Îți va sterge lacrima !
Si-ti va da, cu mult mai mult
Decat ceea ce-ai pierdut !

Îți va da Iubirea Sa
Care te va vindeca !
Si în loc de desfătări
Vor fi binecuvântări
Si in loc de doruri grele
Va fi a Sa mângâiere
Nici un om nu-ti poate da
O Iubire ca a Sa !

Că iubirea omenească
Nu-i curată, nici cerească
Doar a Domnului Iubire
Este mai presus de fire!
El ne-a pus măsură-n toate
Si în simturi si in fapte,
Dar ne-a lăsat mostenire
Nesfârșita Sa Iubire !

Nu ne-a pus măsură-n ea
Ci ne-a dat poruncă grea
S-o-mpărtim, s-o risipim
Si dusmanul să-l iubim
Însă nu iubim curat
Pătimași ne-am invatat
Nu stim a iubi ca El
Care-a coborât din Cer.
Ca Iisus Hristos al meu,
Marele Arhiereu !

Altă cruce, alte răni

Doamne, pentru ce mai curge
Sângele-Ţi din coastă iar?
Cine azi Te mai străpunge?
Înnoind al Tău calvar?

“Viaţa ta, răspunde Domnul
Cea cu duh nepocăit
Mă răneşte prin păcate
Şi mă ţine răstignit.

Ranele pricinuite
De păgâni şi de evrei
S-au închis, iar tu creştine?
Mă străpungi mai rău ca ei!

Sângele răscumpărării
Pentru tine s-a vărsat,
Scoală-te prin pocăinţă
Nu fi slugă la păcat!”

Nu te mânia, Stăpâne,
Tu cunoşti fiinţa mea
Că se pleacă totdeauna
Către lumea asta rea.

Uşurează-mi, Doamne, trupul
Căci apasă prea tiran
Şi-mi înăbuşă simţirea
Sufletului meu sărman!

Până mă pogor în groapă
Dăruieşte-mi Harul Sfânt
Ca să-mi spăl mereu cu lacrimi
Întinatul meu veşmânt.

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul

CAND IL AI PE DUMNEZEU

Uneori se-adună nori peste-al cerului senin,
Şi în viaţă, uneori, valuri de necazuri vin...
Dar cum soarele străluce după ploaie mai voios,
După întristare totul este parcă mai frumos!

Sunt momente când aluneci şi e drumul mult prea greu
Te simţi singur, părăsit şi uitat de Dumnezeu...
Dar ce sfântă bucurie când o mână se întinde
Să-ţi aducă alinare şi în braţe te cuprinde!

Dumnezeu te ocroteşte şi, la fiecare pas
Îţi e sprijin de nădejde şi te scoate din necaz...
Dacă-L ai pe El în viaţă Tată Sfânt, Mântuitor,
Cât ar fi de mare valul tu vei fi biruitor!

Dumnezeu îţi e umbrar când e arşiţa prea mare
Şi când norii se adună îţi e Stâncă de salvare...
Să te-nchini în faţa Lui, să-I slujeşti necontenit,
Mai presus de tot şi toate EL....pe tine te-a iubit! Amin!

Autor: Maria Luca

MĂ PLANGE DOMNUL

  Sunt om cu suflet, Cu moarte si-nviere,
Am strans necaz si straiu-mi-e patat,
 In suflet am doar cioburi si durere,
Si trupu-mi-e cetate de pacat.

De pe Golgota, glasul lui ma cheama,
Ma striga suferinta lui Hristos,
Sa imi arate spinii din coroana,
 Si biciul ce-L loveste dureros.

 Ma plange Domnul, ma plange
Vesnicia, Pacatul tuturor din Veac l-a plans,
 La fel a plans cu Marta si Maria,
 Cand in mormant la Lazar a patruns.

 Ma striga Cerul, ingerii ma cheama,
 In haina pocaintei sa ma-mbrace,
Si in genunchi se-aseaza Sfanta Mama,
 Pe Fiul pentru mine sa il roage.

Iubitii mei frati si surori, sa stiti ca de ori cate ori pacatuim in viata (ma refer la pacatele grele, in trup), Iisus Hristos ne intreaba de pe Sfanta Cruce (dar noi nu avem urechi de auzit): Prietene (prietena), cu ce ti-am gresit Eu tie de ma rastignesti din nou? Prin pacatele tale bati in cuie, ranile ma dor si curge sangele siroi... 
                                                                                                                 Preot Ioan.

Slavă lui Dumnezeu!

Era odata o femeie saraca, care pentru orice bine i se intampla, rostea mereu :” Slava lui Dumnezeu !” Langa ea traia un bogat care, de fiecare data cand trecea prin fata casei ei si o auzea spunand :” Slava lui Dumnezeu ” , ” Multumesc Doamne !” , se enerva. A rabdat pana intr-o zi cand i-a spus servitorului sau:

- Mergi in piata si cumpara doua carucioare de alimente si du-le acestei femei. Iar daca te va intreba cine le trimite, sa-i spui ca diavolul.
Asadar, a doua zi servitorul suna la usa femeii. Cand deschide , vede doua crucioare cu alimente si pe servitor in spatele lor.
- Slava lui Dumnezeu ! Iti multumesc, Doamne ! a spus femeia stralucind de bucurie.
- Nu vreti sa aflati cine v-a trimis carucioarele ? , a intrebat cu nerabdare servitorul.
- Nu fiule, nu are importanta. Cand Dumnezeu vrea, si diavolul îi slujeste, a spus femeia bucuroasa si a intrat cu carucioarele inauntru.

EXISTENTA SUFLETULUI

   In Biblie, omul este numit de multe ori "suflet": "Iar sufletele care au intrat cu Iacob in Egipt si care au iesit din coapsele lui, au fost toate 66 de suflete, afara de femeile feciorilor sai" (Facerea 46:26). Iata ca Biblia il numeste pe om "suflet". De ce? Pentru valoarea inestimabila pe care o are sufletul fata de trup. Dar poate cineva sa-i spuna sufletului om? Nuuu, doar omul poate fi numit suflet, in timp ce sufletul nu poate fi numit om. Pentru ca sufletul are fire nevazuta, iar trupul are fire vazuta si simtita, si doar cand acestea se unesc intr-un ipostas, atunci se cheama om.
   Sufletul este REAL (adica exista), RATIONAL (adica gandeste), IMATERIAL (adica este duh), VESNIC (adica nemuritor), ca un glob de lumina, foarte frumos fiindca este din insuflarea lui Dumnezeu (Apocalipsa 2:10).
   Sufletul are o existenta proprie, si din faptul ca nu se vede cum iese din trup in clipa mortii, este gresit sa spunem ca a incetat sa mai existe, fiindca nici vocea, nici mirosul, nici vantul nu se vad, ci se constata cu alte simturi. Dupa cum existenta lui Dumnezeu o intelegem din maretia operei sale, tot asa si existenta sufletului o intelegem din sentimentul religios, ratiune, vointa, intelepciune, virtuti, insusiri care il ridica pe om catre Dumnezeu si arata ca sufletul este nemuritor si va merge de unde a venit.
   Asadar, frate drag si soro draga, "Pregateste-te sa te intalnesti cu Dumnezeul tau!" (Amos 4:12) fiindca, NU CONTEAZA DECAT UNDE PUNE DUMNEZEU SUFLETUL NOSTRU DUPA CE MURIM si de aceea: TOATA VIATA NOASTRA LUI HRISTOS DUMNEZEU SA O DAM! Amin si Aliluia!
                      Preot Ioan.