CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.



Avem sfinti

Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.

MINTEA SI LIMBA

Din prisosul inimii graieste gura. De multe ori pierdem toată osteneala noastră si toată fapta bună, dacă nu păzim două lucruri: mintea si limba. Că tot păcatul se începe de la minte, de la gând si toată fapta rea se exprimă întâi prin limbă. Zice Mântuitorul că din prisosinta inimii grăieste gura. Si Solomon zice: Mai bine este a cădea de la loc înalt, decât a cădea prin limbă. Ferească Dumnezeu! De aceea trebuie mare băgare de seamă.

Limba este organ cu care lăudăm pe Dumnezeu, la fel si mintea. Dar vrăjmasul le ia pe amândouă aceste organe: mintea o întunecă cu gânduri rele si limba cu cuvinte rele. Si atunci omul devine unealta vrăjmasului, că si gândurile lui sunt spurcate, si limba si cuvintele lui. Trebuie mare băgare de seamă.

O femeie păcătoasă si-a pus îndreptare la o mărturisire si a început să ducă o viată sfântă. Post, rugăciune, milostenie, că era văduvă acum. Toată lumea se minuna în sat cum femeia aceea si-a schimbat viata. Înainte o stiau toti. Îi murise sotul, iar copiii îi avea pe toti căsătoriti. Mai avea un păcat, săraca, pe care nu-l putea lăsa. Toate celelalte le lăsase. Făcea si milostenie multă si post tinea, dar nu tăcea din gură. Să spună ceva de cumătra, de cumnata, de cutare. Când a venit la duhovnic, a zis: "Părinte, am postit posturile, am făcut milostenie, fac pravilă, citesc prin sfintele cărti; ei, dar limba asta n-o pot eu stăpâni! Mai vorbesc de unul, mai zic de altul, mai spun o minciună, mai spun o glumă, mai cutare".

Era primăvară, când se arau grădinile si ogoarele. Duhovnicul îi zice: "Uite ce este, mătusă, nici eu nu-ti dau canon mare; dar n-ai voie să te împărtăsesti până nu vei face canonul acesta". "Care?" Duhovnicul avea un butoi mare cu sământă de scai. Stiti cum e sământa de scai, ca de ceapă. Măruntă. I-a dat mătusii un pumn bun de sământă de scai si i-a zis: "Uite ce! Când vei ara grădina, să te duci să semeni scaiul ăsta prin grădină, cât e grădina de lungă, si pe-o brazdă si pe alta".

Si a semănat scaiul. Au crescut păpusoii, dar au iesit si scaii. La prăsit a mai tăiat din ei, dar n-a putut să-i taie pe toti. Când a venit femeia în Postul Sfintei Mării, o întreabă duhovnicul: "Ai semănat scaii?" "Da". "Ti-am spus că nu-i greu. Mata ai zis că păcatele pe care le faci cu limba nu-s grele. Eu ti-am dat să semeni scai. Du-te si-mi adu acum înapoi toate semintele acelea pe care le-ai semănat". "Vai de mine, părinte, zice, eu am prăsit, dar din nebăgare de seamă scaii aceia au făcut sământă, a venit vântul si a dus-o la megiesi, pe câmp. S-a umplut lumea de scai". Zice preotul: "Nu-ti dau împărtăsanie, până nu-mi aduci sământa înapoi". "Imposibil, părinte. S-a dus sământa de scai! A luat-o vântul, a făcut scai, s-a înmultit...".

Vezi? Asa sunt si cuvintele noastre. Cuvintele noastre, dacă sunt rele, pe unde nu au ajuns? Au făcut sământă, au prins rădăcină si s-a umplut lumea de cuvinte rele. Cuvintele noastre sunt sământă de scai. După cum nu poti aduna sământa înapoi, după ce-ai semănat-o - la vreun an de zile, după ce s-a umplut câmpia de scai -, asa nu putem să adunăm răutatea si păcatul pe care le-am semănat noi prin limbă. De aceea trebuie mare pază a limbii. Ai văzut ce spune Solomon: Cine nu păzeste gura si limba sa, nu se poate mântui.

Dar Dumnezeu nu ne-a făcut să fim muti. Ne-a dat limbă să vorbim. Dar ceea ce vorbim, să fie spre slava lui Dumnezeu si ceea ce este de trebuintă. Deci când vedem că începem a vorbi de rău pe altul, să stăm pe loc, că semănăm scai, si îl duce vântul în mai multe inimi. Să băgăm de seamă!

Parintele Cleopa 

SFANTA CRUCE

Cuvantul Crucii pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu.
De cate ori auziti cuvantul " Cruce ", sa nu intelegeti ca sectarii cei nebuni, ca baptistii, adventistii, evanghelistii, penticostalii, nazarinenii, pocaitii, seceratorii, tudoristii, martorii lui Iehova si toti ceilalti sectari, care bantuie lumea; gurile sectare cele hulitoare, care au umplut lumea si care vatama tarina lui Dumnezeu-Cuvantul.
Sa nu ganditi despre Sfanta Cruce ca ei, ci asa sa intelegeti si sa tineti minte ca, cuvantul " Cruce " are indoita putere si taina. Indoita este Crucea, indoite sunt intelesurile Crucii.
Sa intelegeti despre Sfanta Cruce nu asa ca cei scurti la minte si neintelepti, care nu vor sa se inchine mantuitoarei Cruci a lui Hristos, cum zice Sfantul Apostol Pavel.
Lasa-i sa huleasca pentru ca i-a intunecat satana, le-a pus pecetea pe frunte mai intai, adica unde sta creierul mare, ca sa nu creada. Le-a pus pecetea pe mana dreapta, ca sa nu o ridice la frunte si sa faca semnul cel mantuitor al preacinstitei si de viata facatoarei Cruci a lui Hristos.
Deci sa stiti ca indoit este omul, indoita este si Sfanta Cruce. Nu vezi la om un ipostas in doua firi ? O parte se vede, adica trupul, una nu se vede, adica sufletul, pentru ca este de natura nevazuta. Asa si Crucea sa o intelegem.
Una este Crucea materiala, vazuta, si alta cea tainica, mistica si nevazuta, pe care o purtam in inima noastra. In Sfanta Evanghelie auzim zicand asa : Si statea langa crucea Lui mama Lui, Maria lui Cleopa si Maria Magdalena.
Auzi ? Stateau langa crucea Lui. Deci, intelege ca a sta langa crucea Lui, nu inseamna a sta langa crucea spirituala, ci langa una materiala. Crucea de lemn a lui Hristos, langa care statea Maica Domnului, Maria lui Cleopa si Maria Magdalena.
Cand veti auzi : Pogoara-Te de pe Cruce, se intelege Crucea lui Hristos cea de lemn pe care era rastignit. Si cand veti auzi : Si L-au dus si L-au scos afara din cetate, ducandu-si Crucea Lui pana la locul Capatanii, ce se cheama pe evreieste Golgota, Intelegem crucea materiala. Pe aceasta o purta Mantuitorul in spate.
Si cand veti auzi ca s-au dus evreii la Pilat si l-au rugat : " Ne rugam tie, zdrobeste fluierele picioarelor celor rastigniti, ca sa-i dam jos de pe cruce, sa nu-i apuce ziua sambetei ", ca mare era ziua sambetei aceleia la iudei. Si aici intelegem tot crucea cea de lemn, nu cea spirituala.
Iar cand veti auzi in Sfanta Evanghelie pe Hristos, zicand : Cel ce nu-si ia Crucea si nu-Mi urmeaza Mie, nu este vrednic de Mine, sa nu intelegeti crucea cea de lemn, ci crucea spiritulal, nevazuta.
Deci, bagati de seama, ca Hristos indoita cruce a purtat. Una in suflet : suferinta, rabdarea, usturimea, durerea, rusinea, scuiparile, mahnirile si intristarea; si toate cate le ducea in suflet formau crucea cea spirituala a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. iar a doua cruce, cea de lemn, a purtat-o pe umerii Sai si S-a rastignit de bunavoie pe ea, pentru mantuirea lumii.
Si Sfantul Apostol Pavel a purtat doua cruci : Mie sa nu-mi fie a ma lauda, decat in Crucea Domnului nostru Iisus Hristos. Dar el a dus si cealalta cruce, cum singur spune : In batai, in suferinte, in posturi, in friguri, in primejdii de la neamuri, in primejdii pe mare, in primejdii pe uscat, in primejdii de la neamul meu, in primejdii de la fratii cei mincinosi.
Deci sa stiti, cand va ataca sectarii pentru Sfanta Cruce, ei o iau numai pe cea de a doua, numai crucea suferintelor, nu si pe cea materiala. Noi o luam si pe cea dintai, ca asa a dus-o Hristos. El a dus o cruce de lemn in spate si o cruce a suferintelor in sufletul Sau, pana la moarte si moarte pe cruce.
Crucea, este biruinta, Crucea este steagul lui Hristos, Crucea este arma cu care Hristos a biruit puterile iadului si ale mortii. Deci vai si amar si blestemat si de trei ori blestemat este acela care nu se inchina cinstitei si de viata facatoarei Cruci a lui Hristos !
Indoit este omul, si indoita cruce trebuie sa poarte, cum arata Sfantul Efrem Sirul si Sfantul Chiril al Ierusalimului, care zice :
" O, crestine, nici un lucru sa nu faci, pana nu faci semnul Sfintei Cruci, cand pleci in calatorie, cand incepi lucrul, cand te duci sa inveti carte, cand esti singur si cand esti cu mai multi; pecetluieste-ti cu Sfanta Cruce fruntea ta, trupul tau, pieptul tau, inima ta, buzele tale, ochii tai, urechile tale si toate ale tale sa fie pecetluite cu semnul biruintei lui Hristos asupra iadului. Si nu te vei mai teme atunci de farmece sau descantece sau de vraji. Ca acelea se topesc de puterea Crucii, ca ceara de la fata focului si ca praful in fata vantului.
Asadar, ne-am adus aminte mai intai de simbolurile crucii, apoi de indoita cruce - cea materiala si cea spirituala.

Parintele Cleopa

Parintele Arsenie Papacioc - Ati auzit de iad, dar nu-l cunoasteti

 

Parintele Arsenie Papacioc este considerat cel mai mare duhovnic roman, in viata. A facut parte din “generatia de aur” a teologilor romani, a fost prigonit si inchis de comunisti. A stat in pustie cu parintele Cleopa. Din anul 1976 este duhovnicul Manastirii “Sfanta Maria” - Techirghiol.

Desi are 91 de ani, desi chinuit de boli trupesti, parintele inca mai slujeste. Cand am poposit la Techirghiol, parintele Arsenie Papacioc era treaz inca de la ora 4.00 dimineata, iar la ora 5.00 era deja in altar. Parintele Arsenie Papacioc a slujit Sfanta Liturghie si apoi pomenirea mortilor. Pe la ora 11.30 a mers la chilie sprijinit de bratul unei maici, caci nu se mai poate deplasa singur. Pentru a-si imparti putinul timp celor care se inghesuie la usa sa, a renuntat sa mai manance. A primit in chilia sa doua femei, venite sa-i ceara sfatul. Una dintre ele ne-a marturisit ca fiul ei de 29 de ani are un chist undeva la plamani si ca medicii nu i-au dat mari sanse de supravietuire. Parintele i-a spus insa ca va scapa cu zile. Oamenii spun ca duhovnicul este vazator cu duhul.

Am intrat si noi pentru a-i oferi cateva exemplare din “Lumina”. A primit ziarul cu bucurie si ne-a binecuvantat. Am fost invitati in biserica, acolo unde parintele Arsenie Papacioc ne-a vorbit despre ceea ce trebuie sa facem pentru a ne mantui. La final a pastrat pret de cateva clipe un moment de tacere, apoi a spus: “Asa-i ca e greu cand taci, dar sa nu taci, sa vorbesti tacand!”. A iesit din biserica sprijinit de acelasi brat. S-a oprit in pridvor si ne-a rugat: “O rugaminte mare, dar e greu daca nu se implineste - sarutati pe Sfanta Parascheva si din partea mea”.

Din invataturile parintelui Arsenie Papacioc

“M-am uitat la voi sa va vad figurile, doar, doar, in felul asta as putea sa va vad si inimile. Faptul ca va aflati aici da de inteles ca va preocupa problema mantuirii, dar mai rational. As vrea sa discutam despre ceva care sa va puna in miscare. Nu teorie, tipic, tipic, si la inima, nimic. Trebuie sa zbori cu amandoua aripile, vertical, fara cea mai mica abatere. Pentru ceea ce a facut Hristos pentru noi, nu e permisa nici cea mai mica abatere. Iar daca se intampla, sa fie fara voia noastra, sa cautam duhovnicul si sa ne dezlegam. Pentru ca nici o nenorocire nu inseamna ceva, daca credinta ramane in picioare. Cel mai mare castig al Satanei este descurajarea noastra in urma unor caderi, slabiciuni. Dragii mei, nu se ajunge sa strabati distante decat pas cu pas, dar sigur. Nu va intreb daca ati auzit de iad. Ati auzit, dar nu-l cunoasteti! Apucati-va de acum de a cunoaste mai intai Raiul. Va cunoasteti dupa identitatea din buletin, dar nu va cunoasteti inimile, posibilitatile.

Dumnezeu ne-a creat numai pentru El

Dragii mei, fiinta omeneasca este cu totul superioara intregii creatii. Umanitatea e superioara ingerilor. Dumnezeu a creat ingerii cu o mare misiune. Ei pot mult, pentru ca sunt curati. Dumnezeu ne-a creat singur, numai pentru El. Nu pentru altceva, cu nici un chip! Ne-a creat ca sa fim impreuna cu El in vecii vecilor, iar pentru asa ceva ne-a creat liberi, dar ne-a asortat, ne-a dat inger pazitor, pe care l-ati uitat! Dar n-ati simtit pe dracul pe spinare ca sa vedeti cat de important e ingerul pazitor impotriva lui. Se spune ca este cu neputinta sa nu mori daca vezi un inger in adevarata lui lumina. Ingerul asta are o misiune grozav de importanta. Toate gandurile si cuvintele tale spre Dumnezeire sunt duse de inger la Dumnezeu.

Nu exista pacat mic

La o conferinta, primeam bilete. Si-mi zice unul ca el are un pacat mic. Dar eu cunosc un pacat si mai mic decat al lui. Adam n-a facut altceva, decat a muscat dintr-un mar. N-a fost impotriva lui Dumnezeu, nu s-a indoit de existenta puterii divine, dar n-a ascultat. Si a rasturnat cerul si pamantul. Nu exista pacat mic! A trebuit sa vina Hristos sa salveze fiinta omeneasca. Si ne-a adus mai mult decat ne-a pierdut Adam! Ne-a dat putinta de a ne indumnezei. Noi, niste fiinte in dimensiunea in care suntem, avem puteri divine! Avem o animalitate in noi si unde inceteaza animalitatea incepe omul. Pana cand, va intrebati, dam voie animalului astuia din noi sa lucreze?

Parintele Arsenie Papacioc - Moartea nu vine sa-i faci o cafea

In viata mea, am fost la multe capataie de muribunzi. Tipete grozave, vedeau dracii, vedeau pacatele exact cum le-au facut! Nu se puteau salva, ca moartea nu vine sa-i faci o cafea! Vine sa te ia. Te duce unde-s faptele, nu discuta. Si toti acestia doreau sa mai traiasca o zi. Ziceti ca-i putin… dar sa vedeti, cand se opreste rasuflarea, ce importanta e o clipa. Justitia divina e incadrata de marea iubire divina, si ne iarta cu o suspinare. Asta m-a facut sa spun ca o clipa poate sa fie un timp si o suspinare poate sa fie o rugaciune. Si un mare traitor a zis ca aceasta clipa e mai mult decat cosul cu lacrimi. Dumnezeu vrea o inima sincera, si nu mii de rugaciuni. Vrea inima noastra. Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decat timpul. Ni l-a dat ca sa ne salvam. Ne-a suferit, ne-a ingaduit, doar-doar ne-om ridica. Asta e mila lui Dumnezeu - ne tine o viata intreaga! Daca am gasi cu putinta sa intrebam pe cei de sus - ce v-a costat de ati ajuns la atata fericire, raspunsul ar fi: timp, putin timp, petrecut bine. Dumnezeu ne-a creat liberi ca sa luptam, ca harul Lui nu vine la un milog, vine la un erou.

Daca nu poti sa-ti iubesti vrajmasii, macar sa nu-i urasti

A iubi vrajmasii e o porunca, nu un sfat! Eu, care stau de vorba cu multa lume, am simtit ca-mi spun - parinte, pana aici! Fac orice, 1.000 de metanii pe zi, dar sa nu-mi spui sa-mi iubesc dusmanii. Vedeti ghearele dracesti care stapanesc pe fiecare? Daca nu poti sa-ti iubesti vrajmasii, macar sa nu-i urasti, si nu mai esti in balta, ci pe treapta. Sa facem putina cantareala negustoreasca... Focul iadului e o realitate, nu o sperietoare adusa de duhovnici sau parinti in educatia religioasa. Iadul e o mare realitate! Si daca nu ierti, mergi in focul de veci. Focul de acolo e de mii de ori mai tare decat focul de aici, si-i fara lumina. Nu te vezi cu cineva! Si nu stai acolo un timp, ci o vesnicie! Dati-va seama, ingrozitor! Pentru ca nu numai suferinta fizica te macina, ci si faptul ca esti rupt de iubirea lui Dumnezeu pe vesnicie. Te ingrozeste vesnicia asta, mai fratilor! Te plictisesc de multe ori chiar niste bunatati, ca te saturi de ele.

40 de ani erau un timp si nu o vesnicie

Unui oarecare ins i s-au descoperit suferintele din iad. Pana la glezne era unul in foc si tipa groaznic. Si l-a intrebat asta - de ce tipi asa? Pentru ca vesnic sunt in focul asta! Si a mers de a dat de altul care era in foc pana la gat; dar asta se bucura din cand in cand. Si a spus: cu mult mai mult sunt in foc decat altii, dar ma bucur cand se mai face cate unul din neamul meu preot, si peste 40 de ani ma scoate de aici. Vedeti, psihologic, 40 de ani erau un timp si nu o vesnicie. Era fericit pentru ca avea o nadejde.

Fratilor, la judecata vom fi intrebati: de ce n-ai iubit? Pentru ca am dusmanit, pentru ca am vorbit de rau, pentru ca am ucis! Luptati, de ce nu vreti sa cereti harul lui Dumnezeu? Cand vin ispite de tot felul, strigati la Hristos: Doamne Iisuse, Doamne Iisuse! Nu stati in virtutea inertiei, traiti fiecare moment. E greu, dar Dumnezeu va intelege, vrea sa va ajute. Ne urmareste pentru ca ne iubeste. Hai sa ne iubim!”

Nu fa cruce cantand ca la mandolina!

Atunci cand facem crucea ne plecam Sfintei Treimi. Cand ridici mana la frunte, toata inaltimea, Tatal, apoi, toata adancimea, Fiul si duci la umeri, toata latimea, Sfantul Duh. De aceea fuge dracul de cruce! Dar daca o faci asa, ca si cum ai canta la mandolina, atunci nu stiu care draci vor mai fugi, mai mult ii incurajezi.

de Monica DUMITRESCU
Sursa: Ziarul Lumina
articolul a fost scris in iunie 2010 cand parintele traia...

Ar mai fi avut nevoie de mai puţin de o lună ca să ajungă la venerabila vârstă de 98 de ani. Dar n-a fost aşa. Dumnezeu l-a chemat mai devreme la el pe cel pe care lumea îl cunoştea drept "Pustnicul-de-la-malul-mării”. Părintele Arsenie Papacioc, arhimandritul şi duhovnicul Mănăstirii Techirghiol vreme de 35 de ani, s-a dus la cele veşnice marţi, 19 iulie 2011, dimineaţă, la orele 11:00.