Nascut în localitatea Corlateni (lânga municipiui Balti, Republica Moldova), la 15 decembrie 1979, dintr-o familie numeroasa de crestini ortodocsi. Numele de botez – Mihail.
1986-1997 scoala medie de 11 clase din satul natal.
Licentiat al Facultatii de Teologie din Iasi (2001). Studii doctorale la Moscova si Kiev, unde în 2006 si-a sustinut teza de doctorat.
Între anii 2001-2003, vietuitor la Manastirea „Sfintii Trei Ierarhi ” din Iasi, unde în decembrie 2002, a fost calugarit cu numele Petru.
În iulie 2003 transferat în Eparhia de Edinet si Briceni unde, în acelasi an este hirotonit ierodiacon si ieromonah de catre Episcopul Dorimedont (Cecan), pe seama Manastirii „Nasterea Domnului” din Zabriceni, raionul Edinet.
În perioada 2004-2009 – lector la Catedra de Liturgica a Facultatii de Teologie din Edinet (care a functionat în cadrul Academiei de Teologie Ortodoxa de la Chisinau), iar în perioada 2007-2009 – decan al acestei Facultati.
În perioada 2009-2011 a pedat Liturgica la Academia de Teologie Ortodoxa din Moldova, sectia masterat.
În 2011-2012: studii de cercetare în Muntele Athos (Grecia) si la Universitatea din Thessalonic.
În prezent, preot misionar în orasele Lagos si Cascais din Portugalia. Slujirea misionara temporara este realizata cu binecuvântarea episcopului rus pentru Europa Occidentala, PS Nestor de Korsun, si cu aprobarea propriului chiriarh, PS Nicodim de Edinet si Briceni.
Autor a numeroase studii si articole cu tematica dogmatica, patristica si mai ales liturgica. Preocupat în mod deosebit de istoria cultului si de textele liturgice. O parte din lucrari si studii le puteti g?si. Articolele curente pot fi citite pe blogul:Teologie.net
Ultima publicatie mai importanta este cartea “Liturghia ortodoxa: istorie si actualitate”, aparuta la Editura Sophia, Bucuresti, 2008. În prezent este în curs de elaborare editia a II-a a cartii, care va fi completata cu câteva capitole suplimentare.
A participat la numeroase conferinte, simpozioane, dezbateri si manifestari culturale si religioase din Moldova, România, Rusia, Grecia si Portugalia. Participa sistematic la emisiuni radio si TV.
Preacuvioasul Parinte Petru Pruteanu de la Parohia Sf. Ioan Gura de Aur din Cascais – Portugalia a fost amabil si ne-a acordat un interviu.
Preacuvioase Parinte, multumindu-va anticipat pentru interviul acordat, vom purcede la drum, remarcând faptul ca în contextul în care omul contemporan îsi petrece cea mai mare parte a timpului muncind si dormind, putinul timp ramas fiind dedicat unor activitati relaxante, ne întrebam cât de mult timp ar trebui sa acordam rugaciunii, cum ar trebui sa ne rugam si mai ales cum poate sa arate un program de rugaciune al crestinului contemporan?
În primul rând, eu nu sunt de acord cu pretextul multora ca nu au timp pentru Biserica sau pentru rugaciune. Timpul nu sta pe marginea drumului, ci reprezinta programul pe care fiecare si-l face asa cum doreste. Deci, nimeni nu poate spune ca nu are timp pentru rugaciune, ci trebuie sa spuna ca nu-si face timp pentru aceasta. Printre multele activitati si întâlniri pe care si le programeaza, rugaciunea si întâlnirea cu Dumnezeu tot mai putin se regasesc în programul zilnic sau saptamânal al omului post-modern. Atunci când omul are o problema, imediat îsi face timp pentru rugaciune si Biserica, dar când problemele parca lipsesc, omul nu-si mai face timp pentru Dumnezeu, comportându-se cu El, ca si cum un copil si-ar saluta parinatii doar atunci când are nevoie sa primeasca bani de la ei.
În al doilea rând, este necesar sa precizam ca rugaciunea nu trebuie sa se numere printre activitatile relaxante ale omului, ci printre cele mai active si mai importante. Rugaciunea nu se compara cu privirea unui meci de fotbal (în cazul barbatilor) sau a unei telenovele (în cazul femeilor), caci de acestea ne putem lipsi, dar de rugaciune nicidecum. Rugaciunea este hrana sufletului; si asa cum hranim sistematic trupul, tot asa trebuie sa avem grija si de suflet. Si daca un om bolnav pierde pofta de mâncare, medicii si rudele insista si uneori chiar forteaza pacientul sa manânce, pentru ca aceasta este singura lui cale de însanatosire. Tot asa si omul care nu simte dorul dupa rugaciune, este un om bolnav duhovniceste, si el trebuie sa depuna tot efortul pentru a depasi aceasta stare nefireasca; caci cel mai firesc lucru pentru om este sa dialogheze cu Dumnezeul lui.
Cât priveste programul de rugaciune, cred ca nu trebuie sa existe sabloane, tot asa cum nu exista sabloane nici în dialogul dintre doi tineri care se iubesc si parca nu se mai satura de vorbit. Biserica rânduieste rugaciuni de dimineata si de seara, plus multe alte canoane si acatiste care sunt modele de rugaciune deja „probate”. Zeci de generatii de crestini s-au mântuit citind aceste rugaciuni, iar textul lor ramâne actual si pentru crestinii de astazi. Nimic însa nu ne împiedica sa formulam propria discutie cu Dumnezeu, având ca model chiar acele rugaciuni vechi, în care se cer în primul rând daruri duhovnicesti si nu bunastare sau „noroc”, asa cum tinde sa ceara omul contemporan. Mai mult decât atât, pentru ca rugaciunea sa devina dialog, ea trebuie însotita si de citirea Sfintei Scripturi (Biblia) si a scrierilor Sfintilor Parinti. Astfel, nu doar noi îi vom vorbi lui Dumnezeu, ci Îl vom lasa si pe El sa ne vorbeasca, pentru a-I întelege si împlini voia Lui.
Preacuvioase Parinte, cât timp acordam rugaciunii?
Cred ca orice crestin trebuie sa fie realist si sincer în ce priveste stabilirea, împreuna cu duhovnicul sau, a programului de rugaciune. Unii într-adevar au poate numai cinci minute de a se ruga dimineata si Dumnezeu nu le cere mai mult, iar daca n-au nici cinci minute, atunci sa si le faca, taind din somn sau din alte treburi, ca sa înceapa totusi ziua cu un gând la Dumnezeu. Iar cei care pot croi mai mult timp, trebuie sa faca o rugaciune mai lunga, caci si Dumnezeu le va cere mai mult. Sunt si unii care dimpotriva au mai mult timp dimineata, iar seara sunt nevoiti sa se roage mai putin. Tocmai de aceea, cunoscând si ritmul de viata al omului contemporan, consider ca fiecare trebuie sa se roage cel putin dimineata si seara, si macar unul din aceste momente sa fie mai extins în timp. Daca un crestin cu familie si serviciu se roaga 5-10 minute dimineata si 20-30 de minute seara (sau invers), iar în duminici si sarbatori merge sa se roage alaturi de ceilalti crestini la Biserica, cred ca e bine. Iar daca cineva poate si mai mult, desigur o poate face, numai sa nu se ajunga la extreme care pot crea conflicte în familie sau înselari în plan duhovnicesc. Mai putin însa, cred ca e periculos. Avem un Dumnezeu care, asemenea unei fete întelegatoare, îsi iarta iubitul când acesta nu poate sau chiar uita sa vina la întâlnire, dar îsi întoarce spatele daca vede ca acel baiat, cu multa nerusinare si ignoranta prefera sa se distreze cu prietenii, în loc sa stea cu fata pe care, chipurile, o iubeste.
Vorbiti-ne, va rugam, în câteva cuvinte, despre canonul de rugaciune al mireanului.
Cuvântul „canon” înseamna „norma, masura” si dupa cum am spus deja, orice crestin, pe lânga rugaciunea comuna de la Biserica, trebuie sa aib? cel putin doua momente în zi de rugaciune particulara. E foarte bine când într-o familie crestina rugaciunile de dimineata si de seara, precum si citirea Sfintei Scripturi, se face împreuna de toti membrii familiei, iar daca acest lucru nu este posibil, atunci fiecare trebuie sa-si faca rugaciunea la timpul sau.
Cartile de rugaciune editare de Biserica propun modele de rugaciune de dimineata si de seara, plus alte rugaciuni pentru diferite situatii. E bine ca fiecare familie sa aiba câte o carte de rugaciuni si sa citeasca zilnic din ea, pentru ca multi crestini maturi îsi limiteaza (si-si formalizeaza) rugaciunea la rostirea (si înca cu greseli) a „Tatalui nostru” – ceea ce mi se pare insuficient, mai ales ca cei mai multi nu stiu nici cele mai elementare tâlcuiri la „Tatal nostru”. Un copil de pâna la 9-10 ani se poate ruga doar cu „Tatal nostru” si „Îngerasul”, dar maturii trebuie sa se roage mai mult si pe masura pacatelor lor. Este o rusine ca si la 7 si la 70 de ani sa stii doar aceleasi rugaciuni.
Un alt aspect important consta în faptul ca rugaciunile niciodata nu trebuie grabite. Daca timpul disponibil pentru rugaciune este doar de 5-10 minute, e bine sa spunem rar si atent atâtea rugaciuni câte reusim, decât sa ne grabim a citi toate rugaciunile din carte, îmbatând propria constiinta. Pe de alta parte, cum am mai spus, trebuie sa fim sinceri cu Dumnezeu si sa nu ne formalizam în relatia cu El, caci avem un Dumnezeu viu si iubitor, nu un aparat care contabilizeaza cuvintele.
Ce înseamna rugaciunea monahului? Dar cea a mireanului?
La momentul aparitiei monahismului, când crestinii din lume deveneau tot mai lacsi si indiferenti fata de „jugul” luat, monahii au fost cei care doreau sa-si ia mai în serios Botezul si relatia lor cu Dumnezeu. De aceea, ei locuiau la marginea propriei localitati (vezi la Sf. Antonie cel Mare) si acordau mai mult timp rugaciunii, cerând mila Domnului nu doar asupra lor, ci si asupra întregii omeniri. De aceea, deseori s-a afirmat ca lumea se tine pe rugaciunea calugarilor. Odata cu organizarea manastirilor, monahismul a fost si mai mult idealizat, iar monahii erau vazuti ca „îngeri în trup” si „oameni care-si depasesc firea”, dar aceasta nu atât pentru ca cerintele fata de monahi au devenit mai exigente, ci pentru ca oamenii din lume se îndepartau tot mai mult de trairea Evangheliei.
Am facut aceasta introducere pentru a da de înteles ca si monahii, si mirenii sunt chemati sa fie într-o relatie permanenta cu Dumnezeu caci, dupa cum se exprima Sf. Ioan Scararul, modelul de rugaciune si vietuire pentru monahi sunt îngerii, iar pentru mireni sunt monahii. Viata aleasa de monahi este mai favorabila rugaciunii, dar, pâna la urma, mirenii trebuie sa imite atât cât le sta în putere exemplul celor mai rugatori. Nu de putine ori mirenii, mai ales cei în etate, se roaga mai mult decât monahii si acest lucru este frumos si laudabil.
În prezent, mai ales din cauza risipirii mintii prin contactul cu mass-media, nu doar mirenii, ci si monahii se roaga tot mai putin. Noile tehnologii si comunicarea virtuala sunt un mare pericol pentru viata duhovniceasca a celor mai multi. Este însa de datoria fiecaruia sa înteleaga ca fara rugaciune nu putem trai, si daca pentru realizarea ei trebuie sa renuntam la Internet sau TV, atunci sa o facem cu mult curaj si îndrazneala.
În cele ce urmeaza, va rugam sa ne vorbiti putin despre rugaciunea în familie. Cum am mai spus, este bine ca rugaciunile de dimineata si de seara sa fie facute în comun de întreaga familie. Aceasta întareste familia si o face sa devina o „mica Biserica”, dupa cum spunea Sf. Ioan Gura de Aur. Cunosc mai multe familii unde, cel putin seara, întreaga familie se roaga si citesc pe rând rugaciunile si un capitol din Biblie. Cred ca exemplul lor ar trebui sa devina o regula pentru orice familie crestina.
Bineînteles, rugaciunea în familie presupune si rugaciunea unuia pentru altul, mai ales atunci când unul sau mai multi membri ai familiei sunt necredinciosi. Dumnezeu primeste aceste rugaciuni si poate face minuni, dar trebuie sa întelegem ca nu putem forta libertatea cuiva. Sunt multe familii care în momentul casatoriei nu se gândesc la credinta si rugaciune, apoi constata ca unul dintre ei face scandal când celalalt se roaga si-i cere preotului sa faca ceva pentru a-l linisti. Si în astfel de cazuri, bineînteles ne rugam pentru luminarea mintii si pocainta celui necredincios, dar daca omul se împotriveste, nici Dumnezeu nu-l forteaza. De aceea e bine ca tinerii, înca înainte de casatorie, sa aiba în vedere si trairea religioasa a celuilalt.
Ne puteti spune câte ceva despre rugaciunea pe care o putem practica în permanenta?
Însusi Mantuitorul Hristos ne spune „Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati în ispita” (Matei 26:41), iar Sfantul Pavel ne spune: „Rugati-va neîncetat” (I Tesaloniceni 5:17). Bineînteles, când vorbim de rugaciunea neîncetata nu spunem ca cineva trebuia sa stea cu cartea de rugaciuni în mana ziua si noaptea sau sa caute pe internet ce Acatist s-a mai compus pentru a-l citi. Rugaciunea neîncetata înseamna tinerea mintii atintita numai la Dumnezeu. Pentru a ajunge la acest ideal absolut firesc si realizabil, Sfintii Parinti au folosit rugaciunile scurte: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul” sau varianta si mai scurta –„Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma”. Unii prefera sa spun? numai„Doamne, miluieste” sau alte rugaciuni, pe care le spun de sute de ori pe zi, pâna mintea se purifica si se îndreapta tot mai mult spre Dumnezeu.
Totodata, trebuie sa întelegem ca acest mestesug duhovnicesc nu este chiar atât de simplu si usor, chiar daca la deprinderea lui sunt chemati nu doar calugarii, ci toti crestinii. Majoritatea celor care au ajuns la rugaciunea neîncetata s-au ostenit în aceasta lucrare zeci de ani, având ca îndrumatori pe un parinte experimentat si pe Sfintii Parinti ai Filocaliei. De aceea, un începator nu trebuie sa se avânte în dobândirea imediata a rugaciunii neîncetate, pentru ca punând accentul pe „tehnica”, poate sa nu-L întâlneasca pe Interlocutor.
Preacuvioase parinte, puteti sa ne adresati, acum, în încheierea acestui frumos, duhovnicesc si mult-folositor dialog, câteva cuvinte, sfaturi sau concluzii?
Prorocul David, dupa ce a pacatuit, rostea neîncetat psalmul sau de pocainta (al 50-lea), iar seara se ruga cu cuvintele „Doamne, strigat-am catre Tine, auzi-ma; ia aminte la glasul rugaciunii mele, când strig catre Tine” (Psalmul 140:1). Într-un singur verset observam de doua ori cuvântul „strigare”si câte o data cerea de a fi auzit si de a i se asculta rugaciunea. Sa strigam si noi lui Dumnezeu, iar El ne va auzi si nu va întârzia sa ne împlineasca cererile, caci Însusi Hristos ne spune: „Cereti si vi se va da; cautati si veri afla; bateti si vi se va deschide” (Matei 7:7). Si sa mai tinem minte un lucru: în rugaciune conteaza calitatea, nu cantitatea, dar la o rugaciune de calitate se ajunge numai prin multa cantitate…
Ii mul?umim Preacuviosului Parinte din suflet pentru sfaturile acordate!
A consemnat Vlad Placinta-Presedintele Asociatiei “”Salveaza o inima”"
Sursa: www.teologie.net
Un comentariu:
Sursa: www.teologie.net
Trimiteți un comentariu