Mărţişorul - legendă şi datini

  Prof. înv. primar  Bejinariu Raluca
                Şc. cu cl. I-VIII Sarafineşti/Corni

       Una dintre legendele mărţişorului spune că odată, Soarele a coborât în chip de tânăr pe Pământ şi a participat la hora dintr-un sat.Văzând blăndeţea şi frumuseţea Soarelui, Zmeul, invidios, l-a răpit şi l-a închis în castelul său întunecos.
       Un tânăr curajos din sat a hotărât să plece în căutarea castelului pentru a-l elibera pe astrul luminii.Această căutare a durat trei anotimpuri: vara,toamna şi iarna.Spre sfârşitul iernii, voinicul reuşeşte să-l găsească pe zmeu, luptă cu acesta, îl învinge şi eliberează Soarele.
       Scăpat din robia Zmeului, Soarele a urcat pe cer, încălzind şi luminând iar  pământul, redând bucuria şi speranţa oamenilor.Tânărul curajos însă, a fost grav rănit în luptă, iar sângele acestuia a curs pe zăpada albă.
       Legenda spune că de atunci tinerii au început să împletescă ciucuraşi din fire albe şi roşii:albul semnifică puritatea ghiocelului - prima floare a primăverii şi roşul sângele voinicului sau dragostea pentru frumos.
        Mărţişorul apare în săpăturile arheologice încă de pe timpul strămoşilor noştri,dacii.
Atunci, mărţişoarele erau nişte pietricele de râu colorate cu roşu şi alb, înşirate pe bucăţi de piele. Erau purtate de femei. Albul simboliza apa, culoarea norilor, înţelepciunea bărbatului. Culoarea roşie dată de foc, sânge şi soare era atribuită vieţii, deci femeii.
       De ce 1Martie ? Pentru că la Roma, începutul Anului Nou se sărbătorea la 1Martie, lună care purta numele zeului Marte, zeu ce  personifica renaşterea naturii şi era ocrotitor al câmpurilor şi animalelor.
       Mărţişorul este prima dată menţionat de Iordache Golescu în manuscrisul “Pilde, povăţuiri, cuvinte adevărate şi povestiri cu trebuincioase lămuriri” scris între anii 1820-1830.
Demult, mărţişorul era o monedă de aur sau argint atârnată de un şnur roşu-alb, legatat la gât. Fetele îl purtau un timp la gât, apoi îl prindeau în păr până la sosirea berzelor sau până înflorea primul pom.Şnurul îl legau de o crenguţă înflorită, iar cu banul îşi cumpărau caş, pentru ca tot anul să le fie faţa albă şi frumoasă.
       Mărţişorul este numit şi „funia anului”, care se spune că adună laolaltă săptămânile şi lunile din cele două anotimpuri străvechi ale calendarului popular: iarna şi vara, simbolizate de şnurul bicolor.Împletirea alb-roşie a şnurului se regăseşte în steagul căluşarilor, la bradul de nuntă, la podoabele junilor şi în alte obiceiuri străvechi.Rostul şnurului era ca, prin împletirea celor două fire ce simbolizează unitatea contrariilor (lumină-întuneric,bine-rău, dragoste-ură, viaţă-moarte, căldură-frig, iarnă-vară), să se aducă sănătate, şi pază de boli.
       Un obicei de la sate este ca ţăranii să pună mărţişoare copiilor ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele ca să nu le ardă soarele faţa, căci cine nu le purta  avea să se ofilească.
       În ziua de astăzi, de vestitul şnur alb-roşu se agaţă obiecte artizanale care întruchipează diferite animale, flori,  litere etc., fiind un talisman menit să poarte noroc, oferit cu urări de bucurie, sănătate,dragoste.
       Ca să respectăm tradiţia, mărţişorul trebuie legat la răsăritul soarelui, în prima zi a lui Martie.El se poartă până se arată semnele de biruinţă ale primăverii: cântă cucul, înfloresc cireşii sau vin berzele ori rândunelele. Se leagă apoi de un pom înflorit sau de un trandafir, ca să ne aducă noroc.
       Dincolo de obiceiuri şi tradiţie, mărţişorul este o întrupare a bucuriei, a dragostei de viaţă, un semn prin care noi, oamenii, salutăm renaşterea naturii odată cu sosirea primăverii.
       Deci, dăruind  mărţişoare, dăruiţi o fărâmă de soare, de bucurie, de dragoste, de speranţă!
sursa.vocea ortodox.ro