Ctitoria ştefaniană de la Popăuţi

Istorie

*  Mănăstirea a fost înălţată lângă un palat domnesc, unde poposea Ştefan cel Mare în drumul său spre Curtea domnească din Hârlău *

Biserica "Sf. Nicolae"-Popăuţi a fost zidită în anul 1496 ca biserică de mir, fiind ctitorită de către Ştefan cel Mare şi amplasată la periferia Botoşanilor, în zona denumită Popăuţi. Ea prezintă asemănări cu alte biserici orăşeneşti zidite la sfârşitul domniei voievodului moldovean, şi anume cu Biserica "Sf. Nicolae" din Dorohoi şi cu Biserica "Sf. Gheorghe" din Hârlău.

Pe zidul de nord al pronaosului, se menţionează pe www.wikipendia.ro, se află o pisanie în limba slavonă pe care sunt înscrise următoarele: “Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această casă întru numele celui între sfinţi părintele nostru arhiereul şi făcătorul de minuni Nicolae, în anul 7004, iar al domniei sale al patruzecilea curgător, luna septembrie, 30 “.

Lângă biserică s-a aflat un palat domnesc în care poposea Ştefan cel Mare în drumul său spre Hârlău. Conform cronicilor, la 22 iulie 1518 a ajuns aici şi domnitorul Petru Rareş.

Înzestrată de boieri

În cursul secolului al XVI-lea, biserica a suferit mai multe modificări. Abia în anul 1626 s-a format satul Popăuţi, până atunci biserica aflându-se în mijlocul codrilor Botoşanilor.

În anul 1751, Biserica Popăuţi a fost transformată în mănăstire de călugări, fiind construit cu acest prilej un zid de piatră care înconjura incinta. La mijloc de secol XVIII, mai mulţi domnitori au înzestrat mănăstirea cu moşii: jumătate din moşia Tătăraşi (1748, Grigore II Ghica), cealaltă jumătate a moşiei Tătăraşi (1751, Constantin Racoviţă), moşia târgului Botoşani şi islazul cumpărat de la familia Cantacuzino (1753, Constantin Racoviţă), Cişmea, Răchiţi etc.

“Cadou” pentru călugării greci

În 1753, domnitorul Constantin Racoviţă a închinat Mănăstirea Popăuţi către Patriarhia Antiohiei, aici instalându-se călugări greci. Hotarele mănăstirii, menţionează wikipendia.ro, au fost întărite prin actele lui Grigore III Ghica (1776), Alexandru I Mavrocordat (1783) şi Alexandru Moruzi (1803). Moşiile mănăstirii, împreună cu iazurile şi viile, sunt arendate de către stareţii Popăuţilor, aducând mari venituri călugărilor greci. Printre stareţii mănăstirii din secolul al XIX-lea menţionăm pe arhimandritul grec Inochentie care a devenit în anul 1820 mitropolit de Ilicopoleos şi pe ieromonahul Iosif Gheorghian (1864), viitor mitropolit-primat al Bisericii Ortodoxe Române.

Monument istoric declarat în secolul XIX

Legea secularizării averilor mănăstireşti din 1863 a dus la deposedarea mănăstirii de moşiile deţinute, iar Mănăstirea Popăuţi a devenit biserică de mir. Pe rând, proprietăţile fostei mănăstiri sunt cedate de Primăria oraşului Botoşani către diverse instituţii: casele egumeneşti sunt date armatei în 1868, livada este preluată de către Compania Căilor Ferate în 1870 etc.

Reducerea mănăstirii la rangul de biserică de mir are efecte negative asupra întregului ansamblu monahal. Biserica se deteriorează, fiind acoperită cu tablă în 1891. Cu toate acestea, deteriorarea bisericii se accentuează şi ca urmare a faptului că la 12 mai 1897 s-a prăbuşit jumătatea superioară a catapetesmei, Protoieria Botoşani decide la data de 15 iulie 1897 închiderea bisericii.

Biserica "Sf. Nicolae" este practic salvată prin declararea sa în anul 1897 drept monument istoric, statul român preluând sarcina de restaurare a ei. La începutul secolului al XX-lea (1899-1906), biserica a fost restaurată din iniţiativa Comisiunii Monumentelor Istorice. Cu acest prilej, a fost zidită uşa de pe latura nordică a pronaosului. Turnul clopotniţă a fost reparat în 1908. În 1991, mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei şi Bucovinei a reînfiinţat Mănăstirea Popăuţi, care a fost populată cu călugări abia în 1996.

Biserica construită în stil moldovenesc

Acest lucru fiind vizibil atât în planul şi dispunerea încăperilor bisericii, cât şi în sistemul de construcţie al turlei naosului şi a decoraţiunilor exterioare. Biserica este zidită din piatră, în formă de cruce, iar zidurile au grosime de peste un metru.

Pe exterior, biserica are faţada din cărămidă roşie netencuită. Partea inferioară a faţadei este acoperită cu piatră fasonată dispusă geometric, iar colţurile clădirii şi contraforturile sunt executate din blocuri masive de piatră. Biserica are două rânduri de ocniţe în dreptul pronaosului, iar pe abside sunt situate firide alungite, având deasupra un rând de ocniţe mici asemănătoare cu cele de pe faţada pronaosului. Deasupra ocniţelor mari de pe pronaos şi a firidelor alungite de pe abside sunt mici ochiuri unde au fost amplasate discuri de ceramică smălţuită. De asemenea, şi sub cornişă se află un brâu de discuri ceramice colorate.

Pictura interioară a bisericii datează din secolul al XV-lea, ea păstrându-se numai parţial până în zilele noastre. Singurele picturi originale păstrate sunt “Capetele lui Iisus şi al îngerului din altar”, scene din “Ciclul patimilor” pictate pe absidele naosului şi bustul unui profet de pe peretele nordic al pronaosului. Celelalte picturi au fost refăcute în secolul al XIX-lea.

Necropolă boierească

Săpăturile arheologice efectuate în interiorul bisericii au dus la descoperirea în anul 2003 a unei necropole boiereşti, aici fiind înmormântaţi, pe trei niveluri, peste 25 de oameni. După cum a declarat stareţul Luca Diaconu al Mănăstirii Popăuţi, citat în prezentarea făcută pe www.wikipendia.ro "cele mai importante sunt persoanele din primul nivel. Este vorba despre un vornic din Botoşani, care a fost adus acasă din Ţara de Jos, unde fusese mare vornic". Pe piatra funerară a marelui vornic, identificat de către prof. Sorin Ulea ca fiind Dragoş Boul, sunt inscripţionate următoarele cuvinte: “Acesta este mormântul vornicului nebun pentru Hristos din Botoşani. Veşnica lui pomenire, văleat 1492“.

Turn – clopotniţă, “născut” odată cu biserica

La nord-vest de clădirea bisericii poate fi admirat un turn clopotniţă de 17 metri înălţime, care datează din aceeaşi perioadă cu biserica. Este zidit din piatră brută, cioplită numai la colţuri şi la chenarele uşilor şi ferestrelor şi are trei etaje şi acoperiş de şindrilă. Turnul avea o multiplă funcţionalitate, el servind şi ca adăpost în caz de pericol. În acest sens, se putea urca la etajul întâi numai pe o scară exterioară care putea fi ridicată. La cel de-al treilea etaj se afla clopotniţa, aici existând patru mari deschideri către cele patru puncte cardinale.

Turnul clopotniţă de la Popăuţi este, alături de turnul Tezarurului de la Mănăstirea Putna şi de turnurile-clopotniţă de la Mănăstirea Bistriţa şi de la Sf. Ioan Domnesc din Piatra Neamţ, una dintre puţinele construcţii de acest gen păstrate din vremea lui Ştefan cel Mare.

Biserica zilelor noastre şi anexele

În ultimii ani, a fost construită o biserică nouă cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, în formă de navă şi fără a avea turle. Zidul bisericii are 80 cm grosime, cu spaţii interioare de 33,5 m în lungime, 8,5 m lăţime şi 12 m la abside, 19 m înălţime.

Pe lângă biserica veche, cea nouă şi turnul clopotniţă, mai există o clădire ce adăposteşte stăreţia şi chiliile monahilor. În vechile clădiri ale Casei Egumeneşti funcţionează Secţia de boli contagioase a Spitalului Judeţean "Mavromati".