marți, 11 octombrie 2011

Hramul Sfintei Parascheva, între evlavie şi târg

Motto: Moisi „scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt !” (Ieş. 3,5) „Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur !” (Ps. 2, 11) „Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari !”(Mt. 21, 13)

Noţiunea bisericească de „hram” sau de „sărbătoare” a unui sfânt locaş de închinăciune se referă la prăznuirea fie a unui eveniment din istoria sfântă a mântuirii (cum ar fi „Naşterea”, „Învierea” sau „Înălţarea Domnului”) fie a unui sfânt ori a unei sfinte – care ocrotesc locaşul respectiv din clipa întemeierii lui, prin voia ctitorului sau a comunităţii care l-a zidit. Acest locaş poate fi un simplu paraclis de rugăciune, o capelă, o biserică de parohie (sau de mănăstire) ori chiar o catedrală. Cu un astfel de prilej se strâng la rugăciune mulţimi de credincioşi pentru a participa la Slujba Privegherii, a Sfinţirii apei, a Sfinţirii untului-de-lemn şi a Sfintei Liturghii – orânduite de Biserică prin Sfânta Tradiţie spre a fi săvârşite în folosul închinătorilor. Slujba este săvârşită şi condusă de un sobor de preoţi şi diaconi, în fruntea cărora se află cel puţin ierarhul locului (dacă nu chiar un sobor de ierarhi) – în acest caz slujba numindu-se „Liturghia arhierească”.
De regulă (şi prin natura lucrurilor), scopul unei astfel de sărbători (numite „hram”) este cel de întâlnire tainică a credincioşilor cu Dumnezeul Cel Viu închinat, slăvit şi adorat în plenitudinea vieţii mistice şi liturgice a comunităţii bisericeşti, spre mântuirea oamenilor prin mărturisirea dreptei credinţe şi a valorilor spirituale ale Sfintei Tradiţii , spre întărirea evlaviei şi a credinţei poporului printr-o trăire mai profundă a creştinătăţii noastre – îmbogăţind astfel zestrea noastră sufletească. Sfinţii Apostoli sunt cei dintâi Părinţi duhovniceşti ai turmei Lui Hristos iar cuvântul lor de îndemn şi povaţă este categoric: „ţineţi dreptarul cuvintelor sănătoase”(II Tim. 1, 13) – de va fi nevoie chiar şi cu preţul vieţii – şi chiar „ un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema !” (Gal. 1, 8).
Din păcate, prin spiritul statistic cu care ne-am obişnuit să tratăm fiecare chestiune socială, uneori foarte uşor se face confuzie între numărul aparent mare de credincioşi şi puterea credinţei sau calitatea evlaviei acestora; nu cred că pot fi considerate „fapte ale credinţei” comportamentul indecent, strigătele şi lamentările, înghesuiala plină de agitaţie şi intratul neconvenţional la închinare peste rând – spre sfidarea celor simpli şi răbdători care aşteaptă în tăcere. Rânduielile unui eveniment spiritual de o asemenea avengură (precum Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva) trebuie păstrate cu stricteţe, altfel nu ştim câte din lumânările aprinse la Jertfelnic îşi vor mai trimite lumina la Tronul Domnului Dumnezeu, dacă nu o facem în duhul bunului-simţ creştinesc; nu ştim câte din numele scrise pe pomelnice vor mai fi socotite de Cel Preaînalt prin miridele Sfintei Proscomidii. Poate ar fi bine să ne aducem aminte de Sfântul şi Dreptul Iov cel mult-pătimitor care, deşi lepădat la groapa de gunoi, a stăruit în rugăciune şapte ani (suferind chinurile şi durerile cu mărinimie de suflet şi credinţă nezdruncinată) până când a auzit glasul Domnului: „Încinge-ţi coapsele ca un viteaz şi te voi întreba şi Îmi vei da lămuriri !” (Iov 40, 7). Sau să ne amintim măcar de Rugăciunea Domnească: „Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău !” (Mt. 6, 13). De altfel, rostul principal al rugăciunii (săvârşite fie personal, fie în slujirea cea de obşte) este tocmai chemarea spre primire a celui mai sfânt odor ceresc ca dar de mântuire – harul Duhului Sfânt: „vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte Bunule sufletele noastre !” Nu degeaba cea mai importantă rugăciune de pocăinţă a Bisericii are în miezul ei implorarea Domnului: „Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine !” (Ps. 50, 12)
Problema este că la astfel de hramuri de avengură naţională (precum Hramul Sfintei Parascheva, sărbătoare a întregii Capitale a Moldovei) vedem cum, încetul cu încetul, se pierde rostul împlinirii dreptăţii dumnezeieşti prin strădania preamăririi Domnului prin venerarea sfintelor moaşte spre încărcarea cu har de la Dumnezeu şi spre dobândirea folosului sufletesc. Toate acestea sunt în vremea noastră din ce în ce mai umbrite de efectul direct al calculelor economice prin haosul uriaş al comerţului stradal, zgomotul infernal al concertelor de muzică laică, explozia artificiilor, fumul micilor la grătar şi mirosul de bere, prin toată agitaţia atmosferei de distracţie generală ca şi prin cerşetoria nesfârşită şi impertinentă a tuturor neintegraţilor societăţii. Lucruri care, din păcate, se regăsesc ca o pată pe frumuseţea unei asemenea sărbători oriunde s-ar desfăşura ea – la Iaşi sau Bucureşti, la Timişoara sau Craiova, la Putna sau Nicula. Ar trebui ca noi, pelerinii creştin-ortodocşi, să fim la fel de atenţi duhovniceşte precum tinerii de la iezerul Sevastiei Armeniei pentru a nu ieşi din harul nevoinţei duhovniceşti a sărbătorii (pierzând astfel rostul prezenţei noastre acolo) şi a ne transforma din pelerini în turişti (membri de rând ai societăţii de consum). Dacă sufletul se va goli de harul credinţei – dreaptă, sfântă , caldă, pătrunsă de evlavie – atunci vom deveni simple „vase de lut” , precum grăit-a Domnul oarecând: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup !” (Fac. 6, 3). „Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut !” (Ps. 13, 3) plânge Psalmistul. Spunem toate acestea anume pentru creştinii adevăraţi care obişnuiesc să petreacă ore întregi la rând în aşteptare cuminte şi tăcută - dar plină de veghere, murmurând în taina inimii Rugăciunea Lui Iisus – pentru a nu crede cumva că osteneala lor fi-va trecută cu vederea în ceruri: „bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri !” (Lc. 10, 20) le-a spus Hristos Apostolilor Săi, care L-au urmat cu credinţă în lucrarea de mântuire a lumii. Pentru toţi cei confruntaţi cu potrivnicia necredinţei, nepăsarea ignoranţei şi lipsa inumană de bun-simţ, Hristos rosteşte: „învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre !” (Mt. 11,29). Iar pe cei aflaţi în neorânduială creştină, Hristos îi avertizează: „mulţi dintre cei dintâi vor fi pe urmă, şi din cei de pe urmă întâi !” (Mc. 10, 31) şi „care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă !” (Mt 20, 27).
Doar cu gând curat, cu inimă smerită şi dragoste nefăţarnică (născute din adevărata virtute) vom putea culege Rodul liturgic al Pomului Vieţii-Hristos (Cel atât de râvnit de Adam după cădere). De Acesta însă se va învrednici (spune Sfântul Apostol Pavel) numai cel care „s-a luptat după regulile jocului.” (2 Tim 2, 5) pentru că, zis-a Domnul: „cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar !” (Ioan 10, 1). Doar urmând calea cea dreaptă a credinţei şi evlaviei moşilor şi strămoşilor noştri vom putea să dobândim zestrea duhovnicească a îmbogăţirii în Dumnezeu, iar sfinţii îngeri ne vor număra cu bucurie paşii spre sfintele locaşuri. „cine nu adună cu Mine risipeşte !” (Mt 12, 30). Ceea ce înseamnă că împărtăşirea cu Hristos Cel Euharistic trebuie să ni-L păstreze în minte spre a-L aduce prin rugăciune în inimă şi astfel să aflăm bucuria îndemnului apostolic: „Rugaţi-vă neîncetat !” (I Tes. 5, 7). „Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită !” (Mt. 26, 41) căci „potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită !” (I Pt. 5, 8).
Fie ca Sfânta Cuvioasă Maică Parascheva, ocrotitoarea întregii Moldove, să ne trimită pururea harul smereniei şi curăţiei ei, mângâind sufletele împovărate de griji dar pline evlavie şi de dreaptă credinţă, răsplătind fiecăruia după osteneala sa !
sursa:http://www.parintelecalistrat.com/

Un comentariu:

Camelia spunea...

Parintele Calistrat este deosebit!

afişări de pagină