Constiinta mea e prea incarcata ca sa ma pot ierta

Citesc marturiile femeilor care au facut avort si nu ma pot opri din plans.Lacrimile imi siroiesc pe obraji,dar nu de acum ,nu de ieri,nu de luni,ci de ani.Sunt atatea ori cand plang de fiecare data cand imi amintesc.Avea 21 de ani si o viata dezorganizata,am ramas insarcinata.Prietenul meu plecase din tara,era imediat dupa 1990 si ne cunosteam de prea putin timp.Sora lui m-a sfatuit sa fac avort,ca si ea facuse si fusese usor.Eram crestina doar cu numele si nu stiam ce aveam sa fac,nu puteam sa stiu ce stiu acum,ce am sa regret toata viata.am ucis!Am avut apoi un alt prieten,pe care l-am cunoscut la scurt timp dupa ce primul a plecat.O alta greseala,era mai mic decat mine ca varsta si nici un viitor dar nu am inteles asta de la inceput.A trebuit sa treaca aproape un an sa-mi dau seama de asta si sa savarsesc inca o crima,a doua crima!Nu stiu de ce ,dar de fiecare data cand ma gandesc,am senzatia ca amandoi erau baieti!Si mi-am dorit atat de mult ca primul meu copil sa fie baiat,pentru ca eu am un frate mai mare,care m-a ocrotit in copilarie si as fi vrut tot asa sa se intample si cu ceilalti copii ai mei,sa fie ocrotiti de un frate mai mare.

Nu stiu daca aceasta marturisire ma poate ajuta cu ceva,constiinta mea e prea incarcata ca sa ma pot ierta,dar poate ca totusi cineva va auzi glasul meu si nu va face ceea ce am facut eu,ceea ce nu voi mai face niciodata.

Fireste ca nu am ramas nici cu al doilea prieten,totdeauna viata traita in pacat duce la o ruptura in sufletele noaste si in viata.Am cunoscut pe urma,cand inca eram cu al doilea prieten,pe cel ce avea sa devina apoi sotul meu.Au trecut 12 ani de casnicie ,cu bune si rele si inca 17 ani de la prima crima si cateva luni in plus dupa aceasta pentru a doua.Doamne ,nu imi vine sa cred ca a trecut atata vreme!Acum catva timp ma gandeam''copilul meu dadea acum examenul de capacitate'' sau''copilul meu putea fi elev de liceu.''Daca lasam primul sa traisca,nu ramaneam insarcinata cu al doilea,iar daca macar il lasam pe cel de-al doilea, nu aveam doua crime pe constiinta,dar o crima sau doua sunt la fel de dureroase,mai ales cand stii ca acele fiinte nevinovate sunt moarte din cauza ta,ca au fost sfasiate in timp ce te rugau cu glas mut si iti cereau protectie,tie,celei care trebuia sa-i protejezi,tie,care erai mai rau ca o fiara,caci si animalele salbatice isi protejeaza puii,tie,careia iti cereau dreptul la VIATA,la LUMINA!Cel mai rau ma doare faptul ca stiu ca sunt amandoi intr-un loc intunecat,lipsit de lumina,ca eu i-am lipsit de lumina,de apa Sfantului Botez,de un nume,de Dumnezeu!As da orice acum sa fiu eu in locul lor,iar ei sa traiasca,sa se bucure de viata,de Dumnezeu si de binefacerile LUI!Mi-as da viata pentru ei acum,cand trebuia sa o dau pe a lor,cand trebuia sa mi-o dau pentru ei!Acum e prea tarziu si nu mi-au mai ramas decat lacrimile si regretul.Un regret adanc si negru,care ma epuizeaza de fiecare data cand plang.Poate ca va ganditi ca 17 ani sunt multi si se poate uita in timp..O ,nu va amagiti cu asta,e tot ata de proaspat sentimentul de vina,sentimentul de pacat,sentimentul de murdarie sufletesca!E tot de adanc regretul,tot mai adanc,cand vad in jurul meu femei insarcinate si copilasi,eu,care iubesc atat de mult copiii,au care mi-am ucis proprii copii!Eu,care nu mai pot intoarce timpul,care nu pot scoate acei copilasi din intuneric,care nu mai pot face nimic pentru ei,daca nu am facut atunci cand trebuia!

Au trecut,asa cum am spus,12 ani de casnicie si multumesc Bunului Dumnezeu,avem tot ce ne trebuie.tot,in afara de copii.Si niciodata nu am simtit lipsa lor asa ca acum,cand am 38 de ani,niciodata nu m-a durut mai mult pentru ce am facut,ca atunci cand vad ca sotul meu inoarce ochii dupa copiii celor din jur,cand il vad ce mult si-ar dori proprii nostri copii!12 ani sterpi si goi,12 ani de sperante,de analize,de tratamente.Si culmea,amandoi suntem perfect sanatosi pentru a concepe un copil.nu numai unul,ci cati ne va da Bunul Dumnezeu!Dar stiu de ce!Dumnezeu ma pedepseste,vrea cat mai multe lacrimi din ochii mei,lacrimi care as vrea sa se prefaca in lumina si caldura pentru locul unde se afla copilasii mei,in care se plang lui Dumnezeu pentru ca nu i-am lasat sa traiasca.

Avem tot ce ne trebuie,dar nu avem copii si casa e goala de fiecare data cand ma intorc acasa!Si ma gandesc ce bucurie as fi avut acum,in asteptarea intoarcerii sotului meu,sa ma pot ocupa de copiii nostri,sa ii mangai,sa ii cert,sa ii alint,sa fiu o MAMA!

In timp ce foste colege sau prietene au cel putin doi copii,eu nu am nimic!Il am doar pe Bunul Dumnezeu pe care IL rog sa ma ierte si ne binecuvinteze din nou cu harul Sau,sa vina o zi in care sa-i pot spune fericita sotului meu:''vom fi parinti'' si sa vad fericirea si in ochii lui dragi,ochii lui care poate au obosit de atata asteptare,el care nu are nici o vina ca nu a fost tata pana acum!Si poate atunci voi simti ca Dumnezeu m-a iertat si ca vrea sa-mi mai dea o sansa,sa dea un sens vietii mele,care e goala fara copii.Caci cine altii aduc bucuria in viata noasta,decat copiii?!

Continui sa sper ca voi fi mama si sa ma rog sa fiu iertata si poate IERTAREA v-a veni intr-o zi,sub forma unui bebelus!

Cred ca am scris prea mult,as vrea sa inchei,nu mai repet sfatul celor care au sustinul viata,care au spus''NU'' avortului,carora le multumesc pentru taria lor si pentru ca nu au facut crima!

As dori doar,in final,sa ma adresez celor care posteaza aceste marturii,daca stiu persoane in situtie dificila,adica sunt insarcinate si nu pot avea posibilitatea de a tine copilul,sunt singure si disperate,sunt prea tinere pentru a fi mame(niciodata nu esti prea tanara,copiii cresc asa de repede si nici nu vei sti cand au trecut anii ,iti vei da seama ca ei sunt bucuria vietii tale!) nu sunt intelese de parinti sau soti,nu sunt sprijinite de cei din jur,as vrea sa le ajut,asa cum pot,cu un sfat,cu bani,cu ajutor de a creste copilul,chiar si cu posibilitatea de a o sustine pe tot impul sarcinii si dupa,de a-i oferi un loc in care sa locuiasca si caldura unei prietene,caldura unei surori care nu a avut sfatul unei surori ce s-o opreasca de a face UCIDERE!Stiu ca va ocupati de acest lucru,stiu ca sunt centre speciale ,sunt asociatii ProVita ,care fac acest lucru,sprijina mamele pana la nastere si dupa,o perioada,dar as vrea sa pot face si eu ceva impotriva crimei,as vrea sa pot salva cat mai multi copii de la moarte,in schimbul celor doua vieti pe care le-am luat si nu numai,in sprijinul tuturor celor care vor sa se nasca si au dreptul la VIATA,la LUMINA,la Bunul Dumnezeu!