Pe 20 iunie 2011 a făcut a treia operaţie a tumorii recidivante de la picior, dar, pe lângă aceasta, în zonă au mai fost extirpate şi invaziile musculare. În ianuarie 2011 a aflat şi de existenţa unor metastaze pulmonare. Încă nu s-au descoperit motivele care duc la apariţia şi dezvoltarea sarcoamelor, iar ea s-a resemnat cu sintagma "cauze necunoscute". Nimeni din familia ei nu a fost şi nu este bolnav de cancer.
A copilărit la Zimnicea şi cel mai mult îi plăcea să meargă la Dunăre să înoate, chiar dacă era un combinat chimic pe malul celalalt, aproape de oraş, care polua zona.
În 2005 a venit în Bucureşti, studentă fiind la Facultatea de Litere. Un nodul la coapsă, de 2 cm, situat la suprafaţă, care se simţea fără să o doară, a făcut-o să meargă la un consult în luna noiembrie a acelui an. A fost operată ambulator, la o clinică particulară. I s-a spus că formaţiunea seamănă cu un chist, fără să se stabilească – pre sau postoperator – natura formaţiunii. S-a terminat totul în aceeaşi zi; cum rezultat de la patologie nu a primit, Adriana aproape că a uitat episodul. Avea 19 ani şi nu s-a gândit nici un moment cât de gravă ar putea să fie situaţia. După doi ani, în ianuarie 2008, formaţiunea tumorala a reapărut.
Adriana Cuţa:
"Legat de doctori, nu am întâlnit până acum niciunul care să-mi vorbească despre boala mea. Iar asta e cauza multor probleme. Lipsa de încredere. Deciziile mele greşite. Pesimismul. Tot din cauza lipsei de comunicare eu nu simt că am vreo legătură specială cu doctorii. Nu mi se pare corect ca ei să ştie ceva despre mine şi să nu-mi spună. Într-adevar, mi s-a răspuns la întrebări. Dar de multe ori nu am ştiut ce să întreb sau nu am ştiut că trebuie să întreb.
În 2008, la episodul anterior al bolii, doctorii care m-au tratat m-au lăsat să plec acasă fără sa-mi dea cea mai mică idee despre ce înseamnă diagnosticul de angiosarcom. Şi nu am ştiut pănă în 2011, când boala a recidivat. Atunci am citit pe internet şi m-am îngrozit să aflu că este o formă de cancer foarte agresivă şi foarte rară, că nu există un tratament şi că şansele de supravieţuire sunt cam 10%. Primul lucru care mi-a venit în minte a fost că oncologul, chirurgul, radiologul, anatomo-patologul ştiau şi nu mi-au spus. Apoi m-am gândit că poate nu ştiau. Oricum, m-am întors foarte sceptică la medicina alopată. Abia acum am înţeles cât de important este să urmez un tratament. Şi m-am hotărât să fac tot ce pot pentru a avea acces la el."
Între timp, Adriana şi-a urmat studiile şi s-a angajat la redacţia publicaţiei Cinemagia. În vara lui 2008 a început să i se facă rău inexplicabil, aproape zilnic. Un abonament la Medsana făcut pentru fiecare angajat al firmei, a ajutat-o să ajungă la chirurgul Irinel Popescu. Acesta a consultat-o, a zis că nu îi place ce vede şi, ca atare, i-a dat trimitere pentru un RMN. Venită cu rezultatul pe care scria tumoră malignă, Irinel Popescu a întrebat-o: “- Dar tu nu ai părinţi, de ce umbli singură prin spitale?!”. A programat-o pentru operaţie săptămâna următoare. Adriana are părinţi, parinti care o iubesc nelimitat si necondiţionat şi a trebuit să le transmită telefonic diagnosticul. Şocul acestora a fost devastator. A încercat să-i protejeze, prezentându-le situaţia ca fiind mai bună, spunând că este vorba de o suspiciune (de cancer). Adriana e cea care îşi încurajează stăruitor părinţii. La începutul lui septembrie 2008 i-a fost îndepărtat un alt ţesut metastazic, iar la începutul lui octombrie 2008 a început tratamentul chimioterapeutic, pe care l-a urmat până în februarie 2009; au urmat 6 săptămâni de radioterapie. A fost declarată vindecată şi chemată la control dupa şase luni.
A urmat o perioadă normală, în care a mers la facultate şi birou ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Purta o perucă cu cozi. În 2008 trebuia să dea licenţa, dar din cauza bolii a fost nevoită să o amâne. Pregătea o lucrare despre textele politice ale lui Eminescu.
În toamna lui 2010 a început să o doară piciorul, o durere persistentă. Cu câteva zile înainte de Crăciun a făcut ecografie de control ca “să stea liniştită înainte de sărbători”. Aşa şi-a zis, pentru că nu credea că e vorba despre o recidivă. A aflat că formaţiunea are deja 2 cm. Uriaşă. Cum doctorii lipseau de sărbători, a început să caute informaţii despre boala ei. Atunci a citit că şansele de supravieţuire sunt foarte mici, dar că există, totuşi.
Pe 20 iunie, aşa cum am amintit deja, a suferit a treia intervenţie chirurgicală. Tumoara crescuse de la 2 cm la aproape 5 cm.
Visul Adrianei este unul încărcat emoţional şi afectiv: îşi doreşte să facă voluntariat în Africa sau în România, pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă.
Motto-ul Adrianei: keep on keeping on.
Vom continua şi noi să luptăm pentru împlinirea viselor ei şi pentru viaţa ei. Un tratament oncologic pe care ar trebui să îl urmeze imediat în clinica Anadolu din Turcia ar putea fi şansa ei pentru supravieţuire.
2 comentarii:
Imi cer iertare, nu am inteles la care sucursala Reifeissen Bank, in ce oras e contul Adrianei, in Botosani sau in Bucuresti ? Vreau sa-i fac un transfer prin internet-bankig si imi cere sucursala anume exacta si orasul. Multumesc si felicitari pentru acest blog deosebit, il citesc cu mare placere. Doamne-ajuta !
Am postat ieri o intrebare si vad ca nu apare. Intrebam in ce oras e sucursala Reifeissen unde e contul Adrianei, ca nu se specifica in articol. Sau poate eu n-am inteles.
Trimiteți un comentariu