Când cineva se laudă că are ceva, sau că face ceva, sau că a fost undeva, imediat, instinctual, şi eu mă gândesc dacă pot să fiu ca el, să am ce are el, sau să merg unde merge el.
Mi s-a întâmplat ca un prieten să-mi spună ce salariu mare are, şi câte beneficii are la servici, şi ce bine-i merg lucrurile, şi imediat, normal, eu m-am gândit la mine. Mi-am dat seama că eu câştig mult mai puţin, că nu am aproape nici un beneficiu şi asta m-a făcut să mă simt inferior. Deşi în mintea mea încercam să mă gândesc dacă pot şi eu să ajung ca el, îmi dădeam seama realist că nu.
Practic el lăudându-se mă făcea să mă simt inferior, mă făcea să mă simt prost pentru că eu nu sunt destul de deştept şi descurcăreţ să câştig aşa de mult. În inima mea m-am simţit jignit, deşi nu lăsam să se vadă şi încercam să mă bucur cu el, deşi îmi era tare greu.
Am avut acest sentiment în multe situaţii, când alţii se afişau cu ce şi-au cumpărat sau cu realizările lor pe plan profesional. Şi eu de multe ori m-am lăudat şi m-am dat mare în faţa celorlalţi cu ce am făcut sau cu ce mi-am cumpărat, dar am simţit de fiecare dat pe faţa celorlalţi o mică undă de tristeţe, deşi încercau să se arate bucuroşi.
Eu am observat că de fiecare dată când te mândreşti singur în faţa celorlalţi, pe faţă sau pe ascuns, atunci de fapt îi jigneşti, forţându-i să te vorbească de bine şi să te laude. Când mă mândresc în faţa altuia, vreau să recunoscă că sunt mai bun ca el, că am mai multe, că sunt mai descurcăreţ decât el. Şi el se simte ofensat, el ia lauda mea ca acuză la persoana lui.
Dar mi s-a întâmplat şi invers. Chiar acum vorbesc cu un prieten foarte bun de al meu, care e la Londra şi nu s-a lăudat deloc şi nu m-a făcut să-l invidieaz că e acolo ci dimpotrivă, chiar mi-a trimis poze şi m-am bucurat şi eu, parcă aş fi fost cu el. Pentru că el nu s-a lăudat, aşa am simţit, şi am început eu să-l întreb cum e acolo, dacă e frumos, dacă-i place, şi el mi-a răspuns cu blândeţe şi cu drag, că-i place şi e frumos.
Urâtă e laudăroşenia şi mândria. Când mă laud de fapt uit că Dumnezeu mi-a dat toate şi m-a ajutat în toate şi fără El nu aveam nimic şi eram un nimeni. Totul e de la El şi dacă continui să mă mândresc mi le poate lua pe toate, că să încep să-i respect şi să-i iubesc pe ceilalţi.
Ce bine e să fii discret şi ce frumoasă e smerenia.
"Oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa." (Lc.14,11)
sursa:http://www.ortodoxiatinerilor.ro/
Mi s-a întâmplat ca un prieten să-mi spună ce salariu mare are, şi câte beneficii are la servici, şi ce bine-i merg lucrurile, şi imediat, normal, eu m-am gândit la mine. Mi-am dat seama că eu câştig mult mai puţin, că nu am aproape nici un beneficiu şi asta m-a făcut să mă simt inferior. Deşi în mintea mea încercam să mă gândesc dacă pot şi eu să ajung ca el, îmi dădeam seama realist că nu.
Practic el lăudându-se mă făcea să mă simt inferior, mă făcea să mă simt prost pentru că eu nu sunt destul de deştept şi descurcăreţ să câştig aşa de mult. În inima mea m-am simţit jignit, deşi nu lăsam să se vadă şi încercam să mă bucur cu el, deşi îmi era tare greu.
Am avut acest sentiment în multe situaţii, când alţii se afişau cu ce şi-au cumpărat sau cu realizările lor pe plan profesional. Şi eu de multe ori m-am lăudat şi m-am dat mare în faţa celorlalţi cu ce am făcut sau cu ce mi-am cumpărat, dar am simţit de fiecare dat pe faţa celorlalţi o mică undă de tristeţe, deşi încercau să se arate bucuroşi.
Eu am observat că de fiecare dată când te mândreşti singur în faţa celorlalţi, pe faţă sau pe ascuns, atunci de fapt îi jigneşti, forţându-i să te vorbească de bine şi să te laude. Când mă mândresc în faţa altuia, vreau să recunoscă că sunt mai bun ca el, că am mai multe, că sunt mai descurcăreţ decât el. Şi el se simte ofensat, el ia lauda mea ca acuză la persoana lui.
Dar mi s-a întâmplat şi invers. Chiar acum vorbesc cu un prieten foarte bun de al meu, care e la Londra şi nu s-a lăudat deloc şi nu m-a făcut să-l invidieaz că e acolo ci dimpotrivă, chiar mi-a trimis poze şi m-am bucurat şi eu, parcă aş fi fost cu el. Pentru că el nu s-a lăudat, aşa am simţit, şi am început eu să-l întreb cum e acolo, dacă e frumos, dacă-i place, şi el mi-a răspuns cu blândeţe şi cu drag, că-i place şi e frumos.
Urâtă e laudăroşenia şi mândria. Când mă laud de fapt uit că Dumnezeu mi-a dat toate şi m-a ajutat în toate şi fără El nu aveam nimic şi eram un nimeni. Totul e de la El şi dacă continui să mă mândresc mi le poate lua pe toate, că să încep să-i respect şi să-i iubesc pe ceilalţi.
Ce bine e să fii discret şi ce frumoasă e smerenia.
"Oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa." (Lc.14,11)
sursa:http://www.ortodoxiatinerilor.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu