sâmbătă, 13 august 2011

Marturii primite de la o crestina pentru editarea carti "Minunii ale Sfintilor in Romania"

Minuni prin ajutorul sfintilor le vedem cu totii, daca dorim, in viata noastra.
Nu de mult timp m-am casatorit. Nu doream cu ardoare acest lucru pentru ca este foarte greu sa iti intemeiezi o familie crestina.
Dar Maica Domnului mi-a dat sa il cunosc pe sotul meu, care este un om deosebit. Foarte mult ne-a ajutat in viata de familie faptul ca amandoi am fost feciori.


Minuni infaptuite de Maica Domnului

1. Mama mea avea probleme cu bautura, iar tata si-a cautat "fericirea" in bratele unei alte femei, care la randul ei era casatorita si avea 2 copii.
Ajunsese sa nu ii mai pese de sotie si de cele 3 fete; era o bucurie pe fata lui cand ne vorbea de acea doamna.
Mama pleca la servici, iar ea venea si se instala in patul tatei pana cand acesta pleca mai tarziu la servici.
Nu mai stiam ce sa facem; locuind intr-un cartier unde erau numai case, toata lumea stia de aventura tatalui cu acea doamna.
Cea mai buna prietena mi-a spus sa fac zilnic "Paraclisul Maicii Domnului", pentru ca se vor intampla minuni.
A avut dreptate.
Intr-o zi din vacanta de vara, am desfacut o perna tare pe care dormea tata pentru a face 3 puiuti de perna pentru fiecare.
Ce sa vezi: in perna era o funie lunga, iar de o parte si de cealalalta avea pene foarte mari si o legatura ca un ghemotoc la capat.
Am fost sigura ca era o vraja facuta de acea doamna tatalui meu
Am aruncat-o in toaleta si de atunci lucrurile au intrat pe fagas normal.
Numai Maica Domnului ne-a ajutat ca acea doamna sa il lase in pace pe tatal meu.
Astfel atat tata, cat si acea doamna si-au vazut de familiile lor in continuare.



2. Mama are probleme cu bautura si acest lucru a facut-o sa isi neglijeze familia.
Cand este treaza este o femeie extraordinara, munceste foarte mult si te poti intelege foarte bine cu ea.
Daca bea putin, face orice pentru inca un pahar in plus.
De multe ori a mers la vecini sa ii ajute la treburi si apoi nu te mai puteai intelege cu ea.
Daca bea mai mult decat ii permite corpul, ajunge si face pe ea, cade prin santuri.
In aceste clipe nu poti sa stai linistit acasa pana nu o gasesti, sa stii ca este in siguranta si ca doarme in pat, nu pe pamant sau pe ciment.
Intr-o seara a plouat mult afara; noi nu o gaseam pe mama.
Nu ne-a ramas de facut decat Paraclisul.
Dupa ce l-am terminat, cainele a inceput sa latre foarte tare langa gramada cu lemne.
Eram speriate; era noapte, afara bubuia si fulgera, iar mama nu era acasa.
Am iesit afara si ne-am dus spre acea gramada.
Slava lui Dumnezeu: mama era acolo; chiar daca era leoarca, era rece, am gasit-o. Sunt sigura ca mult nu mai avea de trait.
In casa am spalat-o cu un prosop cu apa calda, era ca un lemn, nu am uitat sa o invelim in jurul corpului cu sticle cu apa fierbinte. Incet, incet si-a revenit.

3. Am fost o familie saraca: am fost 3 fete la parinti, iar mama nu a avut o perioada buna servici.
Numai credinta in Dumnezeu si Maica Domnului ne-a ajutat sa trecem cu bine peste toate.
Este un lucru minunat sa stii ca te iubeste CINEVA mai mult decat parintii tai si orice persoana.
Oricat de mult ne-am iubii parintii sau pe aproapele, trebuie sa ii lasam in MANA LUI DUMNEZEU: stie ce sa ne ofere la fiecare pentru a ne mantui.

Minune a Sf. Nectarie
Eu si sotul meu suntem din Craiova, dar avem jobul intr-un alt oras.
In perioada Sarbatorilor de Pasti, ne-am hotarat sa ne casatorim. Zis si facut.
Am stabilit data nuntii, la 3 luni dupa Pasti; doream o nunta crestineasca, fara lautari si persoane credincioase participante la acest eveniment.
Lipseau nasii; doream ca acestia sa ne fie calauzitori si pe plan spiritual, cat mai apropiati ca varsta si sa ii avem ca exemplu.
Am incercat la o familie de crestini din Craiova; dupa cateva zile raspunsul a fost negativ; am devenit suparaciosi unul pe celalat pentru ca nu gasisem nasi buni crestini.
Am facut Paraclisul Maicii Domnului si Acatistul Sfantului Nectarie
Mergand la una dintre biserici in orasul respectiv, ne-a incantat faptul ca unul dintre cantareti avea mai multi copii.
Pe drumul de intoarcere de la biserica, sotul mi-a propus sa ii punem nasi pe cantaret si sotia lui.
Parca a aparut soarele pe strada mea cand am auzit propunerea lui.
Asteptam cu nerabdare duminica urmatoarea pentru a-i pune aceasta intrebare. Raspunsul a fost afirmativ, iar noi suntem foarte bucurosi de alegerea facuta.
Nasii ne-au ajutat foarte mult pe plan duhovnicesc si avem un exemplu in dansii de crestini adevarati.

Niciun comentariu:

afişări de pagină