Păstrez ca odoare două cărticele care
circulau în închisoare şi constituiau material ajutător pentru continuarea unui
proces interior, început la intrarea în Frăţia de Cruce sau în Cuib. Sunt
simple. Una, Îndreptar de spovedanie, este o sinteză a
lucrării Oglinda duhovnicească a protosinghelului Nicodim
Măndiţă. Cealaltă, Despre mărturisire, cuprinde un capitol
din Mântuirea păcătoşilor, a lui Agapie Criteanul.
Tatăl unuia dintre camarazi, Moş Epure,
bătrân şi bolnav, scria ziua şi noaptea la lumina unui opaiţ, - o călimară cu
ulei, - aceste cărţulii, pe care fiul său Costică le distribuia în Celular.
Acest Om făcea o operă duhovnicească extraordinară. Mântuind pe alţii se
mântuia pe sine. Cu răbdare demnă de ucenicii care copiau în mânăstiri sau în
chilii pustii Sfânta Scriptură sau alte lucrări Sfinte, caligrafiind cu
majuscule înflorate cuvântul sfânt şi de învăţătură patristică, Moş Epure,
pătruns de învăţătura tainică a Cuvântului Dumnezeiesc, părea înger în trup. În
afara zâmbetului ce te învăluia ca o lumină sfântă, gestul lui de dăruire a
cărţuliilor devenea sacru: „Gustă şi vezi ce bun este Dumnezeu”. Era de
un calm, de o linişte sufletească şi un fel de a se mişca aşa de cuminte, încât
ţi se părea că te afli în faţa unui Sfânt uitat de Dumnezeu pe pământ pentru a
te binecuvânta în numele Său.
De câte ori îl vedeam, plângeam, fără să
ştiu de ce. De sfiiciune, de bucurie, de dragostea cu care mă învăluia în
privirile lui... Plâng şi acum, când îmi aduc aminte de dânsul, fără să pot
spune de ce? Poate şi pentru că niciodată, absolut niciodată, nu l-am auzit
vorbind. Şi nu ştiu dacă l-o fi auzit cineva, poate doar fiul său, cu care
şedea în celulă. Vorbea doar cu ochii aceia buni şi blânzi şi cu gestul acela
sfânt de oferire a Cuvântului scris de el, zile şi nopţi, săptămâni şi luni în
şir. Probabil asta era taina lui: „Ce cuvânt omenesc aş putea spune când,
iată, aici vorbeşte Dumnezeu!”
Pe una din cărţulii mi-a oferit
dedicaţia: Crăciunul 1946 să fie, frate Maxim, prilej de bucurie şi
înălţare. Dumnezeu să-ţi călăuzească paşii acum şi totdeauna pe calea
îndreptărilor Lui. Fratele tău, Moş Epure.
Moşule Sfânt, sunt mai mult decât
încredinţat că Dumnezeu te-a făcut lumină în Lumina Cuvântului Său veşnic.
Roagă-te pentru mine, păcătosul, pentru tot neamul, pentru păcatul groaznic al
uciderii dintre noi, al uciderii de prunci, al desfrâului, al recrucificării
lui Hristos; ca toţi să facem voia Lui, şi să nu se bucure diavolul că a înşelat
făptura lui Dumnezeu.
(sursa : Virgil Maxim - Imn pentru crucea purtată)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu