vineri, 24 iunie 2011

Povestea unei femei care a incercat sa se sinucida




Motto: "Domnul m-a certat, dar morţii nu m-a dat"


"Mă numesc Maria, viaţa mea a fost presărată cu minuni, începând cu întoarcerea mea la Ortodoxie.  
Eram tânără şi deşi mama mea era o femeie credincioasă, eu eram indiferentă faţă de tot ce însemna practicarea unei vieţi ortodoxe. În copilărie mama ne-a insuflat credinţa, dar s-a pierdut pe parcurs, datorită unei tinereţi petrecute departe de Hristos şi a regimului comunist care promova o societate şi o viaţă lipsită de Dumnezeu.
Mai târziu, din cauza greutăţilor întâmpinate pe parcursul vieţii, am avut un moment de deznădejde în care am zis că ar fi mai bine să mor, deoarece viaţa mea este imposibilă. Nu mai puteam să trăiesc în pielea mea, din cauza gândurilor care invadau pur şi simplu mintea mea. Ajunsesem în această situaţie datorită vieţii pe care o duceam, aveam un soţ violent care mă bătea şi mă izgonea de acasa. Stăteam pe afară, pentru că nu aveam unde să mă duc, iarna îngheţam pe afară în zăpadă iar ziua munceam la fabrică, la croitorie. Nu mai puteam nici să muncesc cum trebuie din cauza bătăilor. Atunci am zis că trebuie să mor. Probabil diavolul nu uitase că îi promisesem cu câteva luni în urmă. Am fost ispitită, până într-o zi, la ora prânzului, când m-am hotărât să-mi pun gândul în aplicare. 
Am lipsit de la serviciu, soţul nu era acasă şi m-am dus în baie. Acolo am găsit o ţeavă de fier care tranversa tavanul băii până la jumătate. Întâi m-am tăiat la gât cu o lamă dar n-am avut curaj să duc gestul până la capăt. Atunci am luat o frânghie şi un scaun, m-am suit pe el, am legat-o de ţeava din baie.
Mintea mea se întunecase, o putere nevăzută nu mă lăsa să continui şi altă putere mă împingea să mă urc pe scaun. M-am urcat, mi-am aşezat streangul de gât, l-am potrivit şi l-am strâns. Am stat aşa un timp şi am plâns, m-am rugat Lui Dumnezeu şi spuneam: Ce să fac, Doamne? Nu am unde să mă duc. Ştiam că mă dau singură în mâna diavolilor şi mă condamn singură la iad. 
Credeam în existenţa lui Dumnezeu, a demonilor şi a îngerilor, şi totuşi am dat drumul la scaun. Am rămas spânzurată, atunci am văzut un înger, era alb tot, deosebit de alb, ca zăpada, cu aripi lungi şi frumoase, îţi lua ochii cu strălucirea lui. Zbura în jurul meu, după care au venit încă trei, zburau cu toţii încercând parcă să mă oprească. Au venit şi câţiva diavoli şi a început o luptă între îngeri şi demoni. Îngerii nu-i lăsau pe diavoli să ajungă la mine dar aceştia se luptau cu iuţeală. Diavolii erau foarte urâţi, cu nişte labe urâte şi mari, cu păr mare pe ei, cu cozi lungi, cu degete lungi şi unghii ascuţite, cu gura mare şi interiorul gurii roşu ca focul, cu colţi mari şi ascuţiţi, limba mare şi lată, cu coarne ascuţite, întoarse unul către altul. Sfinţii îngeri îi împingeau pe diavoli iar aceştia se smunceau şi ajungeau iar langă mine, încercând să mă apuce cu ghiarele lor dar sfinţii îmgeri mă ocroteau. După aceea au venit mai mulţi îngeri şi mai mulţi demoni şi a început o luptă înverşunată pentru sufletul meu.Până la urmă îngerii au biruit şi i-au scos pe diavoli afară. Au zburat în jurul meu şi s-a făcut linişte. Au plecat apoi îngerii şi a rămas un înger care fusese de la început cu mine. 
Atunci m-am trezit în pat, cu vreo trei vecine lângă mine şi cu soţul meu care mi-a spus că se afla în oraş în faţa unui magazin şi se uita la o vitrină. Odată ceva l-a făcut să tresară, a trecut prin el un fior şi a luat-o la fugă spre casă, spunea că parcă cineva îl împingea de la spate, îl ducea pe sus. A venit acasă şi m-a găsit pe mine, spânzurată, mi-a tăiat frânghia şi m-a salvat.
Dumnezeu a fost bun şi milostiv, nu m-a lăsat în ghiarele urâţilor diavoli care veniseră să ia păcătosul meu suflet. 
Atunci aveam 25 de ani, când scriu această poveste am 54. Timp de 29 de ani nu am povestit niciodată această întâmplare şi am purtat mereu această minune în faţa ochilor. Dupa această întâmplare ne-au cununat nişte oameni credincioşi care m-au îndemnat să spovedesc aceste păcate care atrag mânia lui Dumnezeu. 
Dacă nu s-ar fi milostivit Dumnezeu de mine, ar fi pierit sufletul meu. Acum îi mulţumesc şi îi dau slavă pentru toate câte mi le-a dat. "
sursa : vremuri vechi și noi

Un comentariu:

stefania spunea...

Puneti si voi sursa jos de unde ati preluat.

Alexandra

afişări de pagină