miercuri, 8 iunie 2011

Mugur Vasiliu (despre „necesitatile” ce ne transforma in sclavi): Raspunsuri fara intrebări. Solutii fara probleme


În ciuda tuturor semnelor pe care ni le dă, din ce în ce mai insistent, realitatea de zi cu zi, ni se spune că lucrurile merg din ce în ce mai bine şi asta fiindcă există soluţii şi rezolvări pentru toate problemele, precum există răspunsuri pentru toate întrebările. Unul dintre lucrurile de mare greutate este să pui o întrebare pentru care să nu ţi se dea imediat răspunsul. Mai mult, după cum se pare, acum în România există cu mult mai multe răspunsuri şi soluţii decât întrebări şi probleme.
Astfel, rezolvarea falsei probleme a împrumuturilor României la marea finanţă mondială – orice nume ar avea ea, FMI sau BM sau…- este foarte simplă: trebuie îndeplinite condiţiile puse de aceste organizaţii financiare suprastatale, condiţii care nu se referă doar la economia ţării, ci la tot ce înseamnă viaţă pentru români. Dacă problema este falsă, cu siguranţă că soluţia nu ne foloseşte la nimic, ba ne încurcă mult mai rău; fiindcă problema nu era cum să împrumutăm bani de la aceste organizaţii, ci ce trebuie să facem pentru a normaliza viaţa românilor şi din punct de vedere economic şi administrativ. Dacă am fi pus această problemă, nu am fi ajuns nici o clipă la acest fel de împrumuturi, despre care ştie tot economistul că sunt mortale pentru orice stat. Dar noi nu am pus această întrebare ci pur şi simplu am primit o soluție care îşi inventază ea însăşi o problemă: ce trebuie să facem să luăm acel sau acele împrumuturi. Încă o dată: suntem în situaţia în care, fără a avea formulate problemele, fără să fie puse întrebările, avem o puzderie de soluţii şi răspunsuri la probleme şi întrebări care nu ne privesc, nu sunt ale noastre.

Aşadar, avem soluţii fără probleme şi răspunsuri fără întrebări.
Foarte mulţi români aveau ca cea mai mare problemă, de acum douăzeci de ani până de curând, cum să obţină un împrumut de la oricare bancă – sau poate două împrumuturi sau oricâte, cu cât mai multe cu atât mai bine. Aceasta fără să răspundă la întrebarea elementară dacă într-adevăr era nevoie de aceste împrumuturi. Încă odată, cunosc sute de astfel de oameni: niciunul nu şi-a pus serios problema reală, care ar fi dus la o soluţie proprie: trebuie într-adevăr să fac împrumutul?; în ce fel aceast împrumut mă ajută?; şi, mai înainte de toate: care este drumul pe care trebuie să merg pentru a-mi împlini menirea mea de român sub soare şi care este legătura acestui drum – pe care noi îl numim mântuire – cu acest împrumut? Iată cum s-a ajuns aici unde suntem: să căutăm rezolvări şi soluţii la probleme care nu ne aparţin, să răspundem la întrebări care nu ne privesc, care sunt sterile şi, acest lucru îl punem foarte puţin la socoteală, ucigătoare.
La fel sunt soluţii şi rezolvări pentru o multitudine de probleme şi răspunsuri pe măsură – de fapt, corect spus este: sunt probleme şi întrebări pentru o multitudine de rezolvări şi răspunsuri. Uimitor este însă, că odată rezolvate aceste probleme, nu se rezolvă nimic în şi pentru realitatea noastră, şi că dimpotrivă orice rezolvare deschide multe alte probleme, care, la rândul lor, necesită multe alte rezolvări şi răspunsuri… şi tot aşa, ca într-o poveste fără sfârşit – din păcate, deşi povestea nu are sfârşit, în felul acesta statul român se apropie vertiginos de propriul sfârşit. Aşa încât ne întrebăm care este de fapt problema? Cred că aceasta ar trebui să fie prima întrebare.
Problema este că problemele la care sunt găsite imediat soluţiile despre care vorbeam mai sus, nu sunt problemele reale cu care ne confruntăm. Cu  alte cuvinte, mai înainte de a da soluţii la mare viteză, cu mare promptitudine, trebui văzut cu foarte mare atenţie care este sau care sunt problemele reale de la care pornim.
Astfel că nu ar trebui să ne intereseze cum facem să dăm înapoi un împrumut, sau cum facem să luăm un alt împrumut decât după ce ne răspundem la întrebarea dacă trebuie să facem acest lucru. Este necesar să facem un nou împrumut? Şi, mai înainte ar trebui să ne punem problemele de pornire: ce se întâmplă cu statul român, care este calea pe care trebuie să mergem pentru a ajunge acolo unde trebuie să ajungem noi, ca români?
Or, noi fără a avea nevoie de împrumuturi am găsit soluţii pentru a face împrumuturi; cu alte cuvinte am găsit o rezolvare sau o soluţie la o problemă care nu este a noastră şi care ne va crea – a făcut-o deja – foarte multe mari probleme, ale căror rezolvări sau soluţii sunt la fel de străine pentru noi ca şi problemele în sine şi care ne vor crea şi mai multe probleme şamd.
Aceasta fiindcă premiza este cu totul falsă. Sistemul induce o premiză falsă sub formă de problemă, tocmai prin însăşi găsirea unei soluţii. Cu alte cuvinte se pleacă pe dos: soluţia crează problema; sau mai simplu: trebuie justificate anumite măsuri care se iau la nivel naţional şi care sunt îndreptate împotriva sănătăţii şi normalităţii poporului român şi au ca scop dizolvarea statului cu acelaşi nume? Atunci e simplu, acele măsuri se transformă imediat din măsuri împotriva statului român în soluţii la nişte probleme care sunt inventate ad-hoc.
S-a creat un adevărat mecanism care transformă toate aberaţiile şi inepţiile posile în …soluţii şi răspunsuri, pentru ca mai departe să fie justificate prin inventarea problemelor despre care noi nici n-am auzit până atunci. Acelaşi mecanism îi transformă pe cei care acţionează astfel din criminali în salvatori – trebuie spus că toată perioada pe care o parcurgem a început sub semnul „salvării”; Frontul Salvării Naţionale nu numai că nu ne-a salvat nici naţional nici altfel, dar ne-a învrăjbit între noi şi a creat premizele dizolvării noastre ca stat. Cu toate acestea, nu-mi aduc aminte ca cineva să fi cerul ajutorul lor salvator, în vreo împrejurare.
Aşadar, problemele nu sunt problemele noastre – atunci la ce ne pot folosi soluţiile decât să ne creeze alte false probleme care în cele din urmă ne schimbă existenţa într-un delir.
Am folosit ca exemplu chestiunea împrumuturilor, fără să ne referim doar la acestea. Problemele şi întrebările reale care cer răspunsuri şi soluţii pentru normalizarea vieţii noastre de români, în vederea mântuirii fiecăruia dintre noi şi a mântuirii neamului din care facem parte, sunt lăsate de-o parte de foarte mult timp. Ele par că vor rămâne probleme fără soluţii şi întrebări fără răspunsuri.
Şi, probabil, cu timpul, adolescenţa nu va mai fi o vârstă a întrebărilor, ci, în consecinţa modului de-a-ndoaselea în care deja ne-am obişnuit să vedem lumea, adolescenţa va fi pur şi simplu o vârstă a răspunsurilor fără întrebări.

Niciun comentariu:

afişări de pagină