joi, 9 iunie 2011

Episcopul Artemie de Kosovo a fost caterisit şi arestat datorită convingerilor sale antipapistaşe şi antiecumeniste


Episcopul Artemie de Kosovo
Episcopul Artemie de Kosovo arestat pentru convingerile sale antiecumeniste şi antipapiste
Sf. Sinod al Ierarhiei Bisericii Serbiei l-a caterisit pe Artemie, Episcopul antipatist, antiecumenist, mare patriot, care se împotrivea „vânzării” regiunii Kosovo de către Serbia. Războiul împotriva lui a început de la alegerea Patriarhului filopapist Irineu. După caterisire, Episcopul Artemie a acordat un interviu ziarului Vecernje Novosti, unde a declarat: „Decizia caterisirii mele este neconstituţională, nu este canonică şi nu are nici o importanţă pentru mine. Încă sunt ceea ce eram şi înainte”.
Însă pe data de 20 noiembrie 2010, devreme în zori, puternice forţe ale Poliţiei din Kosovo, însoţite de poliţişti speciali îmbrăcaţi civil, de la Belgrad, în prezenţa EULEX (Poliţia Europeană pentru Kosovo) a intrat în Mânăstirea Dupoki Potok, unde se retrase PS Artemie şi unde, ieri dimineaţă, el însuşi a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie împreună cu clerici, monahi, monahii şi credinciosul popor.
Anterior, aceleaşi forţe poliţieneşti, avându-l în frunte pe Episcopul Teodosie, au intrat în mânăstirea pustie din apropiere, unde ieri se retraseseră 20 de călugăriţe ale lui Artemie şi le-au izgonit.
Mai mult, însuşi Teodosie a izgonit-o pe egumena Sara, îmbrâncind-o cu mâinile.
Nou-alesul Episcop de Raşka şi Prizren, Teodosie, care până ieri era Episcopul vicar al lui Artemie şi fiul lui duhovnicesc, a fost de asemenea capul evacuării violente a Părintelui său duhovnicesc şi a fraţilor lui.
Toată operaţiunea a fost condusă direct de către Patriarhia Serbiei, care a intentat un proces aseară împotriva PS Artemie pentru „violarea proprietăţii”, în urma unei întâlniri, ce a avut loc mai înainte la Patriarhie, între membri Sfântului Sinod Permanent, Ministrul Ordinii Publice şi Ministrul Cultelor.
Au fost daţi în judecată şi toţi monahii lui Artemie, care au participat la Dumnezeiasca Liturghie, în încercarea de întoarcere în mânăstirile pe care le-au părăsit cu câteva luni în urmă, protestând pentru nedreapta hotărâre împotriva PS Artemie.
Monahii au fost expulzaţi din mânăstire cu forţa. Unii s-au împrăştiat, iar câţiva au fost arestaţi.
Apoi, forţele de poliţie, după ce au spart uşa unde se afla Preasfinţitul, l-au târât afară cu forţa pe Preasfinţitul şi l-au obligat să-i urmeze cu direcţia – zice-se – Belgrad. Pe drum, Preasfinţitul, fiind slăbit şi bolnăvicios, a simţit o durere puternică în inimă şi a solicitat îngrijire medicală imediată.
Poliţiştii i-au permis doar să tragă temporar la un hotel din Kraljevo. Fără mandat şi fără dovezi episcopul Artemie a fost condus în închisoare, viaţa lui fiindu-i pusă în pericol din cauza violenţei exercitate asupra sa. Drepturile umane ale Preasfinţitului şi ale monahilor săi au fost încălcate cu cea mai grosolană obrăznicie.
„Preasfinţitul Artemie prin poziţia sa canonică trezea nemulţumiri conducerii bisericeşti, precum şi cercurilor politice din ţară, deoarece el, după cum se ştie, în ultima jumătate de an a făcut aproximativ zece declaraţii şi adresări prin care se exprima împotriva său ecumenismului şi împotriva paşilor ecumenişti întreprinşi de ierarhia bisericească, care reprezintă politica oficială a Bisericii. Vlădica Artemie s-a pronunţat împotriva intrării Serbiei în Uniunea Europeană, cerând totodată judecata ţărilor care au bombardat Serbia… Acum este clar de ce unii sunt atât de nemulţumiţi şi de ce au urmat atacurile împotriva preasfinţitului Artemie”

Niciun comentariu:

afişări de pagină