vineri, 17 iunie 2011


666 sau 999?
Situată undeva între tabloid ortodox şi manea duhovnicească, agitaţia pe seama documentelor electronice şi a „celebrului” 666 nu reuşeşte altceva decât inducerea unei stări de angoasă panicardă în rândul unor credincioşi. Fundamentând greşit tehnologia în religie (sau poate invers, că nu prea îmi dau seama), adversarii sistemelor informatice au convingerea că acestea pregătesc venirea Antihristului şi instaurarea sclaviei sufleteşti prin aşa zisa „închisoare electronică”.
În fapt, aveam de-a face cu o nefastă repetare a poveştii ce se vrea dogmă mântuitoare şi care sună cam aşa: mai este puţin până la apostazia generală şi instalarea „urâciunii pustiiri în locul cel sfânt”, adică un soi de nimicire duhovnicească. Însă, agitatorii cu pricina dau semne că nu prea s-au ostenit cu studiul teologiei serioase, din care, cu modestie, aş semnala câteva chestiuni:
1. La Apoc 13, 16-18, locul unde Sf.  Ioan Evanghelistul ne descrie „numărul numelui fiarei” ca fiind 666, găsim o interesantă notă: Semnificaţia poate fi şi însă de ordin mai general: cifra 7 (simbolul perfecţiunii) minus 1 = simbolul imperfecţiunii, reprezentată de trei ori:666 ;  acest număr îl poate desemna pe omul total imperfect, pe cel care întruchipează tot ce este mai rău. Prin urmare, am înţelege că 666 este de fapt simbolul anti-Hristului, al celui ce se opune sau se împotriveşte, deliberat, lui Hristos. Căci apostazia nu poate fi decât o acţiune voluntară, nicidecum indusă sau. . . subînţelesă (sic!), cum tragi-comic susţin acuzatorii tehnologiei.  Mai mult, cei ce slujesc anti-Hristului se şi arată slujitori ai lui prin două modalităţi: fie cred şi îşi asumă ideologia anti-creştină (semnul pe frunte), fie propovăduiesc şi lucrează la instaurarea anti-creştinismului (semnul pe mâna dreaptă).
În acest context, este interesant de observat similitudinea dintre expresiile „nimeni să nu poată cumpăra sau vinde” din Apocalipsă şi „între vânzare şi cumpărare se va strânge păcatul”( Isus Sirah 27, 2), care desemnează, tot după notele biblice, constrângerea financiară. În fond, este axiomatic faptul că banii au o influenţă aproape decisivă în existenţa noastră pământească (n-ai bani, eşti cam… ce vreţi dvs). De aici, teorii conspiraţioniste şi aiuritoare despre idolatrie şi constrângeri pot apărea imediat (de ex: banul, semn al lui anti-Hrist) cu riscul de a rata ţinta esenţială a vieţuirii creştine: mântuirea. Care nu depinde nici de bani, nici de altceva exterior sufletului nostru.
De-a lungul istoriei, anti-Hrist a fost întruchipat de diverşi dictatori anti-creştini (Nero fiind un exemplu precizat chiar de nota respectivă), astfel că Sf.  Evanghelist Ioan spune în altă parte : „. …şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat; de aici cunoaştem noi că este ceasul de pe urmă” (1 Ioan 2, 18), ca şi la „Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume.(1 Ioan 4, 3). Lucru care a dus încă din vremea apostolică la convingerea că nu mai este mult până la a doua venire a lui Hristos. Ceea ce desigur, arată că, în fond, pentru fiecare dintre noi, sfârşitul acestei lumi este incert de aproape, odată cu plecarea noastră de aici.
Ca o paranteză, Sf.  Ap Pavel chiar are îndrăznirea teologică de a formula venirea lui Hristos la timpul prezent: „Maran atha! (Domnul vine !)” (1 Cor 16, 22)
2. Agitatorii nu se străduiesc nici să facă serioase distincţii între termenii teologici „semn” şi „pecete” sau între „nume  şi „numărul numelui”, fluturând doar stindardul chemării la lupta generală împotriva oricărei forme de autoritate. Or, termenii respectivi constituie puncte de plecare ale unor serioase şi laborioase teorii despre vremurile apostaziei generale, aşa cum le prezintă Sf. Ioan Evanghelistul de-a lungul întregii sale Descoperiri dumnezeieşti. Căci nimic altceva nu este Apocalipsa decât o descoperire pe care Dumnezeu o face iubitului său ucenic, pentru a înţelege întreaga istorie a luptei dintre bine şi rău, dintre iubire şi ură, dintre Biserica lui Hristos şi „sinagoga Satanei”, care nu urmăreşte decât dispariţia comuniunii de dragoste dintre om şi Dumnezeu, indiferent de mijloace sau metode.  De altfel, folosirea Ortodoxiei ca ideologie pentru a justifica idei, scopuri şi acţiuni personale de tip izolaţionist, este o şmecherie diavolească, care a generat apariţia sectelor şi fanaticilor şi, implicit, ruperea unităţii Bisericii.
De aceea, a interpreta literal Apocalipsa şi sub impuls emoţional este similar cu a te lăsa înşelat prea uşor de „îngerul de lumină” care, chipurile, te „alege” dintre toţi păcătoşii lumi pentru a-ţi comunica „revelaţii duhovniceşti”, sau, şi mai trist, „profeţii pentru vremurile din urmă”.
3. Dacă citeau cu atenţie Apocalipsa, speriaţii de venirea sfârşitului ar fi înţeles că aceasta nu este altceva decât venirea lui Hristos întru Slavă, adică Judecata Universală şi separarea „oilor” de „capre”, după considerentul ştiut de toţi credincioşii: virtutea dragostei. Pe aceasta însă, Sf.  Ioan Evanghelistul o exprimă foarte metaforic (e plină Apocalipsa de metafore, pentru cei neavizaţi încă) prin expresia: „pecetea lui Dumnezeu pe frunţile lor” (Apoc. 9, 4), pe care însă fugarii de „pecetluire” nici nu o bagă în seamă, dovadă poate a lipsei practicării dragostei creştine, căci „Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema” zice Apostolul neamurilor.  De aceea, cei ce iubesc pe Dumnezeu vor aştepta întâlnirea cu El plini de speranţă şi virtute, iar ceilalţi. …cu scrâşnirea dinţilor.
4. În privinţa documentelor electronice, cred că ne putem da seama uşor că ele se înscriu în „cele ale Cezarului”, prin urmare acestea conferă identitate în faţa unor autorităţi lumeşti, care nu trebuie confundate în niciun caz cu Autoritatea divină, care are alt mod de identificare a noastră prin „numele scris în Ceruri” sau, dacă ne referim la Apocalipsă, prin „cei scrişi în Cartea vieţii Mielului” (Apoc 21, 27).
Aşadar, strădania creştinului nu constă în fuga de anti-Hrist, deoarece, axiologic, acesta nici nu contează pentru cel de arde de dorul lui Hristos. Dimpotrivă, strădania creştinului este aceea de a dobândi „pecetea lui Dumnezeu”, pe care, metaforic,  îndrăznesc a o asemăna unui 999, deoarece 9 este simbolul numeric al îngerilor care slujesc lui Dumnezeu şi Îl laudă neîncetat, destin pe care creştinul îl are întipărit în fiinţa Sa încă de la Sfântul Botez. 
În concluzie, ce alegem: fugim de 666 sau alergăm pentru 999?
Preot Nicolae Tanasescu -a scris articolul pentru Botosaneanul Ortodox
Va rugam sa comentati articolul1

3 comentarii:

Anonim spunea...

Acest parinte bate campii. Cu gratie.

gerik64 spunea...

Parinte eu actionez dupa constiinta .Constiinta mea spune sa ma feresc de cipurile biometrice.Acum nu cred ca se va supara Dumnezeu daca sunt circumspect asupra controlului exagerat al statului asupra indivizilor.Este vreo erezie ca refuz aceste cipuri RFID? Fiecare are libertatea sa aleaga cum va proceda chiar daca este contraval. A refuza aceste cipuri va insemna sa te lipsesti de multe lucruri chiar sa o duci foarte greu.Dar trebuie sa mergi pe acea cale care crezi ca duce la lumina daca gresesc nu o fac din incapatanare ci pentru ca chiar cred ca aceste cipuri sunt inaintemergatoare pecetii 666 Consider ca acceptarea lor e o slabiciune si un compromis.In credinta nu este loc de compromisuri ori e alb ori negru.Doamne ajuta!

Anonim spunea...

V-ati facut de ras ca nu stiti ce spune scriptura,marii crestini...acolo scrie clar sase sute saizeci si sase,NU 6-6-6.Este numarul numelui fiarei,care este fiara,care e numele?Protestantii nu sunt nebuni cand tipa cu toata puterea SOLA SCRIPTURA!!!

afişări de pagină