ABORDARE TEOLOGICĂ A GUVERNĂRII ELECTRONICE
Comunicarea Părintelui Arhimandrit Sarandis Sarandos,
în cadrul conferinţei
GUVERNAREA ELECTRONICĂ ŞI DREPTURILE OMULUI,
organizată de Εστία Πατερικών Σπουδών (Vatra de Studii Patristice),
sub egida Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Atena
pe data de 31 martie 2011
Guvernarea electronică: o nouă formă de guvernare a întregii lumi. Noua Ordine a lucrurilor acoperă cu viclenie sub această terminologie inedită dominaţia mondială a Noii Ere. “Proiectul de lege privind guvernarea electronică” se încadrează pe linia Legilor 1599/1986 referitoare la EKAM, 2472/1997 privind Tratatul Schengen şi 3655/2008 referitor la AMKA, linie legislativă care este astfel continuată cu consecvenţă.
Tratatul Schengen aprobat şi în ţara noastră este alcătuit dintr-un text extins de aproximativ 200 de pagini şi consemnează în detaliu exigenţele Noii Epoci, antrenează aplicaţiile cele mai moderne ale tehnologiei electronice, astfel încât, având în slujba ei informaţii de orice natură – sensibile şi non-sensibile –referitoare la cetăţeni, să îi înrobească în “spaţiul Schengen”, fără nici cea mai mică posibilitate de evadare.
Regimurile democratice, care până acum predominau în ţările civilizate, vădesc influenţa mentalităţii creştine care doreşte ca oamenii să trăiască în libertate. Omul, într-o societate creştină, se bucură de cinstea atribuită lui ca chip al lui Dumnezeu care înaintează către asemănarea cu El.
Potrivit învăţăturii Bisericii noastre omul a fost creat „după chipul şi după asemănarea” (Geneză 1, 26) lui Dumnezeu. Erminia Sfântului Ioan Damanschin este clasică: „expresia «după chipul» arată partea raţională şi autodeterminarea, în timp ce expresia «după asemănarea» arată asemănarea, pe cât este posibil, prin virtute”[1]. Acesta este motivul pentru care Marele Vasilie atrage atenţia: „Om eşti, singur între fiinţele vii plăsmuit de Dumnezeu”[2] şi Sfântul Grigorie de Nyssa, exclamă: „Acest lucru mare şi de preţ, omul!”[3]. Şi în altă parte tot el explică: „Dumnezeu, după firea Sa, este acel ceva pe care este cu putinţă să îl percepem ca bun; sau mai degrabă care se găseşte mai presus de orice bunătate concepută sau înţeleasă. Pentru nici un alt motiv nu creează viaţa umană decât pentru că este bun … Chipul desăvârşit al bunătăţii se vădeşte în aceea că la Facere a creat omul din nefiinţă (adică din inexistenţă) şi l-a aşezatîncununare a bunătăţilor (fără să fie privat de vreun lucru, bogat în bunătăţi) … Într-adevăr, dacă dumnezeiescul este plinirea bunătăţilor, aceluia îi este chip omul, deci chipul are asemănarea arhetipului, a ceea ce este plin de tot binele”[4]. Atât de nebunească şi de suprafirească este iubirea lui Dumnezeu pentru om, aşa cum întăreşte şi Sfântul Nicolae Cabasila[5]!
Dar şi Sfântul Grigorie Theologul se pronunţă categoric: „Trebuia să se reverse binele şi să se răspândească, aşa încât să fie mai multe binefacerile – pentru că aceasta constituie dovada bunătăţii infinite”[6]. Şi continuă acelaşi sfânt: „Aşa a conceput şi a creat lumea cugetătoare (îngerii), lumea văzută şi la sfârşit pe om, din fire văzută şi nevăzută. L-a pus pe pământ ca a doua lume, măreţ în fericirea sa, ca pe un alt înger, ca închinător ambivalent, păzitor al creaţiei văzute şi preot al celei nevăzute, împărat al celor ce se găsesc pe pământ şi în acelaşi timp guvernat din cer, pământesc şi ceresc, trecător şi nemuritor, văzut şi gândit, aflându-se la mijloc între smerenie şi mărire, deopotrivă duh şi trup! … Fiinţă care locuieşte, e adevărat, pe pământ, dar trece într-o altă lume şi la sfârşitul tainei (omul) devine dumnezeu din dorul său de El (de Dumnezeu)”[7]. Tocmai de aceea exclamă cu uimire Sfântul Ioan Gură de Aur:„Nimic deci neînsemnat să nu îţi închipui despre animalul acesta cugetător, ci gândind la mărimea cinstei şi la bunăvoinţa Stăpânului faţă de el, uimeşte-te de nespusa iubire de oameni a Acestuia”[8].
Părinţii Bisericii spun că nu ajunge să se nască cineva biologic ca să se numească om, ci trebuie să aibă înlăuntrul său pe Duhul Sfânt. Într-adevăr, relaţia dintre suflet şi Sfântul Duh este precum relaţia dintre trup şi suflet. Sfântul Ioan Gură de Aur se referă la acest exemplu caracteristic, spunând că, la fel cum trupul moare atunci când îl părăseşte sufletul său, lipsit fiind de energia acestuia, „la fel şi sufletul moare atunci când îl lasă gol de energia Sa Duhul Sfânt”[9]. Când deci omul încetează să primească energia Duhului Sfânt pe care şi-o însuşeşte prin virtute, atunci pierde asemănarea, şi, cu toate că este creaţie cugetătoare care s-a plăsmuit „după chipul şi asemănarea” lui Dumnezeu, se integrează în rândul animalelor necuvântătoare (vezi Ps. 48, 13). „Acesta este deci om, cel care lucrează virtutea”[10], afirmă gura de aur a Bisericii. Şi continuă: „Desigur, a avea cineva chip de om şi ochi şi nas şi gură şi obraji şi celelalte mădulare, acest lucru nu arată omul, deoarece acestea sunt mădulare ale trupului. Am putea să numim om pe acela care păstrează chipul omului. Şi ce este chipul omului? Partea sa cugetătore … A fi virtuos şi a se feri de cele rele şi a birui patimile iraţionale, a împlini cu credincioşie poruncile lui Dumnezeu, acesta este om”[11].
Aşa cum explică acelaşi sfânt, omul este stăpân al sinelui său şi al deciziilor sale, deoarece are privilegiul lui „a stăpâni”. „Liberi şi prin propria voinţă suntem stăpâni”[12]. Suntem liberi şi suverani în voinţa noastră. „Şi lui Dumnezeu – subliniază cu emfază Marele Vasilie – nu Îi place ceea ce se întâmplă din constrângere, ci ceea ce se izbuteşte prin virtute. Virtutea se atinge prin voinţa liberă şi nu prin constrângere. Voinţa liberă depinde de «cele ale noastre». «Cele ale noastre» adică cele care depind de voinţa omului – constituie autodeterminarea”.[13]
Chipul lui Dumnezeu în om nu este doar logica, adică posibilitatea cunoaşterii binelui şi răului, ci şi libertatea alegerii. Astfel este înţeles [chipul lui Dumnezeu în om], pentru că Sfântul Nicolae Cabasila identifică autodeterminarea omului cu însuşi omul. „Este acelaşi lucru a spune că se pierde autodeterminarea cu a se pierde omul”[14]. Pe de altă parte Sfântul Maxim concluzionează:„Scoateţi autodeterminarea şi nici chip al lui Dumnezeu, nici suflet raţional şi cugetător [nu mai este] şi se va distruge efectiv firea noastră, deoarece nu este ceea ce trebuia să fie”[15].
Dacă creaţia din nefiinţă la fiinţă este lucrarea lui Dumnezeu, ridicarea de la materie la duh este lucrarea omului. Această înălţare liberă a creaţiei materiale în împărăţia spirituală este planul eshatologic al lui Dumnezeu. Este vorba de o a doua creaţie, desigur nu din nimic, deoarece nu este creaţie a fiinţei, ci creare din nou din materie în Împărăţie a lui Dumnezeu. A doua este lucrare a omului, „Eu am creat materia, tu împodobeşte dorinţa”[16], spune în acest sens Sfântul Ioan Gură de Aur. Exact din acest motiv Împărăţia lui Dumnezeu, deşi era după voinţa lui Dumnezeu, nu era un fapt săvârşit. Intervenea voinţa omului şi decizia se afla în libertatea omului, libertate care este dar dumnezeiesc. Întregul plan eshatologic al lui Dumnezeu rămânea în mâna omului şi în intenţia sa. Pur şi simplu omul a fost chemat să îl înfăptuiască.[17]
Theantropologia Bisericii noastre ne întăreşte faptul că numele de om corespunde unicităţii personalităţii noastre. Vechiul Testament nu menţionează doar numele primilor oameni, al lui Adam şi al Evei, ca personalităţi unice, stăpâni ai raiului, ci şi multe alte nume, care împreună constituie societatea „celor îndumnezeiţi după har” care se împărtăşesc cu Dumnezeul cel adevărat şi se umplu de har în această comuniune dumnezeiască cu El.
Dar şi cei mai slabi sau cei ce cad în păcat, dar care nu se ţin departe de El şi nu se leapădă de El, primesc buna Sa pronie, prea marea sa dragoste şi milostivire. Toţi cei pe care îi menţionează Vechiul Testament sunt purtători de nume. Şi cei buni şi cei mai puţin buni şi păcătoşii se bucură de nemărginita milostivire dumnezeiască, atâta timp cât continuă să Îl recunoască ca Tată creator şi aleargă în cele din urmă să primească iertarea Sa nemărginită. Un exemplu special este profetul-rege David, a cărui viaţă, după exemplara sa pocăinţa, a fost preţuită în chip de neînţeles de Atotbunul Dumnezeu. Este pildă de pocăinţă, adică de acceptare a iubirii lui Dumnezeu după căderea sa. Niciodată Dumnezeu Tatăl nu S-a arătat fără mărinimie şi fără demnitate faţă de creaţia Sa, ci totdeauna mărinimia lui Dumnezeu deschide drumuri de acces, discrete şi mântuitoare.
În ciuda tuturor acestora, doar din propria sa voie, omul, coroana creaţiei, a pierdut darul libertăţii dat de Dumnezeu, de care se bucura în rai. De aceea S-a întrupat Cuvântul lui Dumnezeu, a coborât pe pământ şi a dăruit iarăşi darul Său omului căzut. Ar fi putut sfatul Dumnezeului în Treime să-l îndrepteze altfel pe omul căzut, prin mijloace de corectare impuse de sus celui ce căzuse de la dragostea dumnezeiască. Dar a preferat să se răstignească El Însuşi în loc să îl răstignească pe copilul Său. (…)
Dacă Domnul nostru Iisus Hristos ar fi folosit alt mod spre îndreptarea făpturii Sale, în afara răstignirii Sale personale şi a coborârii Sale la Iad, ar fi fost transformată definitiv şi în profunzime întreaga personalitate a omului. Însă Domnul a preluat asupra personalităţii Sale atotdesăvârşite şi atotneprihănite întreaga traumă, rănile, fracturile şi molipsirea cu păcatul de toate tipurile, ca să nu fie atins, ca să nu fie lezat prin vreo intervenţie riscantă chipul lui Dumnezeu în om, (…).
În Noul Testament predomină smerenia, dragostea, libertatea, iertarea Domnului nostru faţă de toate făpturile Sale. Ajunge la culme dragostea Lui în libertate prin ofranda Sa jertfelnică faţă de neamul omenesc.
Nici unul dintre Părinţii Bisericii noastre, începând de la Sfinţii Apostoli, nicăieri şi niciodată, nu au folosit violenţa, constrângerea şi urmărirea, fie ea şi pedagogică, în scopul strângerii de credincioşi şi de acoliţi. În conştiinţele Apostolilor şi ale Părinţilor propovăduitori s-a întipărit adânc cuvântul Domnului: „Cel ce voieşte să vină după Mine …”.
Tratatul Schengen şi implicaţiile lui actuale având ca punct culminant proiectul de lege privind guvernarea electronică, alături de declaraţiile guvernamentale despre Cardul Cetăţeanului, se deosebeşte de mentalitatea creştină asupra libertăţii omului. Atâta timp cât fiecare persoană este considerată a priori suspectă, trebuie – în viziunea Tratatului Schengen – să se creeze un mecanism care să controleze toate actele şi toate activităţile omului şi astfel îl reduce pe om la nivelul de fiinţă animalo-biologică.
Proiectul de lege al guvernării electronice instituţionalizează teoretic, juridic (prin legea asupra guvernării electronice) şi social (prin Cardul Cetăţeanului), o noua viziune asupra omului. Îl consideră drept o unitate sau un număr, componentă a statului global, necunoscut între necunoscuţi, o maşină impersonală determinată, guvernată nu de Dumnezeul Atotbun şi Atotputernic, ci de stăpâni cunoscuţi-necunoscuţi care fac tot posibilul, chiar prin războaie criminale, să integreze în guvernarea globală toate neamurile.
Ceea ce se întâmplă acum prin guvernarea electronică este cea mai mare îndosariere a tuturor oamenilor din istoria universală. Se va înregistra orice depunere, orice retrage de bani, orice intrare sau ieşire, orice tranzacţie cu orice organism şi persoană şi nu se va radia nimic. Cei care refuză cardul vor fi excluşi de la diferitele tranzacţii. Dar şi cei care vor deţine cardul vor avea întreaga lor viaţă accesibilă oricui, deoarece majoritatea hackerilor, şi nu numai, pot sparge coduri şi pot afla totul, chiar şi cele mai neînsemnate venituri ale noastre, pentru că aşa-numita criză economică îi va sărăci şi mai mult pe cei mai săraci dintre noi. Toate vor fi cunoscute şi controlate de către putere. Avem deja cea mai amară experienţă a atitudinii puterii elene faţă de cetăţenii ei.
Se perverteşte istoria grecului, se mitraliază sfintele sale simboluri, sunt intimidaţi profesorii săi, se desfiinţează sărbătorile naţionale care sunt indestructibil legate de sărbătorile Bisericii. Sunt batjocorite organele de ordine, sunt insultaţi medicii. Expresii precum „împreună le-am mâncat” vădesc etosul alienat cu care puternicii zilei încearcă să ne molipsească în comportamentul nostru social, exterior, dar şi în sinele nostru cel mai profund, scandalizând bunăvoinţa şi demnitatea poporului grec din toate clasele sociale. Şi totuşi, poporul nostru, în ciuda grozăviilor pe care le suportă, se opune cu răbdare şi suferinţă demnă fanfaronadei oamenilor puterii.
Ce va întâmpla când se va fi definitivat e-guvernarea având în frunte guvernanţi străini ai Europei sau ai Americii sau alţii? În mod justificat, pe cele mai multe pagini de internet e-guvernarea este caracterizată drept închisoare electronică. Şi cel mai straniu este faptul că ni se cere consimţământul pentru a fi încarceraţi în ea. Adică de bunăvoie să acceptăm să dăm libertatea noastră, pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o, administratorilor, corectez, stăpânilor guvernării electronice! Acceptarea cardului cetăţeanului de către fiecare dintre noi va însemna ieşirea noastră de bunăvoie din libertatea dătătoare de viaţă a lui Dumnezeu şi autoîncarcerarea noastră în abominabila e-tiranie.
Citind cu atenţie proiectul de lege privitor la guvernarea electronică care a fost prezentat spre dezbatere de către Ministerul Internelor şi al Guvernării Electronice observăm următoarele:
Este alcătuit din 30 de articole în care nicăieri nu există denumirea statului elen. Se subînţelege prin această omisiune că este asimilat şi dispare nu doar numele, dar şi ipostasul statului elen, cu binecunoscuta sa cultură multiseculară şi cu tradiţia sa ortodoxă care străluceşte în toată lumea.
Dacă ţinem seama de declaraţia primului-ministru că „avem nevoie de guvernare globală şi repede” (we need global governance and fast), înţelegem că planurile guvernului urmăresc să devenim unul dintre primele state încorporate în statul organizat global.
La începtul unor articole există propoziţia: “Făcând abstracţie de reglementările speciale, această lege se aplică …”. Aceasta înseamnă că guvernul nu se obligă să nu adauge articole care vor limita mai mult libertatea omului, având ca scop supravegherea lui totală.
Aşa cum este redactat proiectul de lege, întregul cadru se aşează pe o bază opţională. Cu alte cuvinte, deşi cardul cetăţeanului prezintă unele avantaje, unii cetăţeni care nu vor dori să aibă de-a face cu rău-famatul număr [666] – despre care număr bănuim că la un moment dat se va adăuga în actul de identitate, dacă nu există deja! – nu vor fi trataţi la fel ca ceilalţi, care vor primi cardul. Chiar dacă vor avea dreptul să refuze cardul din motive de conştiinţă, diferenţa de tratare socială va exista. Prin urmare, pentru a se păstra „regulile antagonismului politicos”, sistemul în întregul său nu trebuie să conţină nici la vedere, nici în ascuns elemente care lezează conştiinţa religioasă a cuiva, de vreme ce există o mare lejeritate în alegerea numerelor (există şi alte posibilităţi în afară de 666).
Ca să funcţioneze această guvernare electronică, fiecare cetăţean, fiecare om, probabil la început în mod opţional, foarte curând însă obligatoriu, va trebui să primească cardul cetăţeanului. Microcipul cardului având o mare capacitate de a îngloba multe informaţii şi posibilitatea de a se interconecta cu toţi factorii şi cu toate serviciile publice, îl va „deservi” pe cetăţean în relaţiile şi în nevoile lui cu domeniul public, cu băncile şi cu mulţi alţi factori. În cadrul celor două dezbateri referitoare la „Cardul Cetăţeanului” şi la „proiectul de lege asupra guvernării electronice” pe care guvernul le-a organizat pe internet, acesta nu a oferit nici o caracteristică tehnică a cardului şi a microcipului. Prin urmare, nu putem face decât presupuneri. Microcipul poate fi de tehnologie RFID. Nu avem asigurarea că nu se va introduce rău famatul număr 666.
Numărul acesta este într-adevăr rău famat pentru noi, pentru că Apocalipsa lui Ioan, de Dumnezeu inspirată, ne avertizează asupra venirii lui Antihrist şi asupra codificării numelui său prin 666, numărul lui Antihrist. Noi, în calitate de creştini ortodocşi, nu dorim ca acest act de identitate care va fi unic pentru toate tranzacţiile noastre să fie pecetluit cu codul numelui lui Antihrist. Este cunoscut desigur din istorie că popoarele pe care le cucereau evreii erau obligate să plătească ca tribut suma de 666 de talanţi[18] de aur.
Răposatul Părinte Epifanie Theodoropoulos s-a pronunţat fără ocolişuri asupra faptului că, indiferent dacă buletinul electronic [este vorba de cel propus în vremea sa] este pecetluit sau nu cu 666, vom spune NU şi de mii de ori NUacestui act, care corespunde actualului card al cetăţeanului, şi prin care omul este înregimentat în închisoarea electronică mondială.
Niciodată Biserica Ortodoxă a Greciei nu a refuzat utilizarea tehnologiei digitale. Toate serviciile Sfântului Sinod, ale Sfintelor Mitropolii, ale Sfintelor Mănăstiri şi ale parohiilor folosesc bunurile acestei tehnologii. Suntem însă întru totul împotriva guvernării electronice, aşa cum aceasta se organizează astăzi, urmărind să ne înregimenteze pe toţi, clerici şi laici, monahi şi monahii, în statul antihristic mondial. Suntem împotriva desfiinţării libertăţii noastre de Dumnezeu dăruite.
Sfântul Sinod al Bisericii Greciei nu s-a exprimat încă asupra acestei mari teme care ni se pune înainte. La Sfintele Sinoade, cei mai duhovniceşti dintre Părinţi nu se grăbeau să se pronunţe. Cei mai tineri care cunoşteau profunzimea duhovnicească şi înţelepciunea Ierarhilor bătrâni îi încurajau să vorbească. Aceia tăceau pentru că discernământul tăcerii şi al smereniei în Hristos le dicta să aştepte o mai directă revelaţie a Iluminării dumnezeieşti. Dar şi în Evanghelia după Ioan ne-am minunat de măreţia tăcerii lui Iisus în faţa tăvălugului puterii lumeşti a lui Pilat. Nu ar fi putut Domnul să zdrobească toate calomniile împotriva Lui şi să aducă legiuni ale puterilor cereşti pentru perfecta Sa protecţie? Dar Iisus a tăcut! Prin tăcerea Sa, prin martiriul Său şi prin dumnezeiasca Sa moarte a călcat moartea şi Înviat din morţi a înviat împreună cu El întregul neam omenesc. Nouă nu ne rămâne decât să urmăm aşa cum se cuvine atitudinea Sale faţă de marile probleme care ni se pun înainte. Încă de la începutul acestei lupte, de la începutul acestei crize care ni se impune cu forţa, am propus tuturor fraţilor şi surorilor să folosim sfântul metanier şi spunând rugăciunea lui Iisus să dobândim rezistenţă şi răbdare de diamant întru Hristos, asemenea tuturor Sfinţilor recunoscuţi ai Bisericii noastre. Exact acelaşi lucru ne cerea tuturor Sfântul contemporan, de Dumnezeu luminat, Părintele Paisie. Spune în acest sens: „Pentru noi este o mare ocazie, greutăţile, martiriul sunt praznic. Să fiţi cu Hristos, să trăiţi după poruncile Lui şi să vă rugaţi, ca să aveţi puteri dumnezeieşti şi să puteţi face faţă greutăţilor. Să lăsaţi patimile, ca să vină harul dumnezeiesc. Ceea ce va ajuta mult este să intre înlăuntrul nostru neliniştea cea bună: unde ne aflăm, ce vom întâlni, să luăm măsurile cuvenite şi să ne pregătim. Viaţa noastră să fie mai cumpătată. Să trăim mai duhovniceşte. Să fim mai iubitori, să îi ajutăm pe cei în suferinţe, pe cei săraci, cu dragoste, cu durere şi cu bunătate. Să ne rugăm, ca să iasă oameni buni”.
Mulţi ne întreabă aproape în fiecare zi: Dar ce vom face dacă nu luăm cardul cetăţeanului, cum vom trăi şi noi şi copiii noştri? Răspunsul nostru smerit este: mai avem încă timp. Fiecare zi care trece peste problemele şi luptele crizei să fie o zi unică, sfântă, desăvârşită, paşnică, pe cât cu putinţă fără de păcat, plină de lucrare, de slujire, de iubire de fraţi şi de rugăciune şi în restul de timp al vieţii noastre va arăta, va vorbi, va face minuni Domnul. Sfânta noastră Ortodoxie este plină de strălucite minuni ale martiriului şi ale mărturisirii şi ale biruinţei Mielului Înjunghiat.
Sfântul Sinod s-a pronunţat asupra Sfinţeniei Sfântului Nectarie la 40 de ani de la adormirea sa. Din 1920 până în 1960, în tot acest interval de timp, evlavia nestăvilită a poporului creştin s-a vădit prin construirea de prea frumoase biserici [închinate Sfântului Nectarie] şi prin zugrăvirea de icoane ale Sfântului. Toate acestea erau în afara Bisericii?
Patruzeci şi mai bine de mitropoliţi, 60 000 de cetăţeni care au semnat deja pe internet şi câţi alţii încă, s-au convins de seriozitatea temei guvernării electronice şi a cardului cetăţeanului.
De aici încolo, fiecare dintre noi are responsabilitatea sa personală faţă de alegerea sa. „Fiecare mieluşel este atârnat de picioruşul său”, spune în acest sens poporul nostru.
Totuşi, răspunderea noastră şi ca greci, şi ca ortodocşi este inimaginabilă, dacă ne gândim că decizia noastră, atât cea personală, cât şi cea colectivă, va afecta toate celelalte popoare care şi acestea la rândul lor sunt silite să se încarcereze în închisoarea electronică mondială.
Eu personal ameţesc când mă gândesc că, dând înapoi la presiunile tiraniei globale, îi lăsăm fără apărare pe copii noştri şi generaţiile viitoare, în mrejele stăpânilor guvernării electronice, ai închisorii electronice.
Domnul să ne ajute pe toţi, pentru rugăciunile Părinţilor noştri, să luăm decizia cea mai plină de discernământ în Hristos, şi pentru noi, şi pentru copiii noştri.
… Încheiem încununând cuvântul nostru cu prea scumpele cuvinte ale Părintelui Paisie Aghioritul:
„Bunul Dumnezeu pe toate le va rândui în cel mai bun chip, dar e nevoie de multă răbdare şi atenţie, pentru că de multe ori, grăbindu-se oamenii să descurce ghemurile, mai mult le încurcă. Domnul le descurcă prin răbdare. Nu o să ajungă departe această situaţie. Dumnezeu va lua mătura în mâini! Prin 1860, pentru că era la Sfântul Munte mulţime multă de armată turcească, pentru o vreme nu rămăsese în Mănăstirea Iviron nici un monah. Plecaseră părinţii, unii cu sfintele moaşte, alţii ca să ajute Revoluţiei [de eliberare de sub turci, n.tr.]. Venea la mănăstire doar un monah de departe care aprindea candelele şi mătura. Înăuntrul mănăstirii şi în afara acesteia era armată turcească şi acest amărât mătura şi spunea: «Preasfânta mea, ce se va întâmpla cu această situaţie?». O dată când se ruga cu durere la Preasfânta vede că se apropie o femeie – era Preasfânta – care strălucea şi faţa ei radia de lumină. Îi ia mătura din mâini şi îi spune: «Tu nu ştii să mături bine. Eu voi mătura.» Şi începe să măture. Apoi a dispărut din biserică. În trei zile au plecat toţi turcii. Îi alungase Maica Domnului.”
sursa:http://graiulortodox.wordpress.com
sursa:http://graiulortodox.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu